Mănăstirea Xiropotamu (Muntele Athos)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Mănăstirea Xiropotamu
Jurisdicție Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (Istanbul)
Tip călugări (viaţă de obşte)
Înființată sec. al X-lea,
Ctitori Sf. Pavel Xeropotaminul
Stareț
Mărime aprox. ~20-40 de vieţuitori
Localizare Grecia.png Muntele Athos, Grecia
Limba liturgică greacă
Cântarea psaltică
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Sf. 40 de Mucenici din Sevastia
Site web oficial


Mănăstirea Xiropotamu este una din cele douăzeci de mănăstiri de la Muntele Athos, situată pe latura de sud-vest a peninsulei, pe drumul de la Dafni (portul Sfântului Munte) la Careia (capitala administrativă a republicii monastice). Xiropotamu este a opta mănăstire în ordinea ierarhică atonită. Catoliconul (katholikon - biserica principală) mănăstirii este închinat Sfinţilor Patruzeci de Mucenici, prăznuiţi pe 9 martie.

Cuprins

Istorie

Există mai multe ipoteze privind întemeierea mănăstirii Xiropotamu. Astfel, conform tradiţiei, mănăstirea a fost întemeiată de împărăteasa Pulcheria (408-453) şi de fratele ei, împăratul Teodosie al II-lea (408-450), în secolul al V-lea. Fiind jefuită de mai multe ori de piraţii arabi, potrivit unor documente, mănăstirea ar fi fost rezidită de împăraţii Constantin al VII-lea Porfirogenetul (913-959) şi Roman Lecapenos (920-944). Pe la sfârşitul secolului secolul al X-lea , se pare, se stabileşte aici Sfântului Pavel Xeropotaminul (pomenit pe 28 iulie), un membru al familiei imperiale bizantine care, devenind monah, s-ar fi aşezat pe locul acestei mănăstiri, iar mai târziu s-ar fi aşezat într-o sihăstrie într-un loc (numit „xeros potamos”, „pârâul sec”) de la care şi-ar fi luat numele şi mănăstirea mare de mai târziu. Sfântul Pavel este considerat şi el a fi întemeietorul mănăstirii, fiind menţionat ca atare în Tipiconul Sfântului Munte).

Mănăstirea a cunoscut o perioadă de înflorire până în secolul al XII-lea, când a fost ocupată şi jefuită de franci şi a suferit şi din pricina atacurilor periodice ale piraţilor. Mănăstirea a fost reconstruită în secolul al XIV-lea cu ajutorul daniilor primite de la împăraţii bizantini din dinastia Paleologilor, de principii sârbi şi, mai târziu, de domnitorii din Ţările Române. La începutul secolului al XIV-lea, în mănăstire se instituie rânduiala idioritmică (viaţa „de sine”). După căderea Constantinopolului (1453), mănăstirea a mai suferit şi din pricina raidurilor otomane şi a două incendii majore (în 1507 şi 1609). Mănăstirea a cunoscut astfel o perioadă de decădere, până în secolul al XVIII-lea.

Mănăstirea a fost rezidită de călugărul Chesarie Daponte între anii 1761-1763, cu ajutorul daniilor strânse în special domnitorii fanarioţi şi boierii din Ţările Române. A fost rezidit catoliconul mănăstirii, cu hramul Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, în stilul bisericilor atonite. În următorii douăzeci de ani, biserica a fost repictată. Au fost construite aghiasmatarul, aripa de est a mănăstirii şi clopotniţa, pentru care s-au cumpărat şi clopote noi, iar mănăstirea a fost înzestrată cu mai multe odoare de preţ. În faţa catoliconului, de partea cealaltă a curţii interioare, egumenul Alexandru, originar din Ţara Românească, a construit trapeza mănăstirii. Mănăstirea a mai suferit unele pagube în urma unor incendii din anii 1950 şi 1973.

Înăuntrul zidurilor mănăstirii se găsesc şapte paraclise închinate Sfinţilor Arhangheli, Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Înălţării Sfintei Cruci, Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântului Teodosie, Sf. Gheorghe şi Intrării Maicii Domnului în Biserică. Biserica mai are nouă paraclise în afara zidurilor mănăstirii şi mai multe chilii, precum şi un port, Dafne.

Odoare

Sfinte Moaşte

În mănăstire se păstrează mai multe sfinte Moaşte, între care:

  • o bucată mare lemnul Sfintei Cruci a Domnului, îmbrăcată în argint, cu urma unuia dintre piroanele cu care a fost răstignit Mântuitorul;
  • bucăţi din faşa si scutecele Domnului
  • parte din darurile pe care le-au adus magii la naşterea Domnului
  • un fragment din moaştele Sfintei Mironosiţe Salomeea
  • un deget al Sf. Vasile cel Mare
  • capul Sf. Auxentie
  • sânge de la Sfinţii 40 de Mucenici
  • părticele de moaşte de la Sfinţii Mercurie, Teodor Tiron, Teodor Stratilat ş.a.

Biblioteca

Biblioteca şi tezaurul mănăstirii se află deasupra naosului bisericii mari. Biblioteca adăposteşte 409 de codice manuscrise, dintre care nouăsprezece scrise pe pergament, datând din secolele X-XIV, alte 239 din secolele XVIII şi circa 4000 de cărţi vechi tipărite.

Tezaurul mănăstirii mai cuprinde şi diferite veşminte, obiecte liturgice şi icoane de preţ.

Surse

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi