Târnosire

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Târnosirea este un ritual de inaugurare, de sfinţire a unei biserici ca locaş de cult. Ritualul, complex şi plin de simbolisme, este inspirat din mai multe evenimente biblice (din Vechiul Testament), în special: sfinţirea chivotului (Exod 40]) şi sfinţirea Templului lui Solomon (III Regi 8; II Cronici 5-7).

Cuprins

Generalităţi

Odată ce o clădire a fost sfinţită ca biserică, ea nu mai poate fi folosită în scopuri seculare. Înainte de construcţia unei noi clădiri care va deveni biserică, episcopul eparhiei trebuie să binecuvinteze eforturile. Înainte de începerea efectivă a construcţiei, episcopul aşază o piatră de temelie care poate să conţină şi moaştele unui sfânt. După ce construcţia s-a terminat, biserica cea nouă poate fi târnosită.

Târnosirea este realizată, de obicei, de către episcopul eparhiei respective, dar dacă el nu poate face acest lucru, el poate delega târnosirea unui alt episcop, unui arhimandrit sau, uneori, unui preot în vârstă care să facă sfinţirea în numele său.

Cu toate că sfinţirea este a întregii bisericii, slujba de târnosire se concentrează în Sfântul Altar şi pe Sfânta Masă în special. Deoarece pentru un creştin ortodox mântuirea este unirea cu Hristos, numită Viaţă în Hristos, centrul acestei Vieţi în Hristos fiind Sfântul Altar, târnosirea unei biserici este, de fapt, botezarea şi creştinarea bisericii respective.

Pregătirea

În timpul pregătirii pentru sfinţire, Sfânta Masă este golită fiind lăsată fără nimic pe ea. Târnosirea începe cu Privegherea de toată noaptea în seara de dinaintea slujbei de târnosire. În acest moment, toate materialele necesare târnosirii sunt deja pregătite.

Târnosirea

În ziua târnosirii, slujba începe cu Sfinţirea Apei de către un preot numit dinainte. Se poate sluji Utrenia, o slujbă de dimineaţă, dar folosind o masă acoperită pusă în faţa Uşilor Împărăteşti pe care se găseşte o candelă, un disc, o steluţă şi o acoperitoare pentru disc unde, după sosirea sa, episcopul aşază sfintele moaşte.

Procesiunile

Slujba începe cu citiri din Psalmul 143, urmate de cereri şi rugăciuni. Credincioşii şi corul, conduşi de episcop, care duce discul acoperit pe care se află sfintele moaşte, porneşte în procesiune şi înconjoară biserica de trei ori, o reminiscenţă a celor trei procesiuni în jurul cristelniţei de la botez. De fiecare dată când procesiunea ajunge în faţa bisericii, episcopul aşează discul cu sfinte moaşte pe o masă plasată acolo anterior şi citeşte din Sfânta Scriptură.

După ce se termină şi cea de a treia procesiune în jurul bisericii, episcopul cântă un dialog din Psalmul 24 în timp ce intră în biserică; aceasta reprezintă intrarea lui Hristos Regele şi luarea în stăpânire a clădirii prin înfrângerea puterii diavolului. După ce se termină acest dialog, episcopul face semnul crucii cu discul cu sfintele moaşte şi intră în biserică.

Sigilarea sfintelor moaşte

În primele zile ale creştinismului, când Biserica era supusă la persecuţii grele, creştinii se întâlneau în locuri de înmormântare sub pământ unde slujeau Euharistia pe mormintele sfinţilor mucenici. După ce Biserica a fost recunoscută, acest obicei a continuat prin punerea de moaşte în Sfânta Masă din Altar în timpul sfinţirii bisericii respective. Acest lucru reaminteşte faptul că Biserica a fost ridicată pe sângele mucenicilor şi pe credinţa lor în Dumnezeu.

După ce episcopul intră în biserică, el merge în altar. Acolo, pune discul pe Sfânta Masă. Apoi ia moaştele şi le pune într-o cutiuţă anume pregătită. Apoi episcopul toarnă mir peste moaşte, ceea ce simbolizează unirea dintre Dumnezeu şi mucenicii Săi. În timp ce spune rugăciuni şi Psalmul 145, episcopul aşează cutiuţa cu moaşte într-un locaş săpat în masa altarului, unde este sigilată cu ceară care conţine mirodenii înmiresmate, aşa cum au făcut Iosif din Arimateea şi Nicodim la ungerea trupului Domnului înainte de înmormântare. Astfel, Sfântul Altar reprezintă mormântul lui Hristos.

Spălarea şi ungerea cu mir a Sfintei Mese

După aşezarea moaştelor în masa altarului, episcopul începe spălarea şi ungerea acesteia. În acest scop, episcopul este îmbrăcat peste veşmintele sale cu un veşmânt special, din material alb şi subţire numit savanon. Botezul mesei altarului începe cu rugăciunea de sfinţire spusă de episcop, urmată de cereri ale diaconilor. Apoi, episcopul ia un vas cu apă şi, cu binecuvântare şi rugăciune, toarnă apă de trei ori peste masa altarului şi îl spală în timp ce este citit Psalmul 84. Masa este curăţată prin spălare şi sfinţită prin harul Duhului Sfânt, la fel ca la botez.

După ce este ştearsă şi uscată masa, episcopul o stropeşte cu apă de trandafiri în timp ce se citeşte Psalmul 52. Preoţii care asistă şterge apoi masa cu un antimis. După ce unge masa cu mir, odată în mijloc şi apoi pe fiecare parte, episcopul împrăştie mir peste toată masa în timp ce spune Psalmul 133. Surplusul de mir este şters de preoţi cu antimisul iar icoane ale celor patru evanghelişti sunt prinse de masa altarului, câte una la fiecare colţ.

Îmbrăcarea Sfintei Mese

În timp ce se citeşte Psalmul 132, un acoperământ alb subţire este aşezat pe masa altarului, reprezentând giulgiul de înmormântare al Domnului. Veşmântul, numit katasarkion ("cămaşa" altarului), este strâns pe masă cu un şnur care reprezintă şnurul cu care mâinile Domnului au fost legate când a stat în faţa marilor preoţi. Katasarkion-ul este permanent şi va rămâne acolo cât timp va exista biserica. După ce îşi spală mâinile, episcopul acoperă masa altarului cu un alt acoperământ mult mai bogat ornat care simbolizează slava lui Dumnezeu (inditionul sau inditia) şi pune pe masă apoi celelalte obiecte sfinţite, printre care antimisul, Sfânta Evanghelie, chivotul şi lumânări, în timp ce citeţul spune Psalmul 93.

Ungerea cu mir a bisericii şi încheierea

După sfinţirea altarului şi împodobirea lui, întreaga biserică este cădită în timp ce se citeşte Psalmul 26. Apoi, episcopul unge cu Sfântul Mir cei patru pereţi ai bisericii şi sfintele icoane, făcând pe fiecare semnul crucii cu mir. După aceea, episcopul spune rugăciuni pentru altar, biserică şi credinţă şi aşează pe masa altarului o candelă aprinsă. Slujba de târnosire apropiindu-se de sfârşit, episcopul îşi scoate savanonul cu care este îmbrăcat şi poate să o dea să fie tăiată în bucăţele şi împărţită tuturor celor din biserică. Apoi sunt spuse rugăciuni de încheiere iar slujba de târnosire este terminată înainte de a începe prima Sfântă Liturghie din proaspăt târnosita biserică.

Surse

  • The Rite of Consecration of a Church, St Mark Orthodox Church, Bethesda, Maryland, June 13, 1982.

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi