Irina din Maghedon

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Irina din Tesalonic)
Salt la: navigare, căutare
Sf. Irina din Maghedon

Sfânta Mare Muceniţă Irina din Maghedon a trăit şi a pătimit în secolul al IV-lea [1]. Numele de Irina înseamnă pace în limba greacă. Ea este una dintre cele douăsprezece sfinte fecioare muceniţe care i-au apărut sfântului Serafim din Sarov, precum şi călugăriţei Eupraxia la sărbătoarea Buna-Vestiri în 1831.

Sf. Irina din Maghedon este prăznuită la 5 mai.

Cuprins

Viaţa

Sfânta Irina s-a născut în cetatea Maghedon din Persia, în secolul al IV-lea. Era fiica regelui Maghedonului, Licinius; fiind păgân, tatăl ei îi pusese numele de Penelope.[2]

Penelope era foarte frumoasă, dar tatăl ei o ţinea izolată într-un turn înalt al palatului său pentru ca nu cumva să fie influenţată de credinţa creştină, care se răspândea cu repeziciune şi în Persia. Împreună cu ea stăteau, pentru a o sluji, alte treisprezece fecioare frumoase.

Licinius i-a repartizat apoi Penelopei, ca tutore, un bătrân învăţat, pe nume Apellian [3], pentru a-i da cea mai bună educaţie posibilă. Apellian era însă creştin, şi în timpul lecţiilor i-a povestit Penelopei despre Iisus Hristos, Mântuitorul, despre credinţa creştină şi despre virtuţile creştine.

Când Penelope a ajuns la adolescenţă, părinţii ei au început să se gândească la căsătoria ei. Într-o zi, un porumbel a intrat în zbor prin fereastra deschisă cu o ramură de măslin în cioc,pe care a pus-o pe masă. Apoi, a venit un vultur cu o coroană de flori în cioc şi, de asemenea, a pus-o pe masă. În cele din urmă, un corb a venit în zbor, având un şarpe în cioc, care a căzut pe masă. Penelope a fost nedumerită de aceste întâmplări şi se întreba ce semnificaţie pot avea.

Apellian i-a explicat că porumbelul simboliza educaţia ei, iar ramura de măslin întruchipa harul lui Dumnezeu care se revarsă la Botez. Vulturul cu cununa de flori reprezenta succesul de care avea să se bucure în viaţa ei viitoare. Corbul şi şarpele îi prevesteau suferinţe şi durere.

La sfârşitul acestei discuţii, Apellian i-a spus că Domnul voia să o logodească cu El şi că Penelope avea să rabde multe suferinţe pentru cerescul ei Mire. De atunci începând, Penelope a refuzat să se căsătorească, a fost botezată de preotul Timotei şi a primit numele de Irina (care în limba greacă înseamnă „Pace”). Şi-a îndemnat şi părinţii să devină creştini. La scurt timp după aceea, a distrus toate statuile idolilor cărora li se închina tatăl ei.

Întrucât Irina îşi închinase viaţa lui Hristos, ea i-a refuzat pe toţi peţitorii pe care tatăl ei îi alesese pentru ea. Când Liciniu a aflat că fiica lui refuza să se închine zeilor păgâni, s-a înfuriat. A încercat să o abată de la slujirea lui Hristos punând să fie torturată. A fost legată şi aruncată sub copitele unor cai sălbatici, însă aceştia au rămas nemişcaţi. În loc să o rănească pe sfântă, unul din cai a tăbărât asupra lui Licinius, i-a sfâşiat şi i-a smuls mâna dreaptă. Apoi l-a doborât pe Licinius la pământ şi a început să îl calce în picioare. Atunci slujitorii au dezlegat-o pe sfânta fecioară, şi prin rugăciunile ei, Licinius s-a ridicat nevătămat, în prezenţa martorilor, cu mâna la locul ei.

Văzând o asemenea minune, Liciniu şi soţia lui şi mulţi dintre cei de faţă (ca la 3000) au crezut în Hristos şi i-au părăsit pe zeii păgâni. Liciniu a demisionat din funcţiile sale administrative, închinându-şi viaţa slujirii Domnului Iisus Hristos. Sfânta Irina s-a dus să locuiască în casa profesorului ei, Apellian şi a început să îl propovăduiască pe Hristos păgânilor, întorcându-i pe mulţi pe calea mântuirii.

Sedechie, noul guvernator al oraşului a auzit de această minune şi l-a chemat la el pe Apellian, pentru a-l întreba despre modul de viaţă al Irinei. Apellian i-a răspuns că Irina, ca şi ceilalţi creştini, trăia în înfrânare, în rugăciune şi în citirea de cărţi sfinte. Sedechie a chemat-o pe sfântă la el şi i-a poruncit să înceteze să Îl mai propovăduiască pe Hristos. A încercat şi să o silească să jertfească idolilor. Dar Sfânta Irina şi-a mărturisit cu curaj credinţa creştină înaintea guvernatorului, şi, netemându-se de mânia lui, s-a arătat gata să sufere pentru Hristos. Din porunca lui Sedechie, fecioara a fost aruncată într-un puţ plin cu şerpi şi cu vipere. Sfânta a petrecut în puţ zece zile, însă şerpii nu s-au atins de ea, căci un înger al Domnului a păzit-o şi i-a adus hrană. Sedechie a crezut că această minune fusese înfăptuită prin vrăjitorie, şi a supus-o pe Sf. Irina la multe alte torturi, dar ea a rămas nevătămată. Auzind-o mărturisind pe Hristos şi văzând minunile care se înfăptuiau cu ea, şi mai mulţi oameni s-au convertit la Hristos şi s-au îndepărtat de credinţa în idoli.

Sedechie a fost înlăturat din funcţie de fiul său, Savorus [4], care i-a persecutat încă şi mai mult pe creştini. Sfânta Irina s-a dus în oraşul ei natal, în Persia, la Maghedon ca să se întâlnească cu Savorus şi cu armatele lui şi ca să-i ceară să înceteze persecuţia. Când acesta a refuzat, la rugăciunile fecioarei întreaga armată şi-a pierdut vederea. Apoi, rugându-se ea, au văzut din nou. Savorus însă a refuzat să recunoască puterea lui Dumnezeu. Din pricina trufiei lui, a fost lovit de un trăsnet, care l-a ucis.

După aceasta, Sf. Irina a intrat în oraş, unde a făcut multe minuni. S-a întors să trăiască în turnul construit de tatăl ei, avându-l cu ea pe preotul Timotei. Prin propovăduirea ei s-au convertit la Hristos 5000 de oameni.

Mai târziu, sfânta a plecat în oraşul Callinicum (un oraş de pe râul Eufrat, în Siria) [5]. Stăpânitorul acelui oraş era Numerian, fiul lui Sebastian. Când a început să Îl propovăduiască pe Hristos, Irina a fost arestată şi torturată de autorităţile păgâne. A fost închisă pe rând în trei boi de bronz care apoi au fost încinşi în foc. A fost mutată dintr-unul în altul, dar a rămas neatinsă, în chip minunat. Mii de păgâni, cutremuraţi de această minune, s-au convertit atunci la Hristos.

Simţindu-şi sfârşitul aproape, Numerian i-a lăsat instrucţiuni eparhului Vavdon (Babdon) să o chinuie mai departe pe sfântă şi să o silească să le jertfească idolilor. Acesta a făcut cum i s-a poruncit, însă chinurile nu au putut-o atinge şi mai mulţi au crezut în Hristos.

Sfânta muceniţă a fost dusă atunci (sau poate i s-a dat drumul şi a plecat de bunăvoie?) până în oraşul Constantina (azi Viranşehir, în Turcia), la 40 de mile nord-est de Edessa.

Spre anul 330, regele persan Sapor al II-lea (309-379) auzise de minunile sfintei. Ca s-o împiedice să câştige şi mai mulţi adepţi, acesta a pus ca fecioara să fie arestată, decapitată şi îngropată. Dar Dumnezeu a trimis un înger care a înviat-o, iar ea a mers până în cetatea Mesembria/Membria [6] Văzând că fecioara era încă în viaţă şi auzindu-i propovăduirea, stăpânitorul locului s-a botezat şi el, împreună cu mulţi dintre supuşii săi.

Adormirea

Plină de râvnă, vrând să aducă pe cât mai mulţi la Hristos, Sf. Irina a plecat de acolo la Efes, în Asia Mică, propovăduind şi acolo şi săvârşind multe minuni. Acolo Domnul i-a descoperit câ sfârşitul vieţii ei se apropia. Atunci sfânta Irina a părăsit oraşul, însoţită de şase oameni, între care fostul ei profesor, Apellian. La ieşirea din oraş, a găsit un mormânt nou, în care nu mai fusese îngropat altcineva, într-o peşteră. Făcându-şi semnul crucii, a intrat în mormânt, cerându-le însoţitorilor ei să acopere intrarea în peşteră cu o piatră mare, ceea ce au şi făcut.

Potrivit unor relatări, două (sau patru, în alte surse) zile mai târziu, când Apellian, împreună cu câţiva creştini s-au întors, au găsit piatra răsturnată, iar trupul sfintei nu se afla în mormânt. Astfel a voit Dumnezeu să o slăvească pe Sfânta Irina, care, iubindu-L, şi-a închinat viaţa slujirii Domnului Hristos.

Potrivit altor relatări, Sf. Muceniţă Irina a adormit cu pace, iar sfintele ei moaşte au fost recuperate mai târziu de credincioşi, care i-au adus cinstirea cuvenită. Potrivit acestor relatări, moaştele Sfintei au fost, se pare, mutate la Constantinopol, unde au fost ridicate în cinstea ei mai multe biserici, între care Biserica „Sfânta Irina” de lângă Sfânta Sofia. O altă sursă afirmă că Sf. Irina ar fi fost arsă pe rug la Tesalonic.

Este posibil ca moaştele Sfintei Irina să fi părăsit Constantinopolul în anul 1118, fiind date în dar lui Henric I al Angliei sau să fi fost evacuate înaintea cuceririi otomane din 1453. Moaşte ale Sf. Irina se găsesc în Mănăstirea Bronta din insula Samos (Grecia) şi în Mănăstirea Sf. Ioan Teologul din Patmos (Grecia), iar capul Sfintei Irina se găseşte la biserica Sf. Vasile din St. Louis, Missouri (ROCOR) [1].

Cinstirea

Sfânta Irina a călăuzit mii de oameni la Hristos prin viaţa ei minunată şi prin propovăduirea ei. Biserica o cinsteşte, iar creştinii cer şi astăzi ajutorul şi rugăciunile ei de mijlocire. Sfânta Mare Muceniţă Irina este chemată mai ales de cei care îşi doresc o căsătorie grabnică şi fericită. În Grecia, ea este şi sfânta ocrotitoare a poliţiştilor.

Imnografie

Troparul Sf. Mare Muceniţe Irina (5 mai), glasul al 4-lea:

Credinţa în Hristos păzind şi călătoria către dânsul săvârşind, mieluşele cuvântătoare v-aţi adus prin chinuire Mielului şi Păstorului Hristos; pentru aceasta cu suflet vesel, după vrednicie săvârşind astăzi pomenirea voastră, pe Hristos mărim.

Condacul Sfintei Muceniţe Irina, glasul al 4-lea:

Fiind împiestrită cu frumuseţile fecioriei, fecioară, şi încununându-te cu stema mucenicilor, Irina, şi stropită fiind cu sângele muceniciei şi strălucită cu minunile tămăduirilor, cu dreaptă credinţă, muceniţă, ai primit harul de biruinţă, prin chinuirea ta.

Note

  1. Alte surse plasează mucenicia sfintei la sfârşitul sec. I, începutul sec. II, identificându-l pe preotul Timotei, care a botezat-o, cu Sf. Timotei, ucenicul Sf. Ap. Pavel, dar corelaţia nu pare a fi susţinută de nimic.
  2. Nu se ştie despre ce oraş este vorba, căci diferitele indicaţii din Vieţile sfintei nu par să concorde. Unele plasează acest oraş în Persia (ceea ce ar însemna poate în Imperiul sassanid al lui Sapor (Shappur) al II-lea, dincolo de graniţa Imperiului Roman, sau într-unul din regatele independente de dincolo de graniţa Imperiului roman, altele „la graniţa Macedoniei” deci în nordul Greciei, în plin Imperiu roman. Un oraş Megido exista în Palestina, în valea Izreelului, dar acesta e departe de toate celelalte locuri indicate în Viaţa sfintei. Liciniu este un nume roman, Irina, Timotei şi Apellian – greceşti (aceasta sugerează că tatăl sfintei era demnitar roman, poate într-o zonă unde limba oraşelor era greaca), dar Sedechie (Sedecius) este un nume mai degrabă oriental, şi Sever/Savorus/Savorie/Sapor este un nume roman sau persan. În jurul anului 300, provincia Osroene, în care se găseau atât Constantina cât şi Callinicum fusese incorporată în Imperiul roman, în dioceza Orientului. Este posibil şi ca Sfânta să se fi născut într-un oraş de dincolo de graniţa Imperiului şi să se fi mutat mai târziu înăuntrul Imperiului. În acelaşi timp, hagiografii îi numesc pe toţi conducătorii oraşelor regi sau împăraţi, o practică răspândită printre hagiografi, dar care nu ajută la distingerea între înalţii demnitari romani şi conducătorii unor regate independente sau autonome. Dacă însă hagiograful dă titlurile demnitarilor corect, plasarea evenimentelor în secolele I-II, când în regiune existau mai multe regate independente, ar putea fi mai plauzibilă. Peregrinarea sfintei prin mai multe regiuni şi angajarea ei directă în misiunea de propovăduire a credinţei creştine par şi ele să recomande plasarea într-o perioadă mai timpurie a creştinismului.
  3. Se pare că Apellian a scris mai târziu şi prima Viaţă a sfintei Irina, după cum s-a păstrat mărturia în Vieţile sfinţilor.
  4. Poate Sapor al II-lea al Persiei; alternativ este redat şi ca "Sever", nume roman.
  5. După alte surse, la Callipoli (oraş din provincia Caria, în Asia Mică, sau alternativ Gallipoli, la Marea Marmara)
  6. Este probabil vorba tot de oraşul Constantina, cunoscut alternativ sub numele de Tela sau Membria; citind Mesembria, unele surse îl identifică cu unul din orașele Mesembria din Tracia (Nessebăr, în Bulgaria sau Messembria din Tracia greacă, în apropiere de via Egnatia, una din principalele artere de circulaţie din Imperiu, care mergea de la Roma, prin Tesalonic, până în Bizanţ/Constantinopol).

Surse

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi