Lazăr din Betania

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Învierea lui Lazăr

Sfântul Lazăr sau Lazăr, cel mort patru zile, a fost prietenul şi unul din primii ucenici ai lui Iisus Hristos. El a fost înviat de către Iisus în ziua dinaintea intrării Sale triumfale în Ierusalim. Mai târziu, Lazăr din Betania a devenit primul episcop de Kittium, Cipru.

Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Lazăr în Sâmbăta lui Lazăr, ultima zi înaintea Săptămânii Mari (ajunul Duminicii Floriilor)[1].

Cuprins

Minunea Învierii lui Lazăr

În conformitate cu Evanghelia după Ioan, Lazăr trăia în oraşul Betania (la circa trei kilometri de Ierusalim, în Cisiordania din zilele noastre) împreună cu cele două surori ale sale, Marta şi Maria. În drumul Său către Ierusalim de dinainte de Paştele evreiesc, surorile au trimis vorbă lui Iisus şi apostolilor Săi că Lazăr este bolnav. Domnul a zăbovit acolo unde era, primind mai târziu vestea morţii lui Lazăr. Când a ajuns, Lazăr era deja de patru zile pus în mormânt. Când Marta I-a reproşat Domnului întârzierea, Hristos a asigurat-o că Lazăr va învia. Marta a înţeles greşit că El se referea la învierea cea de obşte din Ziua Judecăţii, la care Domnul a replicat, "Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac." (Ioan 11, 25-26). În prezenţa celor care jeleau, Domnul a poruncit să fie îndepărtată piatra de la intrarea mormântului lui Lazăr şi l-a chemat afară. Lazăr a făcut cum i s-a poruncit, fiind încă înfăşurat în giulgiurile de înmormântare. Apoi, Iisus le-a poruncit mulţimilor să-l dezlege şi să-l elibereze. Sfântul Ioan merge mai departe şi spune că şi mai mulţi evrei s-au convertit atunci crezând în dumnezeirea lui Hristos. Această întâmplare a adus o mare nelinişte în inimile căpeteniilor preoţimii evreieşti, atât de mare încât au propus omorârea lui Lazăr (Ioan 12, 9-11). Ierarhia religioasă a evreilor era în vremea acelor evenimente dominată de saduchei, care respingeau învierea de obşte. Învierea lui Lazăr reprezintă o mărturie a învierii – atât cea a lui Hristos cât şi cea de obşte, dar şi victoria asupra morţii a lui Hristos.

Conform spuselor Preacucernicului Părinte Thomas Hopko, miracolul Învierii lui Lazăr este "apogeul" Evangheliei lui Ioan şi dovada de netăgăduit a dumnezeirii lui Hristos. De asemenea, este evenimentul care a declanşat succesiunea de fapte care au dus la arestarea şi la Patimile Domnului.[2]

Viaţa de după minune

Sf. Lazăr cu surorile sale, Sf. Maria şi Sf. Marta din Betania

În conformitate cu Sfânta Scriptură şi cu tradiţia Bisericii cipriote, Lazăr a fost nevoit să caute refugiu departe de Ierusalim pentru a evita mânia marilor preoţi şi farisei, care doreau să-l ucidă, ... Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare. Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus. (Ioan 12:10-11). De asemenea, mulţi creştini ... erau speriaţi de persecuţiile care se anunţau. Ştefan a călătorit până în Fenicia şi Cipru şi Antiohia ...; ca şi Ştefan, Lazăr va trebui să părăsească Iudeea şi să caute refugiu în altă ţară.

Acest loc a fost Kittium (Larnaca de astăzi) din Cipru. Atunci când Apostolul Pavel şi Apostolul Barnaba au mers în Cipru, ei l-au hirotonit pe Lazăr ca primul episcop din Kitium. De aceea toate scaunele episcopale din Larnaca au icoana lui Lazăr în loc de cea a lui Hristos, care este tradiţia oficială a bisericii.

Se ştiu puţine despre Lazăr după Învierea şi Înălţarea Domnului cu excepţia faptului că timp de treizeci de ani el nu a zâmbit şi nu a râs decât o singură dată. Într-o zi, el a văzut pe cineva furând un vas de lut şi a început să râdă spunând: "lutul fură lutul".

O altă tradiţie faimoasă în legătură cu Lazăr este descoperirea Muntelui Athos în anul 52 d.Hr.. Lazăr era foarte apropiat de Fecioara Maria şi era foarte mâhnit că nu se poate reîntoarce la Ierusalim să o viziteze pentru că încă se temea de evrei. Maica Domnului a aflat de mâhnirea sa şi i-a trimis o scrisoare de consolare. Ea i-a spus că dacă îi trimite o corabie, atunci va putea să-l viziteze în Cipru. Cu mare bucurie, Lazăr a trimis o corabie în Ţara Sfântă ca să îi aducă pe Maica Domnului şi pe Ioan, preaiubitul ucenic al Domnului, în vizită în Cipru. În timpul călătoriei, o furtună puternică i-a depărtat de traseu şi i-a dus pe ţărmurile Efesului şi apoi pe ţărmurile Athosului din Grecia. Conştientă că Dumnezeu a adus-o în această zonă, Fecioara Maria, pe deplin fermecată de frumuseţea acestui loc, s-a rugat Fiului ei ca acest loc să fie grădina ei dedicată rugăciunii pentru "a purta lupta cea bună a credinţei". După ce au convertit persoanele idolatre din locurile acelea şi au înfiinţat o comunitate creştină, ei şi-au reluat călătoria spre Cipru, unde l-au vizitat la Lazăr. Se spune că Maica Domnului a cusut un omofor şi mânecuţe ca daruri pentru Lazăr.

Primul mormânt al lui Lazăr, din Betania, a rămas un loc de pelerinaj până în zilele noastre. Al doilea mormânt, din insula Cipru, a fost găsit în Kittium în jurul anilor 890, cu moaştele sale înăuntru şi purtând inscripţia "Lazăr, prietenul lui Hristos". În consecinţă, peste acest mormânt a fost construită o biserică închinată Sfântului Lazăr.

Vezi şi

Referinţe

  1. Lazăr este prezent în imnografia liturgică a slujbelor mai multor zile în din jurul Săptămânii Patimilor, datorită relatării extinse și detaliate din evanghelia după Ioan, capitolele 11-12.
  2. Lazarus Saturday. Speaking the Truth in Love Podcast by Fr. Thomas Hopko. Ancient Faith Radio. 18 April 2008.
Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi