Paisie Aghioritul

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
LinkFA-star.png Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului. Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.
Cuviosul stareţ Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit la Sfântul Munte Athos. A adormit întru Domnul la 12 iulie 1994, fiind îngropat în incinta Mănăstirii "Sfântul Ioan Evanghelistul" din Suroti, lângă Tesalonic.

Cuprins

Viaţa Cuviosului Paisie

Naşterea în Farasa Capadociei

Stareţul Paisie, după numele său de mirean Arsenie Eznepidis, s-a născut în Farasa Capadociei – Asia Mică, la 25 iulie 1924, de ziua adormirii Sfintei şi Dreptei Ana, din părinţi evlavioşi. Tatăl său se numea Prodromos şi era conducătorul locuitorilor Farasei. Pe mama sa o chema Evloghia (mai târziu, în Koniţa, o strigau Evlampia).

Copilăria în Koniţa

În Farasa, pe 7 august 1924, cu puţină vreme înainte de plecarea lor înspre Grecia (odată cu schimbul de populaţie de după primul război mondial), a fost botezat de către Sfântul Arsenie Capadocianul, care i-a pus la botez numele său. Pe 14 septembrie 1924 părinţii lui ajunseră în portul Pireu. După ce au trecut prin multe greutăţi şi neajunsuri, zăbovind o scurtă vreme şi în Kerkira, s-au stabilit în Koniţa, unde micul Arsenie a terminat şcoala primară. Până să meargă în armată, a lucrat ca tâmplar.
În 1945 s-a înrolat în armată, unde s-a distins prin integritatea caracterului său, prin spiritul de sacrificiu, prin vitejie şi prin însemnatul prinos de jertfă adus patriei, pe durata acţiunilor militare din timpului războiului civil. A fost lăsat la vatră în anul 1950.

Plecarea în Sfântul Munte

După îndeplinirea serviciului militar, a vizitat Sfântul Munte, dar nu a putut rămâne aici. Revine şi se stabileşte definitiv în Athos (la Sfânta Mănăstire Esfigmenu) în 1953. Acolo, în 1954, a fost făcut rasofor şi a luat numele de Averchie. În 1956, din pricina unor felurite situaţii, a fost silit să plece de la această mănăstire, cu binecuvântarea părintelui său duhovnicesc şi să meargă la Sfânta Mănăstire Filotheu, unde vieţuia ca monah şi un unchi de-al său.

Primirea îngerescului chip monahal

Pe 3 martie 1957, stareţul lui l-a făcut "stavrofor", dându-i Schima mică cu numele de Paisie, în cinstea Mitropolitului Paisie al II-lea Cezareanul, cu care era şi compatriot. În 1958 se mută la Sfânta Mănăstire a Naşterii Maicii Domnului, la Stomio – Koniţa, unde a rămas până în 1962. Prezenţa lui aici a fost binefăcătoare pentru întreaga regiune. În 1962, a plecat în peninsula Sinai şi a locuit la Chilia Sfinţilor Galaction şi Epistimia. În 1964, a revenit la Sfântul Munte şi s-a stabilit la Schitul Ivironului, la Chilia Sfinţilor Arhangheli. Atunci s-a legat şi mai mult duhovniceşte de sfântul stareţ Tihon, rus de neam, care se nevoia la Chilia Cinstita Cruce a Sfintei Mănăstiri Stavronikita. Acesta i-a dat Schima mare la 11 ianuarie 1966.
Părintele Paisie cel iubitor de Hristos

Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul din Suroti

În 1966, s-a îmbolnăvit şi a fost internat mai multe luni în Spitalul Papanicolau din Tesalonic, unde i-a fost extirpată o mare parte dintr-un plămân, din cauza existenţei unor bronşectazii (dilataţie a bronhiilor). Pe durata bolii l-au slujit măicuţele de la Mănăstirea Sfântului Ioan Evanghelistul şi Teologul din Suroti, care în acea vreme încă nu erau călugăriţe. De atunci, simţind o mare recunoştinţă faţă de aceste surori, pentru sprijinul lor, s-a angajat să le ajute la însemnata lucrare duhovnicească pe care tocmai o începeau, ridicarea Sfintei Mănăstiri. Odată cu temeliile clădirilor, a pus şi temeliile cele duhovniceşti. Astfel, Stareţul s-a legat mult de Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul, pe care a iubit-o şi pe care nu a părăsit-o nici după adormirea sa.

Revenirea în Sfântul Munte

Pe la sfârşitul lui 1967, s-a dus la Katunakia (Muntele Athos) şi s-a stabilit la Chilia Sfântului Ipatie a Mănăstirii Marea Lavră. În 1968, a mers la Mănăstirea Stavronikita, unde a ajutat la trecerea acesteia de la viaţa idioritmică la cea chinovial, precum şi la punerea bazelor duhovniceşti ale noii obşti. Pe 10 septembrie 1968 a adormit în Domnul duhovnicul Stareţului, cuviosul Tihon. L-a slujit în ultimele zile ale sale şi, ascultându-i dorinţa, i-a urmat peste puţin timp (în 1 martie 1969) la Chilia Sfânta Cruce, unde a rămas până în 1979. În mai 1979, s-a înscris ca monah aparţinând de Sfânta Mănăstire Kutlumuş şi a preluat Chilia Naşterii Maicii Domnului – Panaguda, locul pe unde au trecut şi au primit ajutor mii de suflete.

Îmbolnăvirea şi ultimii ani ai vieţii Cuviosului

Cam de prin 1988, a început să aibă probleme cu intestinul. Hemoragia sporea, atât în cantitate, cât şi în frecvenţă, astfel încât în 1993 starea lui se înrăutăţise mult. Situaţia a continuat până în octombrie 1993. Pe 4 noiembrie / 22 octombrie 1993, a ieşit pentru ultima oară din Sfântul Munte, pentru a fi prezent, ca de obicei, la privegherea sărbătorii Sfântului Arsenie (10 noiembrie), la Mănăstirea "Sfântul Ioan Evanghelistul" din Suroti. Acolo a rămas pentru puţin timp şi a hotărât să se întoarcă în Sfântul Munte. În vreme ce se pregătea de plecare, starea sănătăţii sale s-a înrăutăţit brusc. I s-a descoperit o tumoare canceroasă la intestinul gros şi s-a luat hotărârea de a fi operat pe data de 4 februarie 1994. A stat internat la Spitalul Theaghenio (Tesalonic) timp de 10 zile, după care a fost adus să se refacă la Mănăstirea Suroti. Însă starea sănătăţii sale s-a înrăutăţit şi mai mult din cauza metastazelor localizate la ficat şi plămâni. Pe la sfârşitul lui iunie 1994, doctorii l-au anunţat că, omeneşte vorbind, îi mai rămăseseră cam două-trei săptămâni din viaţă.

Adormirea sa întru Domnul

Pe 12 iulie 1994, la ora 11 noaptea, într-o zi de marţi, Stareţul şi-a dat cuviosul lui suflet în mâinile Domnului. A adormit şi a fost înmormântat la Sfânta Mănăstire a Sfântului Ioan Teologul de la Suroti (Tesalonic), potrivit dorinţei sale. Mormântul său a devenit o nouă scăldătoare a Siloamului pentru mulţimile care vin zilnic aici într-un şuvoi nesecat.

Minuni ale Fericitului stareţ Paisie

La exact 1 an şi 1 zi de la plecarea la Domnul a Arhimandritului Sofronie, pe 12 iulie 1994 a fost chemat la lăcaşurile cereşti şi un alt sfânt dintre cei mai mari dăruiţi nouă în aceste "timpuri de cernere" dinaintea sfârşitului veacului: Cuviosul Paisie Aghioritul. De ziua naşterii sale pentru Împărăţia lui Dumnezeu, întru pomenirea şi cinstirea sa, vă împărtăşim minunile săvârşite după sfânta sa adormire, extrase din "Viaţa" scrisă de Ieromonahul Isaac.

Fericitul Paisie Aghioritul

Troparul Fericitului Paisie Aghioritul (glas I)

Să-l lăudăm toţi credincioşii într-un glas, pe cel trimis de Dumnezeu în aceste vremuri de cernere, spre mângâierea şi îndrumarea noastră,
Pe cel ce s-a nevoit în chip bineplăcut Stăpânului, arzând de dragoste pentru întreaga lume,
Pe Paisie mult minunatul, care inima şi-a pus pentru noi şi pentru mântuirea noastră,
Şi să-i cântăm cu mulţumire zicând: Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!
Părintele Paisie şi ucenicul necuvântător

Acatistul Cuviosului Paisie

Fericirile Părintelui Paisie

Sfântul Paisie Aghioritul

1. Fericiţi sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii şi trăiesc departe de lume şi aproape de Dumnezeu împărtăşindu-se de bucurii paradisiace încă de pe pământ.

2. Fericiţi sunt cei care au izbutit să trăiască ascunşi şi, dobândind virtuţi mari, n-au dobândit nici măcar o faimă mică.

3. Fericiţi sunt cei care au izbutit să facă pe nebunii pentru Hristos păzindu-şi în felul acesta bogăţia lor duhovnicească.

4. Fericiţi sunt cei care nu propovăduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o trăiesc şi o propovăduiesc prin tăcerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi trădează. 5. Fericiţi sunt cei care se bucură când sunt clevetiţi pe nedrept, iar nu atunci când sunt lăudaţi pe drept pentru viaţa lor virtuoasă. Acesta este semnul sfinţeniei şi nu nevoinţa seacă a faptelor trupeşti şi numărul mare al nevoinţelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie şi cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creează numai simţăminte false.

6. Fericiţi sunt cei care preferă să fie nedreptăţiţi decât să nedreptăţească şi primesc netulburaţi şi în tăcere nedreptăţile, arătând cu fapta că ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul” şi de Acesta aşteaptă să fie îndreptăţiţi, iar nu de oameni, în felul acesta izbăvindu-se de deşertăciune.

7. Fericiţi sunt cei care fie s-au născut betegi, fie s-au făcut din neatenţia lor, dar nu murmură, ci slavoslovesc pe Dumnezeu. Aceştia vor avea locul cel mai bun în rai împreună cu mărturisitorii şi mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos şi-au dat mâinile şi picioarele lor spre tăiere, iar acum, în rai, neîncetat sărută cu evlavie picioarele şi mâinile lui Hristos.

8. Fericiţi sunt cei care s-au născut urâţi şi sunt dispreţuiţi aici, pe pământ, deoarece acestora, dacă slavoslovesc pe Dumnezeu şi nu cârtesc, li se păstrează locul cel mai frumos din rai.

9. Fericite sunt văduvele care au purtat haine negre în aceasta viaţă, fie şi fără voie şi au trăit o viaţă duhovnicească albă slavoslovind pe Dumnezeu fără să murmure, iar nu cele care poartă haine pestriţe şi duc o viaţă pestriţă.

10. Fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt orfanii care au fost lipsiţi de afecţiunea părinţilor lor, deoarece unii ca aceştia au izbutit să-şi facă pe Dumnezeu Tată încă din această viaţă, având în același timp depusă în casieria lui Dumnezeu afecţiunea părinţilor lor, de care s-au lipsit şi care creşte cu dobândă.

11. Fericiţi sunt părinţii care nu folosesc cuvântul “nu” pentru copiii lor, ci îi înfrânează de la rău prin viaţa lor sfântă, pe care copiii o imită şi, bucuroşi, urmează lui Hristos cu nobleţe duhovnicească.

12. Fericiţi sunt copiii care s-au născut sfinţi “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiţi sunt aceia care s-au născut cu tot felul de patimi moştenite, însă s-au nevoit cu sudori şi le-au dezrădăcinat dobândind împărăţia lui Dumnezeu “întru sudoarea feţii” lor.

13. Fericiţi sunt copiii care de mici au trăit într-un mediu duhovnicesc şi astfel, fără osteneală, au sporit în viaţa cea duhovnicească. Dar de trei ori mai fericiţi sunt copiii cei nedreptăţiţi care nu au fost ajutaţi deloc, ci dimpotrivă, au fost îmbrânciţi spre rău, dar care, îndată ce au auzit de Hristos, au tresăltat în inima lor şi întorcându-se cu 180 de grade, şi-au întraripat sufletul ieşind din sfera de atracţie a pământului şi mişcându-se în orbita duhovnicească.

14. Mirenii îi numesc norocoşi pe astronauţii care se mişcă în spaţiu, câteodată în jurul lunii, alteori pe lună. Însă mai fericiţi sunt nematerialnicii lui Hristos, zburătorii prin rai, care urcă la Dumnezeu şi adeseori umblă prin rai, în adevărata lor locuinţă, cu mijlocul cel mai rapid şi fără mult combustibil, ci doar cu un posmag.

Părintele Paisie

15. Fericiţi sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi luminează şi îi ajută să meargă noaptea, însă mai fericiţi sunt cei care au priceput că nici lumina lunii nu este a lunii şi nici lumina lor duhovnicească nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Căci zidirile, fie că lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conservă, dacă însă nu vor cădea razele soarelui peste ele, nu este cu putinţă să lucească.

16. Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care trăiesc în palate de cristal şi au toate înlesnirile, însă mai fericiţi sunt cei care au izbutit să-şi simplifice viaţa lor şi s-au eliberat de lanţul acestei evoluţii lumeşti a multor înlesniri (de fapt a multor greutăţi) şi astfel s-au slobozit de neliniştea înfricoşătoare a epocii noastre.

17. Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care pot să dobândească bunătăţile lumii. Dar mai fericiţi sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos şi se lipsesc de orice mângâiere omenească aflându-se astfel lângă Hristos zi şi noapte în mângâierea Sa dumnezeiască, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multă şi nu încape în inima mea cea mică”.

18. Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care au funcţiile cele mai înalte şi casele cele mai mari, deoarece aceştia au toate înlesnirile şi duc o viaţă tihnită. Dar mai fericiţi sunt cei care au numai un cuib în care se adăpostesc şi puţină hrană şi îmbrăcăminte, după cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit să se înstrăineze de lumea cea deşartă folosind pământul doar ca reazem picioarelor lor, ca nişte fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lângă Dumnezeu, Bunul lor Părinte.

19. Norocoşi sunt cei care devin generali şi miniştrii, dar şi cei care devin şi pentru câteva ore, atunci când se îmbată şi se bucură pentru aceasta. Dar mai fericiţi sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat şi au izbutit prin Duhul Sfânt să devină îngeri pământeşti. Unii ca aceştia au aflat caneaua paradisiacă prin care beau şi se îmbată mereu de vinul paradisiac.

Cuviosul Paisie Aghioritul

20. Fericiţi cei care s-au născut nebuni, căci vor fi judecaţi ca nebuni şi astfel vor intra în rai fără paşaport. Dar mai fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt cei foarte învăţaţi, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos şi îşi bat joc de toată deşertăciunea lumii. Această nebunie pentru Hristos preţuieşte mai mult decât toată ştiinţa şi înţelepciunea înţelepţilor întregii lumi.

Cuviosul Paisie Aghioritul cu ucenicii săi din Sfântul Munte Athos

Crâmpeie de viaţă (câteva sfaturi duhovniceşti ale părintelui)

"Dumnezeu este foarte aproape de noi, dar şi la mare înălţime. Pentru ca cineva să-L “îndoaie” pe Dumnezeu, să-L facă să Se coboare şi să rămână cu el, trebuie să se smerească şi să se pocăiască. Atunci Preamilostivul Dumnezeu, văzând smerenia lui, îl înalţă până la ceruri şi-l iubeşte foarte mult. “Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte”(Lc. 15, 7), spune Evanghelia".


"Mult mă bucur când văd suflete care iau aminte şi se nevoiesc în lumea care s-a umplut de diavoli. Dumnezeu, ca un bun şi drept cum este, ne-a dat tuturor harismele potrivite fiecăruia - de pildă bărbaţilor bărbăţia şi femeilor dragostea - ca să ne nevoim şi să urcăm treptele duhovniceşti cu ajutorul harului dumnezeiesc spre a ne apropia din ce în ce mai mult de Cel Care este Creatorul nostru. Nu trebuie să uităm niciodată ca avem alături de noi, afară de oameni ce ne pot ajuta duhovniceşte, şi pe Iisus Hristos, Care ne ajută, pe Maica Domnului, pe heruvimi, pe serafimi şi pe toţi sfinţii. Aşadar, curaj! Hristos este foarte puternic, este atotputernic şi ne va da puterea Sa cea dumnezeiască să sfărâmăm coarnele celui viclean. Ne urmăreşte mereu nevăzut şi ne întăreşte atunci când noi avem intenţie bună şi ne facem, după putere, mica noastră nevoinţa".


"- Gheronda (părinte), la ce să luăm aminte mai mult în Postul Mare?

- La nobleţe, la nobleţea duhovnicească.
- Gheronda, Postul Mare nu este mai mult o perioadă de pocăinţă?
- Nobleţe, nobleţe, ca să fiţi prinşi în mreaja lui Hristos. Altfel nu-i chip să sporiţi. Dacă aţi şti ce aduce nobleţea, aţi vâna-o zi şi noapte; nici n-aţi mai dormi. Dacă cercetezi cu de-amănuntul nobleţea duhovnicească, vei vedea ascunsă în ea măreţia lui Dumnezeu."
Mormântul Cuviosului Paisie de la Mănăstirea Suroti-Tesalonic

"- Câte greutăţi întâmpinaţi la Colibă, Gheronda! Vin acolo bolnavi psihic, consumatori de droguri…

- Aici se vede dacă avem dragoste adevărată. În persoana fratelui nostru Îl vedem pe Hristos. Căci tot ce facem ca să-l odihnim pe fratele nostru este ca şi cum o facem pentru Însuşi Hristos. “Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut”"


"- Părinte, aţi spus că pe cât te depărtezi de mângâierea omenească, pe atât o primeşti pe cea dumnezeiască. De aceea înţelegi mai bine rugăciunea atunci când eşti flămând?

- Da, pentru că un flămând înţelege pe cel flămând. Unul sătul nu-l înţelege. Am auzit că undeva se aruncă mâncarea, iar puţin mai departe nişte refugiaţi ruşi nu au ce mânca. Trăiesc săptămâni în sere, în nişte bărăci de tablă. Să zicem că nu ştii că acolo, aproape, există oameni care au nevoie. Bine, dar nu întrebi ca să afli? Să arunci mâncarea? Noi nici lucrul cel nefolositor pe care îl avem nu îl dam. Este păcat ca unul să nu poată cumpăra ceva de care are nevoie şi altul să aibă lucruri pe care nu le foloseşte şi să nu le dea celui care are nevoie de ele. Asta pentru mine este iadul cel mai mare. La Judecată, Hristos ne va spune: “Am flămânzit şi nu Mi-aţi dat să mănânc“."


"- Părinte, spuneţi-ne ceva.

- Ce să vă spun?
- Ce vă spune inima...
- Ceea ce îmi spune inima este să iau cuţitul, s-o tai, s-o împart lumii, şi apoi să mor."



Descoperiri dumnezeieşti

Icoana Mântuitorului Hristos pictată de maicile de la Suroti după indicaţiile Părintelui Paisie
Icoana Maicii Domnului de la Sfântul Mormânt nefăcută de mâini omeneşti

Părintele Paisie a primit adesea în timpul vieţii sale, când se ruga în smerenie profundă, descoperiri ale voii lui Dumnezeu. Mai mult, Însuşi Hristos i s-a arătat, precum şi Maica Domnului şi alţi sfinţi. Fapt pentru care a pictat mai multe icoane cu sfinţii care i se arătau. Despre Maica Domnului, Părintele Paisie a spus că chipul ei seamănă cu cel din icoana de la Sfântul Mormânt, a Maicii cu Pruncul, iar în legătură cu Mântuitorul Hristos, a dat indicaţii maicilor de la Suroti cum să-I picteze Chipul, aşa cum i S-a arătat părintelui.

  • Aceste două icoane reprezintă chipurile Maicii Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos, după cum i s-au arătat în vedenie Cuviosului Paisie Aghioritul!

Înregistrări audio ale Părintelui Paisie

  • Aceste înregistrări sunt făcute în anul 1982: Apasă aici!

Cărţi ale Părintelui Paisie

Cărţile sunt tipărite la Editura Evanghelismos: www.evanghelismos.ro

Cărţi despre Părintele Paisie

  • "Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul", de ierom. Isaac Aghioritul
  • "Părintele Paisie mi-a spus...", de Athanasios Rakovalis
Părintele Paisie adâncit în rugăciunea către Dulcele Iisus!

A se vedea şi

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi