Sava al Serbiei

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sf. Sava al Serbiei

Cel întru sfinți Părintele nostru Sava al Serbiei (sau Sava Athonitul) a fost primul Arhiepiscop al Bisericii Serbiei care se bucură de o deosebită cinstire în această Biserică. Prăznuirea sa se face pe 12 și pe 14 ianuarie.

Cuprins

Viața

Fiu al Marelui Jupan (Prinț) Ștefan Nemania, întemeietorul regatului sîrb medieval independent, prințul Rastko Nemanici s-a născut în anul 1175 sau 1176. Fratele său, Ștefan Prvovenciani a fost primul rege sârb. La începutul anilor 1190, tânărul Rastko a plecat de acasă spre Muntele Athos pentru a intra în monahism. A intrat mai întâi în mănăstirea rusească a Sf. Pantelimon unde a depus voturile monahale, primind numele de Sava (în cinstea Sfântului Sava cel Sfințit). De acolo a plecat la mănăstirea grecească Vatopedi.

La sfârșitul anului 1197, Marele Cneaz Ștefan Nemania, tatăl său i s-a alăturat, intrând și el în monahism. Mai târziu, la depunerea voturilor monahale, avea să primească numele de Simeon[1]. Cei doi s-au mutat în 1198 la Mănăstirea Hilandar, pe atunci abandonată și au reîntemeiat-o, aceasta devenind de atunci centrul monahismului ortodox sârb. Simeon a murit aici pe 12 februarie 1200.

După moartea tatălui său, cuviosul Sava s-a retras din mănăstire într-o chilie zidită de el la Careia în anul 1199. A fost hiritonit preot (ieromonah), iar în anul 1201 a primit rangul de arhimandrit. El a scris și Tipicon-ul (regulile de viață mănăstirească) mănăstirii Hilandar, precum și al chiliei sale de la Careia[2]. Tipiconul de la Careia a rpmas înscris pe o placă de marmură înăuntrul chiliei.

Cuviosul Sava a rămas la Muntele Athos până în anul 1207, când s-a întors înapoi în Serbia. Potrivit tradiției, tatăl său, Simeon (Ștefan Nemania) i se arătase în vis descoperindu-i tulburările în care se zbătea țara sa natală). La întoarcerea sa, a găsit statul sârb împărțit în două. Vukan, cel mai mare dintre fiii lui Ștefan Nemania, nemulțumit de hotărârea tatălui său de a lăsa domnia fratelui său mai mic, Ștefan a purtat negocieri secrete cu Regatul Ungariei și cu Papa Inocent al III-lea, reușind astfel să strângă o armată și să cucerească fortăreața Zeta. De acolo, s-a pregătit să atace Raška, care se afla în posesia lui Ștefan. Războiul civil sârb era doar ecoul și parte a conflictului pe scară mai largă declanșat prin Cruciada a IV-a, care s-a încheiat cu cucerirea Constantinopolului și a unei mari părți a teritoriilor bizantine (inclusiv Sfântul Munte) de către latini și cu instituirea unor jurisdicții ale Bisericii Romei în teritoriile ocupate de cruciați. În 1205, Muntele Athos a fost pus oficial sub autoritatea și jurisdicția unui episcop latin. Se crede că decizia lui Sava de a se întoarce în Serbia a fost influențată în mod hotărâtor de aceste evenimente.

La întoarcerea sa, în încercarea de a pacifica situația, Sava a adus cu sine moaștele tatălui său, Simeon Izvorâtorul de Mir (principele Ștefan Nemania) și le-a așezat în Mănăstirea Studenica, ctitoria acestuia. I-a chemat apoi pe cei doi frați ai săi, Vukan și Ștefan la un parastas în memoria tatălui său. Când sicriul acestuia a fost deschis, aceștia au văzut că trupul lui Simeon era neputrezit și izvora ulei și mir binemirositor. Închinarea la moaștele tatălui lor a fost primul pas în vindecarea rupturii dintre Vukan și Marele Principe Ștefan. La scurt timp după aceea, aceștia au pus capăt războiului și au încheiat un acord de pace, restabilind regatul Serbiei așa cum era pe vremea tatălui lor, sub autoritatea lui Ștefan.

Cu acordul și cu sprijinul acestora, cuviosul Sava a gotărât să rămână în Serbia și a inițiat un vast program misionar în ținuturile sârbești. Mănăstirea Studenica, unde au fost așezate moaștele lui Simeon Izvorâtorul de Mir a devenit centrul unui cult răspândit pe întreg teritoriul Serbiei. Sava a fost numit arhimandrit de Studenica și a scris și aici Tipiconul (Regula) acestei mănăstiri, pentru consolidarea vieții mănăstirești de aici.

Arhiepiscop

Sf. Sava a reușit să îl convingă pe Manuil I, Patriarhul Constantinopolului, care, după cucerirea Constantinopolului de către latini (1204) își avea reședința la Niceea, să acorde Bisericii Serbiei independența în anul 1219. La cererea Patriarhului Manuil, Sava a fost desemnat pentru a fi ridicat la rangul de arhiepiscop. Sava a refuzat la început vehement, declarând că era nevrednic de o asemenea chemare și de un asemenea rang. A propus în schimb numele mai multor monahi de la Mănăstirea Hilandar. În cele din urmă, a acceptat însă rangul de arhiepiscop și a fost hirotonit episcop la Niceea în zua praznicului Sf. Nicolae, pe 6 decembrie 1219, devenind astfel, la vârsta de 44 de ani, primul Arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe autocefale a Serbiei.


În Tomosul (decretul) de ridicare a lui Sava la rangul de Arhiepiscop și implicit de proclamare a autocefaliei Bisericii Serbiei, Patriarhul Manuil I declara:

Noi, Manuil, Patriarh Ecumenic și Arhiepiscop al Cetății Constantinopolului, Noua Romă, în numele Domnului nostru Iisus Hristos l-am hirotonit pe Sava, Arhiepiscop al tuturor pământurilor sârbești și i-am dat în numele lui Dumnezeu puterea de a hirotoni episcopi, preoți și diaconi în țara lui; de a lega și dezlega păcatele oamenilor, de a-i învăța pe toți și de a boteza în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. De aceea voi toți ortodocșii creștini să îl ascultați pe dânsul cum m-ați ascultat pe mine.[3]

După hirotonia sa ca arhiepiscop, Sava s-a întors la Sfântul Munte pentru a-și lua rămas bun și a cere binecuvântarea și rugăciunile întregii comunități monahale de acolo. Apoi noul arhiepiscop a călătorit pe mare până la Tesalonic, unde a stat o vreme la Mănăstirea Philokalos. Acolo, împreună cu alți câțiva monahi a tradus din greacă în slavonă Nomocanonul Sf. Fotie cel Mare (sec. IX). Cartea a primit în slavonă numele de Kormceaia Kniga (Cartea cârmaciului) și cuprindea hotărârile dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice, completate cu comentariile celor mai buni canoniști greci medievali, precum și numeroase precepte ale Sfinților Părinți ai Bisericii și o serie de edicte imperiale aparținând lui Iustinian (sec. VI).

Când a ajuns în Serbia, la Žiča, primul său gest ca Arhiepiscop al Bisericii Serbiei a fost acela de a-l încorona pe fratele său Ștefan ca Rege al Serbiei, de Înălțarea Domnului, 1220. În anul 1228, tot el avea să fie cel care îl încorona ca rege pe nepotul său Radoslav.

În anul 1229, Sava a hotărât să plece în pelerinaj la Ierusalim și în Țara Sfântă. În pelerinajul său, a trecut mai întâi pe la Niceea, unde s-a întâlnit cu succesorul lui Teodor Lascaris, Ioan Duca Vatațis, noul împărat bizantin (1221-1254), care își avea încă reședința acolo. Tot acolo l-a întâlnit și pe Patriarhul Gherman, urmașul lui Manuil.

În Serbia a izbucnit un nou război civil între regele Radislav și fratele său Vladislav. În anul 1233, Radislav a fost înfrânt și exilat la Durazzo (Dürres), în Albania de astăzi. Sf. Sava a încercat fără succes să îi împace pe cei doi frați. Câțiva ani mai târziu, a reușit totuși să obțină un salvconduct pentru Radislav și acesta a reușit să se întoarcă în Serbia. Abandonat de soția sa, acesta a decis însă să intre în monahism, primind tunderea din mâinile lui Sava, care i-a dat numele monahal de "Iovan (Ioan)."

Retragerea

Sava s-a retras din scaunul episcopal în anul 1233 și l-a numit ca succesor pe ucenicul său, Sf. Arsenije (Arsenie) ca Arhiepiscop al Serbiei (1233-1263). În primăvara anului 1234, Sf. Sava, pe atunci în vârstă de 59 de ani hotoroște să facă o a doua călătorie în Țara Sfântă și pleacă în pelerinaj la Ierusalim. Ajuns la Ierusalim, Sf. Sava a fost gpzduit la Mănăstirea Sf. Gheorghe din Accra, o mănpăstire pe care o cumpărase de la latini în timpul primului său pelerinaj. Sf. Sava l-a vizitat atunci pe Patriarhul Atanasie al Ierusalimului, apoi a plecat mai departe pe mare spre Alexandria, în Egipt, pentru a-l întâlni pe Nicolae, Papa-Patriarh al Alexandriei.

După aceea a mers la Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai, unde a petrecut Postul Mare al anului 1234. După celebrarea Sfintelor Paști, Sava s-a întors la Ierusalim, a călătorit mai departe la Antiohia și Constantinopol, propunându-și să plece apoi mai departe la Sfântul Munte, la Mănăstirea Hilandar. Nu a mai ajuns însă la Muntele Athos, ci a plecat mai departe la Tîrnovo, capitala Țaratului vlaho-bulgar condus de Ioan Asan al II-lea și reședința Patriarhiei de Tîrnovo.

Luând parte la slujba de binecuvântare a apelor (Agiasmo) din ziua de Bobotează, s-a îmbolnăvit de o răceală care s-a agravat, dezvoltând pneumonie acută și a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe 14 ianuarie 1235. A fost îngropat în Catedrala Sfinților 40 de Mucenici din Tîrnovo. Moaștele sale au fost mutate pe 6 mai 1237 la mănăstirea Mileševa din sudul Serbiei. 360 de ani mai târziu, turcii otomani au dezgropat sfintele sale moaște și le-au ars în piața centrală din Belgrad.

Moștenirea

La mormântul Sf. Sava de la mănăstirea Mileševa s-au făcut multe minuni, acesta devenind un loc de pelerinaj nu doar pentru sârbii ortodocși, ci chiar pentru mulți musulmani și evrei care veneau să îi ceară ajutorul.


Sf. Sava este pomenit ca întemeietor al Bisericii Ortodoxe Sârbe ca Biserică autocefală. În Serbia, este cunoscut și ca sfântul ocrotitor al educației și al medicinei. Pe 13 ianuarie 1830, principele Miloš al Serbiei l-a proclamat pe Sf. Sava ca sfânt ocrotitor al școlilor și al elevilor.

Pe locul unde au fost arse moaștele Sf. Sava a fost construită de curând o biserică. Marea Biserică a Sf. Sava din Belgrad, a cărei construcție, planificată încă din 1939, a început în anul 1985 și s-a încheiat în anul 2004 este una dintre cele mai mari biserici ortodoxe active din lume.

Citat

La început eram încurcați. Răsăritul gândea că suntem în Apus, în vreme ce Apusul credea că suntem din Răsărit. Unii dintre noi n-au priceput care era locul nostru în ciocnirile diferitelor curente, așa că au strigat că aparținem în întregime unei părți ori alteia. Însă eu îți zic, Irineu, că suntem rânduiți de soartă să fim așezați la Răsăritul Apusului și la Apusul Răsăritului și să nu recunoaștem decât Ierusalimul cel Ceresc deasupra noastră, iar aici pe pământ - pe nimeni.

Sf. Sava către Irineu, sec. al XIII-lea

Imnografie

Tropar, glasul al 3-lea[4]:

Călăuză pe calea vieții te-ai arătat, întâiul ierarh și învățător; venit-ai și patria ta o ai luminat, Sava, nașterea din nou aducându-i prin Duhul Sfânt. Pe pruncii tăi i-ai sădit ca măslinii în Raiul cel duhovnicesc. Întocmai cu Apostolii și Sfinții, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.[1]

Condac, glasul al 8-lea:

Ca pe întâiul mare ierarh și împreună-lucrător cu Apostolii, Biserica te mărește; și ca cel ce ai aflat la Hristos milp, cu rugăciunile tale de toate necazurile ne păzește, ca să strigăm ție: Bucură-te, Părinte Sava, de Dumnezeu înțelepțite.

Tropar, glasul al 8-lea:

Învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și fericite învățător al virtuților, sfințitor și luminător al patriei tale, podoaba călugărilor, Părinte Sfinte Sava, preaînțelepte, cu învățăturile tale poporul tău l-ai luminat. Fluiere al Duhului, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru sufletele noastre.

Note

  1. Cu acest nume a fost mai târziu și canonizat
  2. O traducere în limba engleză a acestui Typikon al chiliei din Careia (traducere de George Dennis) a fost publicată în John Thomas și Angela Constantinides Hero (eds.), Byzantine Monastic Foundation Documents. A Complete Translation of the Founders' Surviving Typika and Testaments, [Dumbarton Oaks Studies 35], Dumbarton Oaks Research Library and Collection, Washington, DC, 2000, "Karyes: Typikon of Sabbas the Serbian for the Kellion of St. Sabbas at Karyes on Mount Athos", pp. 1331-1337.
  3. Traducerea s-a făcut din limba engleză.
  4. Troparele și condacul sunt traduse din limba engleză

Surse

Referințe și legături externe

Casetă de succesiune:
Sava al Serbiei
Precedat de:
Arhiepiscop al Serbiei
1219-1233
Urmat de:
Sf. Arsenie de Pec


Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi