Sinodul de la Seleucia

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Sinodul de la Seleucia a fost un sinod local al Bisericii Creștine care s-a ținut în secolul IV la Seleucia-Isauria în sudul Asiei Mici (orașul Silifke din Turcia de astăzi). Nu trebuie confundat cu Sinodul de la Seleucia-Ctesiphon din anul 410. A fost unul dintre mai multe sinoade de la mijlocul secolului al patrulea care au încercat să oprească disputele cu aderenții unor forme extreme de arianism, dispute ce au urmat Sinodului I Ecumenic.

Cuprins

Convocarea Sinodului

În anul 358, împăratul roman Constanțiu al II-lea a convocat doua sinoade: unul format din episcopi din Apus la Rimini, și altul format din episcopi de la Răsărit la Seleucia, care aveau misiunea de a rezolva controversa arianismului în legătura cu firea dumnezeiască a lui Iisus Hristos, controversă ce continua sa dezbine Biserica din secolul IV.

Sinodul de la Seleucia a fost inițial planificat să aibă loc la Nicomidia. Înainte de convocarea sinodului, un cutremur a lovit însă Nicomidia, omorând mulți oameni inclusiv pe episcopul Cecropius de Nicomidia[1]. Ca urmare, sinodul de la Răsărit format din aproximativ 160 de episcopi, s-a întrunit la Seleucia la data de 27 septembrie.

Deschiderea Sinodului

Sinodul a fost împărțit în doua grupuri și dezorganizat. Cele doua grupuri s-au întâlnit separat și au ajuns la decizii opuse[2][3].

Episcopii Vasile de Ancyra, Macedonie I de Constantinopol și Patrophilus, de frică să nu fie caterisiți de sinod, și-au întârziat venirea. De asemenea, lui Chiril al Ierusalimului și lui Estathius de Sebasta li se imputau acuzații încă nerezolvate.

Lucrările Sinodului

În prima zi, un grup de episcopi printre care și Acachie de Cezareea, Gheorghe al Alexandriei, Uranius de Tir, și Eudoxie al Antiohiei au vrut sa se judece acuzațiile împotriva acestor episcopi și contestațiile fata de autoritatea lor, înainte de a se vota problemele teologice. Un al doilea grup, condus de Gheorghe de Laodiceea, Sofronie de Pompeiopolis, și Eleusie de Cyzic, a vrut să se voteze problemele teologice mai întâi de toate. Acest al doilea grup a câștigat.

În a doua zi, Gheorghe de Laodiceea i-a inclus pe Vasile de Ancyra și pe alți episcopi contestați din tabăra lor, ignorând acuzațiile ce li se aduceau și i-a exclus pe Acachie de Cezareea și pe ceilalți episcopi adverși. Atunci, aceștia au reafirmat un crez formulat în Antiohia în anul 341, în care se declara ca Fiul avea substanță similară cu Tatăl[4].

Totuși, în următoarele zile, a avut loc o încercare de a se ajunge la o înțelegere care să fie adoptată de către majoritatea participanților la sinod. Vasile și episcopii îndoielnici nu s-au mai prezentat însă la următoarele sesiuni, pe când Acachie și ceilalți s-au prezentat. Acachie de Cezareea a propus o nouă versiune a Crezului, în care se spunea ca Fiul era ca și Tatăl, ajungându-se astfel la un compromis dintre limbajul controversat din Crezul Niceo-Constantinopolitan și cel de la Antiohia și condamnând Anomoeanismul[5].

La sfârșit, sinodul rămăsese divizat. Vasile, Gheorghe de Laodicea și tabăra lor i-au caterisit sau excomunicat pe oponenții lor, inclusiv Acachie, Gheorghe de Alexandria, Uranius, Teodul de Haeretepa, Teodosie de Filadelfia, Evagrie de Mytilene, Leontie de Tripolis, Eudoxie al Antiohiei, Eusebiu de Cezareea, cât și pe Patrofil, unul dintre cei care erau deja acuzați[6][7].

Mai târziu, în același an, Constanțiu a convocat un alt sinod la Constantinopol care să aibă în vedere decizia de la Sinodul de la Rimini și să rezolve dezbinarea de la Seleucia[8][9]. Sinodul s-a întrunit în anul 360, dar disputele tot nu au fost rezolvate.

Crezul propus de Acachie

În prefața Crezului propus de Acachie de Cezareea, acesta a scris:[10] "Ne-am adunat la porunca împăratului la Seleucia, un oraș din Isauria, în ziua de 27 septembrie, pentru a ne exercita puterea în cea mai mare măsură, dar cu toată moderația, pentru a păstra pacea bisericii, precum și pentru a stabili răspunsuri la întrebări doctrinare bazate pe autoritatea profetică și evanghelică, astfel încât să sancționăm orice mărturisire de credință ecleziastică în contradicție cu Sfânta Scriptură, așa cum a dispus împăratul nostru Constanțiu cel iubit de Dumnezeu. Dar, în măsura în care anumiți indivizi au acționat în Sinod într-un mod care aduce prejudicii față de mai mulți dintre noi, prin împiedicarea unora de a-și exprima sentimentele lor și excluzându-i pe alții de la lucrările Sinodului și, în același timp au introdus în Sinod persoane care au fost hirotonite contrar canonului bisericesc; pentru că Sinodul a prezentat o scenă de tumult și de dezordine, scenă la care iluștrii Leonas și Comes precum și eminentul Lauricius, guvernator al provinciei, au fost martori oculari, noi ne vedem prin urmare obligați să facem această declarație.

Noi nu repudiem actul de credință care a fost ratificat de la sfințirea bisericii de la Antiohia; aceasta datorită faptului că acest act a primit acordul părinților noștri care s-au adunat acolo pentru a lua în considerare anumite puncte controversate. Deoarece, cu toate acestea, termenii homoousion și homoiousion au tulburat în trecut mințile multora și încă mai continuă să le tulbure și, în plus, pentru că un nou termen a fost recent inventat de unii care afirmă anomoion a Fiului de la Tatăl, noi respingem primii doi termeni, ca fiind expresii care nu se găsesc în Sfintele Scripturi, dar nu anatemizăm în mod absolut pe ultimul, și privim utilizarea acestuia doar ca pe o înstrăinare de la învățăturile Bisericii. În mod distinct noi recunoaștem homoion a Fiului de la Tatăl, în conformitate cu ceea ce Apostolul a declarat cu privire la el: "Cel ce este chipul lui Dumnezeu cel nevăzut".

Textul Crezului propus de Acachie era următorul:

"Credem într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Credem, de asemenea, în Fiul său Domnul nostru Isus Hristos, care a fost născut din Tatăl, nu făcut, mai înainte de toți vecii, Dumnezeu Cuvântul, singurul Fiu al lui Dumnezeu, Lumina, Viața, Adevărul, Înțelepciunea, prin care toate toate s-au făcut, cele care sunt în ceruri și pe pământ, văzute sau nevăzute. Noi credem că s-a întrupat din Sfânta Fecioară Maria, în vederea eliminării păcatelor, că el a fost făcut om, a suferit pentru păcatele noastre, și a înviat din nou, și s-a suit la ceruri, să se așeze de-a dreapta Tatălui, de unde va veni din nou cu slavă să judece viii și morții.

Credem, de asemenea, în Duhul Sfânt, pe care Domnul nostru și Mântuitorul l-a numit Mângâietorul, și pe care l-a trimis la apostolii săi, după plecarea sa, așa cum le-a promis; prin care, de asemenea, el sfințește pe toți credincioșii din Biserică, care sunt botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Pe cei care predică ceva împotriva acestui crez, îi privim ca străini de Biserica Catolică."

Note

  1. Philostorgius, in Photius, Epitome of the Ecclesiastical History of Philostorgius, book 4, chapter 10
  2. Philostorgius, in Photius, Epitome of the Ecclesiastical History of Philostorgius, book 4, chapter 11.
  3. Socrates Scholasticus, Church History, book 2, chapter 39
  4. Socrates Scholasticus, Church History, book 2, chapter 40
  5. Socrates Scholasticus, Church History, book 2, chapter 40
  6. Philostorgius, in Photius, Epitome of the Ecclesiastical History of Philostorgius, book 4, chapter 11
  7. Socrates Scholasticus, Church History, book 2, chapter 40
  8. Philostorgius, in Photius, Epitome of the Ecclesiastical History of Philostorgius, book 4, chapter 11
  9. Socrates Scholasticus, Church History, book 2, chapter 40.
  10. Zenos' translated edition of Socrates Scholasticus, Church History, book 2, chapter 40

A se vedea și

Surse

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi