Virtuți

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Virtuţi)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Spiritualitate ortodoxă
Sfintele Taine
Botezul - Mirungerea
Sf. Împărtășanie - Spovedania
Căsătoria - Preoția
Sf. Maslu
Starea omului
Păcatul - Patima - Virtutea
Raiul - Iadul
Păcate
Păcate strigătoare la cer
Păcate capitale
Alte păcate
Păcatele limbii
Virtuți
Virtuțile teologice

Credința - Nădejdea - Iubirea

Virtuțile morale

Înțelepciunea - Smerenia
Răbdarea - Stăruința în bine
Prietenia - Iertarea - Blândețea
Pacea - Mila - Dreptatea - Hărnicia

Etapele vieții duhovnicești
Despătimirea (Curățirea)
Contemplația
Îndumnezeirea
Isihasm
Trezvia - Pocăința
Isihia - Discernământul
Mintea
Asceza
Fecioria - Ascultarea
Statornicia - Postul
Sărăcia - Monahismul
Rugăciunea
Închinarea - Cinstirea
Pravila de rugăciune
Rugăciunea lui Iisus
Sf. Moaște - Semnul Sf. Cruci
Sfinții Părinți
Părinții apostolici
Părinții pustiei
Părinții capadocieni
Filocalia
Scara dumnezeiescului urcuș
Editați această casetă

Virtute (greacă αρετη; latină virtus) este deprinderea şi stăruinţa statornică de a împlini, cu ajutorul harului dumnezeiesc, legea morală întreagă[1], biruind diversele ispite venite din partea Celui Rău. Veghea şi rugăciunea sunt armele pentru a birui ispitele precum spune chiar Mântuitorul:Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită.(Mt26.41)

Cuprins

Asemănarea cu Dumnezeu

Facerea spune că omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Ioan din Damasc scrie: 'Exprimarea după chipul indică raţiunea şi libertatea, în timp ce exprimarea după asemănarea indică îndumnezeirea prin virtute.’ Dobândirea virtuţilor este redobândirea asemănării cu Dumnezeu.

Spre deosebire de chipul lui Dumnezeu, care nu poate fi niciodată pierdut nici chiar de cei mai păcătoşi oameni, asemănarea depinde de alegerea morală, de ,,virtute”. Virtuţile nu sunt o înzestrare pe care omul o are de la început, ci un obiectiv la care trebuie să ajungă, care poate fi obţinut prin efortul propriu şi prin Harul lui Dumnezeu.

Însuşirile virtuţii creştine

Însuşirile virtuţii creştine sunt:

1) Tăria şi curajul de a împlini virtutea

Mântuitorul spune:Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin asalt, iar cei ce dau asaltul o cuceresc. (Matei 11.12)

Apostolul Pavel scrie efesenilor:

10.În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui. 11. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. (Efes6.10-11)

Apostolul Pavel scrie filipenilor:Pe toate le pot întru Hristos, Cel ce mă întăreşte.(Flp4.13)

2) Alegerea virtuţii trebuie să fie de bună voie, adică să respecte libertatea omului:

Apostolul Pavel spune:,,Căci dacă fac aceasta de bună voie, am plată; dar dacă o fac fără voie, am numai o slujire încredinţată."(1Cor9.17)

3) Virtutea trebuie să se arate prin fapte:

Iisus spune:Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. (Matei 7.21),,Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.”, îndeamnă apostolul Ioan(1Ioan3.18),,Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui.``, arată Mântuitorul(Ioan14.21)

4) Virtuţile creştinilor izvorăsc din dragoste

Iată ce spune apostolul Pavel:

4Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,

5nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,

6nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,

7acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. (1Cor13.4-7)

Virtuţile creştine

(Pentru detalii referitoare la virtuţile particulare, teologice şi morale, consultaţi articolele corespunzătoare)

Virtuţile sunt de două feluri

a)Virtuţi teologice

1) Credinţa este una din cele trei virtuţi teologice (alături de nădejde şi iubire) prin care omul crede în existenţa Sfintei Treimi (Dumnezeu-Tatăl, Iisus Hristos şi Duhul Sfânt), a duhurilor (îngerii şi demonii), a lumii ca zidire a lui Dumnezeu, în tainele Bisericii, în învierea morţilor, în Judecată şi în (raiul şi iadul) care urmează după viaţa pământească.

2) Nădejdea în Dumnezeu şi în făgăduinţele sale (învierea morţilor, viaţa veşnică în rai) este una din cele trei virtuţi teologice. Omul nu trebuie să-şi pună nădejdea în el (în forţele proprii, în banii săi) sau în alţii, nu trebuie să se deznădăjduiască indiferent de păcatul săvârşit, dar nici să nădăjduiască fără frică în mila lui Dumnezeu. El trebuie să-şi pună nădejdea numai în Dumnezeu, să păzească poruncile Domnului şi el va fi scăpat din nevoi şi ajutat, urmând, la venirea a doua a lui Hristos, să intre în stăpânirea pământului.

3) Iubirea (dragostea) este cea mai mare dintre cele trei virtuţi teologice (celelalte două fiind credinţa şi nădejdea) precum spune apostolul Pavel (1Cor13.13). ,,Dumnezeu este dragoste” (1Ioan4.8,16) şi dragostea este de la Dumnezeu (1Ioan4.7), arată apostolul Ioan. Ea este, nesfârşită (1Cor8.8), asemenea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel învaţă că fără iubire toate virtuţile (darul grăirii în limbi străine, darul proorociei, darul cunoaşterii totale, darul credinţei perfecte, darul milei absolute, darul ascezei) nu folosesc la nimic. Cel ce are dragoste nu suferă de păcate- continuă apostolul Pavel- căci dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire. Cel ce iubeşte are şi celelalte virtuţi, este şi îndelung-răbdător, şi bun, se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul, încheie Pavel (1Cor13.4-7). ,,Cine acoperă o greşală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni.", învaţă Solomon (Prov17.9) Ura stârneşte certuri, dar dragostea acoperă toate greşelile, arată acelaşi Solomon (Prov10.12). ,,Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate de la rău.", învaţă acelaşi Solomon (Prov16.6). Porunca iubirii lui Dumnezeu şi porunca iubirii aproapelui cuprind toată Legea şi toţi proorocii, după cum spune Iisus (Mat22.37-40). Tot Mântuitorul spune că trebuie să ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit El.(Ioan13.34) Există mai multe feluri de iubire: iubirea oamenilor de către Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu (de către oameni), iubirea aproapelui. Iubirea aproapelui are mai multe cazuri particulare: iubirea bărbat-femeie, iubirea părinţi-copii, iubirea vrăjmaşilor, iubirea străinilor, iubirea stăpânului de către rob, iubirea dintre prieteni, iubirea de sine.

b) Virtuţi morale

1) Înţelepciunea şi priceperea sunt virtuţi morale care înseamnă păzirea şi împlinirea legilor şi poruncilor lui Dumnezeu.

2) Smerenia este o virtute morală care constă în ajutarea, slujirea, punerea mai presus a celorlalţi. Ea este opusă mândriei, egoismului şi slavei deşarte. Smerenia se însoţeşte cu inocenţa şi curăţenia copiilor, cu înţelepciunea, cu harul Domnului, cu cinstea şi cunoştinţa căii Domnului şi, în scurtă vreme, cu bogăţia, slava, mântuirea şi viaţa veşnică. Dumnezeu înviorează duhurile smerite şi mângâie pe cei smeriţi. Biblia oferă atât modele de smeriri (Nabucodonosor, Ahab, Manase) cât şi modele de smerenie (Iosia, Ezdra, psalmistul David, Fecioara Maria, apostolul Pavel şi modelul suprem, Iisus). Smerenia trebuie să fie podoaba tuturor, apostoli precum Pavel sau oameni obişnuiţi, bărbaţi sau femei, tineri sau bătrâni, săraci sau bogaţi.

3) Sinceritatea, adică respectarea adevărului. Adevărul este o valoare pe care omul trebuie s-o respecte şi s-o caute. El are două sensuri: primul se referă la adevărul cel ştiut de om (rezultat din corespondenţa cu faptele reale) iar al doilea sens se referă la calea dreaptă a credinţei creştine. În primul sens omul trebuie să umble în adevăr, adică să evite minciuna, să spună tot adevărul (respectând confidenţialitatea unor informaţii profesionale sau personale). În al doilea sens adevărul credinţei creştine eliberează pe om din robia păcatului. Mântuitorul nostru ,,voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului; de aceea preotul trebuie ,,să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului”; Dumnezeul cel Viu este ,,stâlpul şi temelia adevărului. Iisus însuşi este ,,calea, adevărul şi viaţa.” Duhul Sfânt este ,,duhul adevărului”. Apostolul Iacov arată că întoarcerea la adevăr a unui rătăcit mântuieşte un suflet de la moarte, acoperind multe păcate.

4) Cumpătarea adică evitarea lăcomiei de băutură şi mâncare, dar şi cumpătarea în îmbrăcăminte (Prov7.10) şi în vorbă[2]

5) Răbdarea este o virtute care constă în puterea de a îndura greutăţile şi neplăcerile vieţii, de a aştepta în linişte evenimentele vieţii şi intrarea în împărăţia lui Dumnezeu. Ea este roada Duhului, podoaba sufletului, mediul prielnic în care cuvântul lui Dumnezeu face roadă. Pierderea răbdării poate duce la revolta faţă de Dumnezeu. Înţelepciunea, dragostea şi necazurile, ca încercări ale credinţei, aduc răbdare. Nădejdea creştină, care vizează lucrurile nevăzute, şi anume împărăţia lui Dumnezeu, necesită răbdare prin însăşi natura ei. Creştinul trebuie să fie răbdător şi neclintit în crâncene încercări ca Iov , răbdător ca prigoniţii apostoli, sau ca Hristos care, nevinovat fiind, a răbdat moarte de ocară pentru a ne curăţa de păcate. Creştinul trebuie să fie conştient că prin credinţă şi răbdare moştenim făgăduinţele căci ,,cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit”.

6) Stăruinţa în bine (perseverenţa) este o virtute morală care constă în perseverenţa în păzirea poruncilor, în rugăciune şi în împărtăşirea de tainele Bisericii.

7) Blândeţea este o virtute morală care constă într-o atitudine calmă, domoală, paşnică, prietenoasă, caldă, înţelegătoare, omenoasă faţă de cei din jur. Ea este o roadă a Duhului, o îmbrăcăminte a inimii care trebuie căutată. Ea domoleşte mânia şi înţelepciunea adevărată este însoţită întotdeauna de blândeţe. Creştinii vor învăţa şi îndrepta pe alţii cu blândeţe, iar necredincioşii trebuie să fie blânzi cu cei care-i învaţă. Psalmistul ne încredinţează că cei blânzi vor avea belşug de pace iar Mântuitorul arată că cei blânzi vor moşteni pământul la sfârşitul acestui veac. Modelul suprem este Iisus, cel care este blând şi smerit cu inima, păstorul care călăuzeşte blând oile sale.

8) Pacea

9) Prietenia este una din virtuţile morale, care constă în a iubi oricând, chiar şi în nenorocire.[3]

10) Iertarea este una dintre virtuţile creştine fundamentale. Ea este una din caracteristicile definitorii ale lui Dumnezeu, care este iertător, dar şi drept, potrivit unei măsuri şi a unei pedagogii care întrec puterea de înţelegere omenească. În Legea Veche existau anumite păcate pentru care erau rânduite jertfe de ispăşire a păcatelor, care aduceau iertarea acestora. De asemenea, o dată la şapte ani era instituit anul iertării în care cei care împrumutaseră bani erau obligaţi să-şi ierte datornicii; oamenii erau în acelaşi timp chemaţi să nu refuze vreun împrumut în preajma acestui an şi să nu-l dea cu părere de rău, ci să-i ajute pe cei lipsiţi pentru a diminua sărăcia din ţară. Tot în acea zi se citea şi Legea în auzul poporului. Botezul lui Ioan era botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. Iisus a venit pe pământ având, în calitatea sa de Dumnezeu, puterea de a ierta păcatele, pe care şi-o exercită în câteva cazuri, scandalizând pe mulţi care nu ajunseseră să recunoască în El dumnezeirea adevărată. Iisus, care-i învaţă pe apostoli rugăciunea Tatăl nostru, arată că atunci când ne rugăm, noi trebuie să cerem lui Dumnezeu să ne ierte greşalele noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri şi, mai mult, ne spune că dacă nu vom ierta acestora, nici Dumnezeu nu ne va ierta nouă greşelile. Mântuitorul ne învaţă ce trebuie să facem când cineva greşeşte faţă de noi. Iisus a transmis puterea de a ierta păcatele apostolilor care au transmis-o la rândul lor preoţilor. Iertarea păcatelor se obţine astăzi prin spovedanie şi împărtăşanie în cadrul Bisericii. Există şi o iertare care este un păcat şi anume iertarea infractorilor de către judecători, care este o scârbă înaintea Domnului.

11) Mila este o virtute morală prin care este ajutat cel în nevoie. Una dintre caracteristicile esenţiale ale lui Dumnezeu este mila: ,,Dumnezeu [este] iubitor de oameni, milostiv, îndelung-răbdător, plin de îndurare şi de dreptate, care păzeşte adevărul şi arată milă la mii de neamuri Domnul" (Ieşirea 34,6--7). Tradiţia Bisericii arată că se face vinovat de un păcat împotriva Duhului Sfânt acela care păcătuieşte neîncetat bazându-se pe faptul că Dumnezeu, fiind milostiv, îl va ierta la nesfârşit; la fel cel care şi-a pierdut nădejdea în mila lui Dumnezeu, crezând că păcatele lui sunt atât de mari încât ele nu vor mai putea găsi iertare la Dumnezeu. Acestea două sunt păcate împotriva virtuţii teologice a nădejdii. [4]Omul trebuie sa urmeze modelul de milostenie al lui Dumnezeu:Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv", îndeamnă Iisus (Luca 6, 36) precum a făcut tatăl fiului risipitor cu fiul său care s-a pocăit. Cel ce este milostiv îşi face bine sufletului propriu prin mila sa, îl cinsteşte pe Dumnezeu şi este binecuvântat de Acesta care îl răsplăteşte în nenumărate feluri. Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el, ne încredinţează Solomon.(Proverbe 11,25) Mila trebuie făcută în ascuns, fără să ştie stânga ce face dreapta, cum spune Iisus, şi cu bucurie, cum spune apostolul Pavel. Cel milostiv face daruri şi acordă împrumuturi. Mila este una din podoabele creştinului. Modele de milă au fost Iov, Tabita, Corneliu, Pavel şi, mai presus de toate, Iisus, care s-a milostivit de toţi bolnavii cărora le-a dăruit tămăduirea. Mila poate îmbrăca însă şi forme negative, atunci când se referă la mila faţă de infractori care se traduce prin nepedepsirea acestora pentru infracţiunile comise (Deuteronom 13.8; 19,13; 19, 21; Evrei 10,28).

12) Dreptatea este una din virtuţile morale. Ea constă în respectarea atât a poruncilor, îndemnurilor creştine cât şi a legilor ţării.

13) Hărnicia este una din virtuţile morale care constă în a munci cu sârg şi care duce la sporirea cinstită a veniturilor.

Note

  1. Arhiepiscopia Ortodoxă Romană a Vadului , Feleacului şi Clujului- Învăţătură de credinţă ortodoxă, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4
  2. Prov 21.23, Prov 14.3, Ps39.1, Prov 12.13, Efes 5.3-5, Iac1.26, Mat12.36-37 Ps141.3
  3. Prov18.24
  4. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului- Învăţătură de credinţă ortodoxă, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, p. 394, ISBN 973-8248-43-4

Bibliografie

  1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7
  2. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului - Învăţătură de credinţă ortodoxă, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod, ediţia a 3-a revăzută, prefaţă la ediţia I de Bartolomeu Anania, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4
  3. Carte de învăţătură creştină ortodoxă, pag 181-186, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, Bucureşti

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi