Teofan Mărturisitorul din Muntele Sigriana

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sf. Teofan Mărturisitorul din Sigriana

Cuviosul Părintele nostru Teofan Mărturisitorul din Muntele Sigriana (n. 759 - d. 12 martie 818) este un sfânt mărturisitor pentru dreapta credință în perioada iconoclasmului. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 12 martie.

Viața

Acest sfânt s-a născut la Constantinopol în anul 759, sub domnia împăratului iconoclast Constantin Copronimul (741-775), într-o familie bogată, credincioasă și renumită. Tatăl său, Isaac, care era rudă cu împăratul Leon Isaurul (717-741) și mai mare peste ținutul eghepelaghiților, a murit când Teofan avea doar trei ani. Teofan a rămas în grija mamei sale, Teodota, familia fiind sub protecția împăratului. La vârsta de doisprezece ani Teofan a fost logodit cu o tânără tot dintr-o familie bogată, numită Megalo sau Megalusa. Teofan a crescut la curtea împărătească și a devenit demnitar sub împăratul Leon al IV-lea Kazarul (775-780). După opt ani de logodnă, la vârsta de douăzeci de ani, când a venit vremea să se căsătorească, Teofan a descoperit logodnicei lui că el este doritor de viață călugărească și soția lui a consimțit ca să trăiască împreună în curăție, făcându-și împreună rugăciunile lor de zi și de noapte. Dar împăratul Leon al IV-lea și socrul lui Teofan nu vedeau cu ochi buni această situație. La cererea socrului său, împăratul l-a numit pe Teofan guvernator al cetății Cizicului și l-a trimis acolo încredințându-l cu supravegherea lucrărilor de construcție a cetății ca să-l îndepărteze de la lucrarea ascetică. Ducându-se acolo, cinstitul tânăr a adus la îndeplinire porunca împăratului, împlinind lucrarea aceea cu cheltuiala lui și profitând de ocazie ca să-i cerceteze pe asceții care trăiau în acele locuri, printre care pe Grigorie Stratitios din regiunea Sigriana, care le-a prezis că el și soția lui vor primi cununa muceniciei.

Pe când Teofan avea 21 de ani, împăratul Leon al IV-lea și socrul lui încetând amândoi din viață, de pe urma morții lor nu numai Teofan s-a bucurat de libertate, ci și lumea întreagă. Sceptrul împărăției a fost luat mai departe de împărăteasa Irina, care le-a îngăduit tinerilor să urmeze calea monastică.

Fiindcă acum își putea aduce nestingherit gândul la îndeplinire, el și-a împărțit averile la cei lipsiți și săraci și pe toți slujitorii lui i-a cinstit cu libertatea. Și dând soției sale multă avere, a dus-o, după voia ei, în Mănăstirea Princhipos, unde aceasta s-a călugărit, primind numele de Irina, în loc de Megalusa, cum se numea mai înainte. Iar el, dându-se pe sine Domnului, a intrat în mănăstirea, zisă a lui Polihroniu, care se găsea în munții din ținutul Sigrana. Dacă s-a făcut călugăr, nu a voit să primească să fie conducător, ci stând în chilie își scotea hrana de pe urma propriilor sale mâini, copiind, cu scrisul său frumos, diferite lucrări, timp neîntrerupt de șase ani. După aceasta, plecând de acolo, s-a dus în așa-numita insulă Calonim (Kalonymon) din Marea Marmara, unde după ce a ridicat o mănăstire s-a întors iarăși în Muntele Sigrianei. În al cincizecilea an al vieții lui a fost cuprins de o boală, dar își continua lucrarea ascetică.

În anul 787 a fost și el convocat și a participat la Sinodul VII Ecumenic de la Niceea, pentru apărarea dreptei credințe în fața ereziei iconoclaste.

După împărăteasa Irina a urmat la împărăție Leon Armeanul, care a reluat persecuția împotriva închinătorilor la sfintele icoane (815). El a mers până acolo cu ticăloșia și nelegiuirea lui, încât a trimis după acest om al lui Dumnezeu, spunându-i: "Vino și te roagă pentru noi, că pornim împotriva barbarilor". Dar Teofan, pentru că nu se putea mișca, a fost luat cu căruța, dus până la corabie și apoi cu corabia adus până la Constatinopol. Ajuns aici, nu a putut vedea fața cea necurată a tiranului, ci acesta i-a trimis numai înștiințare spunându-i: "Dacă vei consimți la rugămintea mea, îți voi da și ție și mănăstirii tale multe bunătăți; iar de nu, te voi pedepsi cu lemnul spânzurătorii și te voi pune înaintea tuturor ca pildă, spre înfricoșare". Mărturisitorul Teofan însă i-a răspuns: "Nu-ți deșerta vistieriile de darurile tale; în ceea ce privește lemnul spânzurătorii, sau chiar și focul, pregătește-le încă de astăzi. Căci aceasta doresc: să mor pentru dragostea Hristosului meu".

Auzind acestea, nerușinatul l-a dat în mâinile lui Ioan Mantos, care se găsea atunci pe scaunul patriarhal de la Constantinopol, care se fălea cu știința lui, pentru că socotea că acesta îl va face să-și schimbe gândul, cu puterea intrigilor sale. Sfântul Teofan, fiind dat în seama acestuia, a fost dus la mănăstirea de la Ormizda a lui Serghie și Vah, care se găsea în apropierea palatului, unde a început lupta în cuvinte cu Mantos. Dar Mantos fiind învins de Teofan, care l-a străfulgerat cu lumina înțelepciunii lui și care l-a încredințat de neschimbarea gândului său, plin de rușine l-a trimis din nou nebunului tiran, arătându-se cu aceasta, nemernicul, nu orator plin de slavă, ci dimpotrivă, cu totul neînvățat. Și ducându-se și el înaintea împăratului i-a zis: "O, împărate, mai ușor este a înmuia fierul ca ceara, decât să schimbi pe omul acesta în ceea ce dorești tu".

După ce tiranul a aflat aceasta, a dat poruncă să fie dus sfântul în palatul lui Elefterie și să fie închis într-o încăpere foarte strâmtă și întunecoasă, punându-se și paznici la ușă, așa încât să nu poată fi slujit de cineva. Trăind în felul acesta timp de doi ani și apăsat fiind de necazuri și nevoi, a rușinat și cu aceasta pe tiran. Căci neizbutind nimic, cu toate că-l silea în fiecare zi să se supună voinței lui, a fost surghiunit în insula Samotrachia. Dar ducerea lui în surghiun, i-a grăbit și plecarea din trup. Astfel, trăind în acea insulă numai douăzeci și trei de zile, a răposat acolo, pornind în cuvioșie și pace la Domnul, pe 12 martie 818.

Mormântul său a devenit imediat izvor de multe vindecări și minuni pentru locuitorii insulei.

În anul 822, ucenicii lui au venit și au dus moaștele sale în mănăstirea sfântului din Muntele Sigriana, rezidintă după ce fusese arsă de împăratul Leon Armeanul (813-820).

Sfântul Teodor Studitul, căruia sfântul Teofan i-a fost naș de călugărie, a pronunțat o cuvântare cu această ocazie, care săa păstrat.

Sfântul mărturisitor Teofan este unul dintre mărturisitorii pomeniți cu numele în Sinodiconul Ortodoxiei, care se citește în biserici în prima duminică din Postul Mare.

Sfântul Teofan a scris o carte importantă pentru istoriografia bizantină, Chronographia, care este o istorie a creștinismului între anii 285-813.

Imnografie

Tropar (Glas 8)

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teofan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 2-lea:

Din înălțime primind dumnezeiasca descoperire, ai ieșit în grabă din mijlocul zgomotelor și ducând viață călugărească, cuvioase, ai primit lucrarea minunilor și harul profeției, lipsindu-te de soție și de bogăție.

Icos

Nealegând nimic din cele ce sunt pe pământ, ai urmat, bucurându-te, lui Hristos, Celui ce te-a chemat. Și jugul Lui l-ai luat cu bucurie pe umerii tăi și ai găsit odihnă sufletului tău. Pe care și mie, celui lipsit și leneș, mi-o trimite, celui ce grăiesc din gură, dar nimic nu săvârșesc, ci încă mă și zăbovesc în lucrurile cele lumești și mă minunez de tine, cum de te-ai putut lipsi de soție și de bogăție.

Surse

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Teofan_Mărturisitorul_din_Muntele_Sigriana&oldid=52875”