Mănăstirea Zografu (Muntele Athos)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Mănăstirea Zografu
Jurisdicție Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (Istanbul)
Tip călugări (viaţă de obşte)
Înființată secolul al X-lea
Ctitori monahii Moise, Aaron şi Ioan din Ohrida
Stareț
Mărime aprox. ~15-20 de vieţuitori
Localizare Grecia.png Muntele Athos, Grecia
Limba liturgică slavona bisericească
Cântarea psaltică
Schituri, metocuri și chilii schitul Născătoarei de Dumnezeu
Hramuri Sf. Gheorghe, Sf. Mucenici de la Zografu
Site web oficial


Sfânta Mănăstire Zografu (gr. Ζωγράφου, bg. Зограф) este o mănăstire ortodoxă situată în partea de sud-vest a Muntelui Athos, la o oră de mers pe jos de la țărmul mării. Ocupă locul al nouălea în ierarhia mănăstirilor athonite. Mănăstirea este închinată Sf. Gheorghe, fiind locuită începând cu anul 1845 numai de monahi bulgari.

Cuprins

Despre numele şi hramul mănăstirii

Potrivit tradiţiei, mănăstirea a fost întemeiată în secolul al X-lea de trei fraţi bulgari, monahii Moise, Aaron şi Ioan, originari din Ohrida (Macedonia). Se spune că cei trei fraţi, găsind pe Sfântul Munte un loc potrivit, au zidit acolo o mănăstire minunat de frumoasă în vremea împăratului bizantin Leon cel Înţelept (886-912), la începutul secolului al X-lea. Neştiind însă cum să o numească şi ce hram să îi dea, au pregătit lemnul pentru o icoană, au aşezat-o în faţa bisericii şi s-au rugat lui Dumnezeu să le descopere acestea. Trecând câtăva vreme, privind la lemnul acela, au văzut pe el minunat zugrăvit chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de biruinţă. Luând atunci cu bucurie icoana cea minunată, monahii au luat icoana şi au aşezat-o în biserică, aceasta devenind o icoană făcătoare de minuni.

Istoricul mănăstirii

Prima menţiune privind mănăstirea Zografu datează din anul 980. La începuturi, mănăstirea a fost înzestrată cu dărnicie de către domnitorii bulgari, îndeosebi de către Ioan Asan al II-lea (1218-1241) şi Ioan Alexandru (1331-1371). Mănăstirea a mai primit pământuri şi danii generoase şi din partea împăraţilor bizantini, precum şi a cnezilor sârbi şi a domnitorilor din Ţările Române

Ca multe alte mănăstiri atonite, mănăstirea Zografu a suferit de pe urma raidurilor piraţilor din Marea Mediterană, îndeosebi în secolul al XIII-lea, când peninsula se afla sub stăpânirea francilor, după cucerirea latină a Constantinopolului din 1204. Mănăstirea a fost arsă şi prădată de mai multe ori în secolele XIII-XIV. Astfel, în anul 1275, piraţii catalani au lansat o importantă expediţie de jaf asupra mănăstirii: 26 de călugări au fost ucişi, iar mănăstirea a fost arsă din temelii, fiind reconstruită cu sprijinul financiar al împăratului bizantin. Astfel, mănăstirea a fost reînnoită rând pe rând de împăraţii Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328) şi Ioan al V-lea Paleologul (1341-1391) şi de domnitorii sârbi.

Ruinată din pricina jafurilor succesive, mănăstirea a cunoscut o perioadă de înflorire în secolul al XV-lea, datorită familiei Mușatinilor, domnitoare în Moldova. Astfel, un document din 1429 arată că domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) dădea ajutor anual mănăstirii câte 3000 aspri de argint, precum și venitul câtorva metoace, printre care și Mănăstirea Căpriana (Basarabia). Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei (1457-1506), care avea o deosebită evlavie faţă de Sf. Gheorghe, ocrotitorul mănăstirii Zografu, a refăcut mănăstirea aproape integral între anii 1466-1502. A făcut donaţii generoase pentru înnoirea bisericii şi a bolniţei (1466-1471), pentru rezidirea arsanalei (portul) (1475), pentru refacerea, din piatră, a chiliilor, trapezei şi zidului de incintă (1495), pentru rezidirea şi pictarea în frescă a catholiconului (biserica mare) (1502). De asemenea, făcea mănăstirii importante danii anuale.

În anul 1502, domnitorul Ștefan cel Mare donează ctitoriei sale de la Athos şi o icoană cu Sfântul Gheorghe, precum și steagul de luptă al Moldovei, cusut cu aur și argint, care are pe o parte icoana Sf. Gheorghe, iar pe partea cealaltă stema țării.

Şi urmaşii lui Ştefan cel Mare au mai făcut danii mănăstirii; astfel, Bogdan al III-lea (1514-1517) repară pirgul (turnul de apărare) mănăstirii; Petru Rareș (1527-1538 şi 1541-1546) a făcut mai multe donaţii pentru repararea mănăstirii și a înnoit pictura din catholicon (1546); doamna Ruxanda, soția lui Alexandru Lăpușneanu (1552-1561 şi 1564-1568) plăteşte datoriile mănăstirii şi face o danie de alţi 52000 aspri de argint. Domnitorii Vasile Lupu (1634-1653) şi Antioh Cantemir (1695-1700, 1705-1707) s-au numărat şi ei printre binefăcătorii mănăstirii, acesta din urmă închinând mănăstirii Zografu şi Mănăstirea Dobrovăţ din jud. Vaslui în anul 1698. Dintre domnii Ţării Româneşti, au ajutat mănăstirea Zografu, Radu cel Mare a dat Mănăstirii Zografu un ajutor de 3000 de aspri anual (1500), fiind urmat şi de Sf. Neagoe Basarab (1515-1517), de Vlad Vintilă (1534) și alţii.

Astfel, în secolul al XVI-lea au început lucrări de reconstrucţie a mănăstirii. Majoritatea clădirilor care au rămas în picioare până în zilele noastre datează de la jumătatea secolului al XVIII-lea. Aripile de sud şi de est au fost construite în 1750 şi respectiv 1758. O biserică mică a fost construită în anul 1764, iar una mai mare în 1801. Tradiţia daniilor către mănăstirile atonite a fost continuată şi de domnitorii Ţărilor Române din perioada fanariotă, care au finanţat mai multe lucrări de întreţinere şi de reconstrucţie a clădirilor care căzuseră în paragină, îndeosebi în secolul al XVIII-lea. Aripile de nord şi de vest ale mănăstirii au fost construite abia spre sfârşitul secolului al XIX-lea, iar construcţia bisericii închinate Sf. Chiril şi Metodie şi a turnului clopotniţei s-au încheiat în anul 1896.

Iniţial, în mănăstire trăiau atât călugări bulgari cât şi greci şi sârbi şi de alte naţionalităţi, dar începând din anul 1845 şi până în zilele noastre toţi călugării mănăstirii sunt bulgari. Toate slujbele mănăstirii se ţin în limba bulgară. Are în prezent circa 15-20 de vieţuitori (bulgari) înăuntrul mănăstirii şi alţi câţiva în afara zidurilor acesteia, la un schit al mănăstirii închinat Născătoarei de Dumnezeu (schitul "Bogorodiţa").

Odoare

Moaşte

Mănăstirea Zografu adăposteşte mai multe Sfinte Moaşte, între care amintim: talpa Sf. Ştefan cel Nou, părticele din moaştele Sf. Apostol Andrei, Sf. Gheorghe, Nichita Romanul, Sf. Ignatie Teoforul, Sf. Mercurie, Sf. Sfinţit Haralambie, Sf. Avxentie şi alţii.

Biblioteca

Biblioteca conţine 388 manuscrise în slavonă şi 126 în limba greacă, din care 26 pe pergament, multe din secolele XIV-XV, între care copii după Martiriul Sf. Naum din Ohrida şi al Sf. Petka. Mai are peste 10000 de cărţi tipărite, printre care şi cărţi scrise în limba română cu litere chirilice, dar şi multe documente. Tezaurul păstrează odoare şi obiecte de cult din argint, icoane vechi, evangheliare cu miniaturi şi broderii din sec. XI-XIV; între obiectele de preţ ale mănăstirii se află şi steagul de luptă al lui Ştefan cel Mare, purtând pe o faţă icoana Sf. Gheorghe, iar pe cealaltă stema Moldovei, dăruită mănăstirii chiar de voievod.

Icoane

Mănăstirea mai adăposteşte şi două icoane făcătoare de minuni ale Sf. Gheorghe, precum şi icoane ale Maicii Domnului „Bucură-te” („Hairiovo”, „a Imnului Acatist” sau „Prevestitoarea”) şi a Maicii Domnului Epakuusa.

Surse

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi