Irina (din Hrisovalant)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
LinkFA-star.png Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului. Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.

Sfânta noastră maică Irina din Hrisovalant a fost stareţa mănăstirii din Hrisovalant, în secolul al IX-lea. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 28 iulie.

Deşi iniţial a fost propusă pentru a se căsători cu împăratul, ea s-a retras în mănăstirea din Hrisovalant şi s-a angajat imediat în priveghere şi rugăciune. Apoi, foarte curând, ea a înlocuit-o pe stareţă, şi şi-a intensificat eforturile spirituale, cu mare încredere în Domnul, pentru păstorirea obştii cât mai bine. A primit darurile înainte vederii şi exorcismului. Rugăciunile ei de noapte continuau în curtea mănăstirii şi îi provocau levitaţia sau făceau chiparoşii să se încline în faţa ei. A primit în dar de la Sfântul Ioan Evanghelistul trei mere, a avut viziuni cu îngeri şi, în vis, i-a apărut împăratului pentru a-l convinge să elibereze un om condamnat pe nedrept. După moartea sa (la vârsta de 102 ani) a continuat să fie o făcătoare de minuni.

Sfânta Irina, Stareţa Mănăstirii din Hrisovalant

Cuprins

Nunta împărătească

Irina s-a născut în Capadocia într-o familie aristocrată. A avut o soră care s-a căsătorit cu Bardas, fratele împărătesei Teodora a II-a.

Împărăteasa Teodora, care conducea imperiul după moartea împăratului iconoclast Teofil (842), ca regentă a fiului ei - viitorul împărat Mihail al III-lea Methusos (842-867) -, a restabilit ortodoxia şi a îndepărtat iconoclasmul. La cea de-a douăzecea aniversare a fiului ei, Împărăteasa Teodora a trimis mesageri să găsească o fată potrivită, rafinată, frumoasă şi virtuoasă pentru a-i fi soţie lui Mihail. Venind la Irina, ei i-au oferit şi ea a acceptat să se căsătorească cu Mihail, iar mesagerii (cu o parte din membrii familiei Irinei) s-au întors la Constantinopol pentru nuntă.

Pe drumul spre Constantinopol ei au trecut Muntele Olimp, iar Irina a cerut să îl vadă pe pustnicul Ioanichie cel Mare (prăznuit la 4 noiembrie) şi să primească binecuvântările lui. Curăţia interioară a pustnicului i-a permis să prevadă sosirea grupului şi, de asemenea, viitorul Irinei, şi a spus: Bine ai venit, Irina, slujitoarea Domnului. Mergi la Curtea Imperială cu bucurie pentru că obştea din Hrisovalant are nevoie de tine.

Irina, uimită de puterile profetice, s-a prosternat în faţa lui şi i-a cerut binecuvântarea. Ioanichie a ridicat-o, a întărit-o cu sfaturi duhovniceşti şi i-a dat binecuvântarea sa, iar Irina, plină de bucurie şi-a continuat călătoria spre Constantinopol. La sosirea ei, a fost primită cu mare ceremonial de rude, patricieni, senatori şi popor.

Dar, nunta nu a fost să fie: Mihail se căsătorise deja. Irina nu s-a supărat, ba chiar a mulţumit lui Dumnezeu; refuzând multe propuneri de căsătorie cu oameni iluştri din Bizanţ, ea s-a stabilit la Mănăstirea Hrisovalant.

Călugăriţă la Hrisovalant

Irina a fost impresionată de atmosfera din mănăstire şi de modul de viaţă al obştii aşa de mult încât ea şi-a eliberat sclavele, şi-a dăruit bogăţia şi zestrea cuvenită săracilor şi a intrat în comunitate, îmbrăcându-se cu o haină din pânză de sac. Cu smerenie şi supunere, ea a slujit obştea de maici cu voioşie şi împlinind cu grijă şi cele mai de jos şi dispreţuite sarcini, niciodată folosind sofisme în vorbire sau indignări aristocratice.

Stareţa de la Hrisovalant a băgat de seamă că Irina se călăuzea după cuvintele Mântuitorului Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic(Evanghelia după Ioan|Ioan 15:5); Novicea era admirată de toate pentru ascultarea ei, pentru umilinţă, iubire şi entuziasm; obştea ei a ajuns să spună că are sufletul unui sclav eliberat.

În chilia ei citea vieţile sfinţilor, învăţând de la Sfântul Arsenie rugăciunea lungă de toată noaptea. Irina a cerut binecuvântare ca să se încumete la această rugăciune, iar stareţa, cunoscând smerenia Irinei, i-a dat acceptul înainte de terminarea primului an de noviciat. Irina era capabilă să stea de dimineaţa până noaptea cu mâinile ridicate, câteodată rămânând zile întregi nemişcată, spre marea uimire a stareţei.

Irina avea să facă acestea timp de trei ani, şi însuşi diavolul nu a fost în stare să o abată datorită succesului Irinei în evitarea gândurilor şi tentaţiilor pământeşti prin abstinenţă şi smerenie. Mâncarea ei era formată din pâine şi apă, cu suplimente ocazionale de ierburi şi legume; Veşmântul şi-l schimba de Sfintele Paşti, şi îl spăla doar ca să-l dea săracilor în timpul Postului Paştelui. Ascultarea ei consta în spălarea toaletelor. Orice gând ne la locul lui sau semne ale ispitelor diavolului erau imediat mărturisite stareţei, urmată de reînceperea canonului Irinei.

După acestea, Irina nu mai trebuia decât să-şi facă cruce ca o apărare de nebiruit împotriva diavolului; cu toate acestea, odată, a fost atât de cuprinsă de îndoială încât s-a aruncat la pământ, vărsând lacrimi de rugăciune în faţa Domnului, a Sfintei Sale Maici şi a tuturor sfinţilor şi arhanghelilor (cărora le era închinată mănăstirea).

Treime binecuvântată, (Tată, Fiu şi Duh Sfânt), Dumnezeu veşnic, pentru mijlocirile Preasfintei Maicii Tale şi împreună cu arhanghelii, armatele lor, cerești-le puteri şi toţi sfinţii Tăi, ajută roabei Tale. Scapă-mă de ispitele diavolului.

După multe nopţi şi multe lacrimi, ea a fost capabilă să înfrângă această nelinişte, şi starea de har reînnoită ea a apărut schimbată la faţă multor oameni pe care i-a adus la credinţă, întărind credinţa la bogaţi şi săraci şi făcând multe femei să intre în mănăstire.

După un timp, stareţa a slăbit şi i s-a apropiat sfârşitul. Văzând aceasta, obştea s-a întristat adânc, iar Irina a vărsat multe lacrimi. În ultima ei zi, s-au adunat mai multe măicuţe în chilia ei, dar Irina nu era cu ele; stareţa a băgat de seamă şi le-a spus:

Nu plângeţi plecarea mea pentru că în succesoarea mea aveţi un conducător mai înţelept decât am fost eu: Ascultaţi-o, pe această fiică a luminii, miel al lui Hristos şi vas al Duhului Sfânt. Să nu primiţi pe altcineva decât pe Irina.

Apoi, cu cuvintele Slavă Ţie, Doamne, cu mila Ta, şi-a dat sufletul. Irina nu a aflat de aceste dezvăluiri de dragul smereniei sale, dar obştea s-a rugat la Domnul să se împlinească, apoi a cerut sfatul patriarhului. Patriarhul Metodie I al Constantinopolului a fost un păstor de mare curaj, şi, printre iconoclaşti, purta stigmatele lui Hristos, având în plus şi darul înainte-vederii. Când patriarhul a întrebat cine ar trebui să fie stareţă, ele au răspuns că patriarhul trebuie să hotărască, călăuzit de Duhul Sfânt. Patriarhul Metodie a întrebat dacă este o măicuţă modestă numită Irina; şi dacă da, aceasta este alegerea plăcută Domnului. Obştea s-a bucurat aşa de mult de lucrarea Sfântului Duh încât Metodie s-a ridicat şi a ars tămâie ca mulţumire Domnului, şi apoi a hirotonit-o pe Irina diaconeasă. După ce a sfătuit-o în treburile administrative şi în conducerea comunităţii, patriarhul a îmbrăcat-o ca stareţă şi a binecuvântat obştea de rămas bun.

Stareţă la Hrisovalant

Când comunitatea s-a reîntors la mănăstire, au ţinut un festin mare pentru prietenii şi copii spirituali ai mănăstirii. Irina era tristă pentru că se simţea complet nepotrivită pentru această însărcinare, cu toate acestea, obştea a convins-o. În chilia ei, se ruga mereu, spunând:

Doamne Iisuse Hristoase, Bunule Păstor al oilor Tale, ajută roabei Tale şi acestora, turma mea, pentru că numai de la noi nu avem putere să rezistăm asalturilor vrăjmaşului. Nu ne lipsi de mila Ta.

La care rugăciuni ea a primit următorul răspuns:

Veghează şi te roagă neîncetat pentru că de acum ai răspunderea binelui spiritual pentru mulţi pentru care Domnul nostru s-a întrupat şi a vărsat scump sângele Său, suflete pe care ţi le-a încredinţat. Ai grijă ca 'orbul să nu-l ghideze pe cel orb' astfel încât amândoi să cadă-n şanţ.

Primind această poruncă, Irina şi-a dublat eforturile spirituale şi a primit o mare înţelepciune şi revelaţii cum să-şi conducă turma. Cu tărie de la Dumnezeu, ea a vorbit obştii:

Ştiu, preiubite surorii întru Hristos, că nu este firesc ca eu, umila, nedemna şi analfabeta servitoare, să fie chemată să vă îndrume, dar căile Domnului sunt misterioase. Dacă este voia Lui ca eu să vă fiu superioară, atunci mă rog ca voi să vă supuneţi mie. bineînţeles că dacă noi nu ne supunem regulilor veşmântului pe care îl purtăm (promise în faţa Domnului şi a îngerilor), nu vom obţine nimic. Pentru că este scris: Credinţa fără fapte este moartă'(Iacov 2:17). De ce am părăsit noi lumea amăgitoare şi trecătoare ? Ca să-i călcăm poruncile Domnului ? Dacă e aşa, la fel ca fecioarele nebune, noi vom pierde Împărăţia Cerurilor. (Matei 25:1-13). Sufletul nu se poate împărţi ca să avem parte şi de mândrie şi de smerenie, plăcere fără limite şi abstinenţă. De aceia să ne ridicăm sufletul de la dorinţa lumească şi să căutăm doar curăţie, umilinţă, răbdare şi dragoste (rugăciunea Sfântului Isaac Sirul) altfel nu ne vom pierde doar pe noi ci şi pe alţii.

Cu cât Irina era mai respectată pentru judecata ei, pentru viaţa sfântă şi pentru minunile sale, cu atât mai mult se smerea ea. Se considera un tâlhar nepocăit astfel încât, la primirea Sfintei Împărtăşanii, îşi acoperea faţa pentru ca ceilalţi să nu-i vadă lacrimile. Câteodată, Irina rămânea în rugăciune şi contemplaţie câte o săptămână întreagă fără încetare, hrănindu-se doar cu legume crude şi apă.

Făcătoarea de minuni de la Hrisovalant

Darul înainte-vederii

Unul din darurile Irinei era înainte-vederea. Irina a cerut Domnului darul înainte-vederii pentru a cunoaşte încercările dificile ale surorilor şi astfel să fie în stare să le sfătuiască. Un înger păzitor a venit la ea, spunând Te salut, slujnică rodnică a lui Dumnezeu, Domnul m-a trimis pentru că mulţi pot fi salvaţi de călăuzirea lor de către tine. Voi rămâne lângă tine şi îţi voi dezvălui viitorul. El a dispărut, dar a rămas cu ea, revelându-i mereu problemele ascunse ale măicuţelor şi ale tuturor care-i căutau sfatul. Irina a fost capabilă să-şi folosească acest har pentru a îndrepta spovedaniile, niciodată pentru a mustra sau umilii. Aducând mulţumire Domnului, indiferent de câţi îi căutau sfatul, ea a crescut în smerenie.

Moartea Prinţului Varda

Sora Irinei, soţia prinţului Varda, şi-a trimis eunucul să o vadă pe Irina. Irina a informat-o de o descoperire ce o avusese de curând cum că prinţul avea să moară în curând la dorinţa Împăratului Mihail, iar însăşi împăratul îşi va pierde foarte curând viaţa şi regatul. Chiar dacă această dezvăluire era confidenţială, Prinţul Varda a aflat totul de la soţia sa; cu toate acestea, datorită mândriei şi necredinţei prinţului Varda, el a ignorat această idee. Aşa cum proorocise sfânta, prinţul Varda a fost ucis în luptă, urmat destul de repede de împărat. Irina a continuat să slujească biserica sub domnia lui Vasile Macedoneanul, succesor la tron.

Şiretlicurile vrăjitorului

O fată tânără şi frumoasă a venit la mănăstirea Hrisovalant şi a devenit novice. Pentru a o face să renunţe, diavolul l-a instigat pe fostul ei logodnic să caute ajutorul unui vrăjitor din Capadocia. Vrăjile acestuia au făcut ca novicea să-şi piardă minţile şi să ameninţe că se va îneca. Irina şi-a deplâns neglijenţa şi a primit puterea să-l desfidă pe demonul responsabil de această luptă.Adunând obştea laolaltă, ea le-a explicat situaţia şi a dispus o săptămână întreagă de post, 100 de mătănii zilnic, şi rugăciune neîntreruptă pentru aflarea voii lui Dumnezeu. În cea de a treia noapte, Sfântul Vasile i-a apărut Irinei, sfătuind-o să o ia pe novice la adunarea de la Vlaherne, unde Maica Domnului o va vindeca. Luând şi două maici în vârstă cu ea, la sosire au adormit în timpul primei nopţi întregi de priveghere datorită epuizării.

Viziunile Irinei au continuat în timp ce dormea: o procesiune de pelerini în haine albe şi aurii i-a apărut, strălucind de o lumină ciudată şi nepământeană, împrăştiind flori şi tămâie în drumul lor. Irina i-a întrebat de ce fac aceasta, ca să i se spună că Maica Domnului trebuie să sosească.Maica Domnului a sosit acolo, înconjurată de grupuri de îngeri, atât de strălucitoare încât nimeni nu se putea uita la ea; ea a mers la bolnavă, apoi a venit la Irina care s-a aruncat pe jos cu mare frică. În timp ce era prosternată, Irina a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i Sfântului Vasile din Cezareea să o vindece pe tânăra din Cezareea, spunând: Fiul Meu şi Dumnezeu ţi-au dat această putere. Irina s-a trezit apoi cu acest mesaj: Întoarce-te la adunare şi în trei zile novicea ta va fi vindecată. Ea le-a dezvăluit companioanelor sale această viziune şi ele au plecat înapoi cu mare bucurie, ajungând la timp pentru vecernia de vineri.

După vecernie, Irina a cerut obştii să-şi ridice ochii şi mâinile către cer şi să strige: Doamne, ai milă; după multe ore şi multe lacrimi, Sfântul Vasile şi Anastasia i-au spus Irinei: Coboară-ţi mâinile, primeşte darul şi nu ne mai deranja. Darul era format din uneltele magicianului, inclusiv idoli sculptaţi ai măicuţei şi fostei sale logodnice.

Mulţumind Domnului în timpul privegherii de toată noaptea, dimineaţa au trimis-o pe novice la Vlaherne cu pâine sfinţită şi cu toate uneltele vrăjitorului. După Sfânta Liturghie de la Vlaherne, preotul a miruit-o şi apoi a ars uneltele vrăjitorului. În timp ce acestea ardeau, novicea suferindă era dezlegată din legăturile ei, iar uneltele scoteau sunete ca porcii care aşteaptă să fie tăiaţi. Novicea, şi toţi cei prezenţi, s-au umplut de o frică sfântă şi au adus mulţumiri Domnului.

Distrugătoarea demonilor

Nicolae era un bărbat tânăr, responsabil de via mănăstirii. El s-a îndrăgostit de o măicuţă, astfel încât a început să piardă nopţile ascultând sugestiile demonilor pentru a afla cum îşi poate satisface pofta. Într-o noapte a căzut inconştient ca urmare a acestui fapt. În dimineaţa următoare, Irina a auzit acestea şi a spus: Binecuvântat fie Domnul că a lăsat ca noi să fim în atenţia diavolului, şi a dispus ca Nicolae să fie dus în Biserica Sfintei Anastasia astfel încât Irina să nu fie considerată responsabilă de vindecarea lui Nicolae. Cu toate acestea, Sfânta Anastasia i s-a arătat Irinei şi i-a spus să nu se lase pe tânjeală şi să-şi vindece slujitorul.

Irina s-a hotărât să-l lege pe Nicolae într-o cămaşă de forţă de unul din stâlpii bisericii. Imediat după Intarea Mare, Nicolae a fost atât de cuprins de furie încât şi-a rupt lanţurile, a alergat la Uşile Împărăteşti şi a început să muşte din trupul preotului, atât de tare încât Irina a trebuit să-şi părăsească strana şi să-i ordone să rămână nemişcat; o poruncă atât de puternică încât încât el s-a liniştit imediat. El a încercat să se dea înapoi, dar nu mai putea să se mişte.

După Liturghie, Irina s-a prosternat ea însăşi alături de Nicolae şi s-a rugat Domnului pentru vindecarea lui.După ceva timp, ea s-a ridicat şi i-a poruncit demonului să-l lase pe Nicolae, care era apucat şi făcea tărăboi pe jos, după care Nicolae s-a vindecat. A fost trimis iarăşi la muncă cu un regim strict de viaţă, a fost sfătuit să se roage pentru a primi protecţia sfinţilor îngeri ca să evite ca asemenea lucruri să se mai întâmple pe viitor şi a fost lăsat să se roage Domnului.

Năframele chiparoşilor

De sărbătorile mari Irina avea obiceiul să vegheze în curtea mănăstirii, aducând mulţumiri pentru frumusețea neasemuită a creaţiei. În timpul unei astfel de privegheri, una din măicuţe, care nu putea dormi, şi-a părăsit chilia şi a mers în curte. Măicuţa a fost binecuvântată să o vadă pe Irina nemişcată, cufundată în rugăciune şi ridicată la un metru deasupra pământului, cu doi chiparoşi aplecaţi până la pământ înaintea ei. După ce Irina şi-a încheiat rugăciunea, ea a binecuvântat copacii şi ei s-au îndreptat.

Prima dată, măicuţa s-a gândit că este o viziune a diavolului. După aceea, când celelalte măicuţe au năframele legate în vârful chiparoşilor, măicuţa care o văzuse pe Irina le-a povestit ce a văzut. Drept urmare, toată comunitatea a fost atât de entuziastă încât Irina s-a văzut nevoită să le certe, insistând pe nevoia de concentrare pe propriul lor canon de rugăciune şi poruncindu-le să nu relateze nici un miracol înainte de moartea ei.

Merele Sfântului Vasile

Irina prăznuia ziua Sfântului Vasile cu multă pioşenie pentru că amândoi erau din Capadocia. După sărbătoarea Sfântului Vasile, în timpul celui de-al treilea ceas al nopţii, ea a auzit o voce spunându-i: primeşte-l cu bucurie pe marinarul care-ţi aduce fructe astăzi şi mănâncă-le cu bucurie; să se veselească sufletul tău; urmată de o voce similară în timpul Utreniei care spunea: mergi la uşă şi adu-l înăuntru pe marinarul care vine în vizită la tine. Ea l-a invita pe marinar înăuntru şi s-au salutat unul pe celălalt, şi apoi au rămas la Sfânta Liturghie. După Liturghie, Irina l-a întrebat pe marinar despre călătoria lui, la care el a răspuns:

Sunt un marinar din Patinas şi m-am îmbarcat pe o corabie venind spre acest oraş pentru afaceri. În timp ce treceam pe lângă coasta insulei, am văzut un om foarte bătrân pe ţărm care ne-a strigat să-l aşteptăm. Nu am putut să oprim pentru că eram aproape de stânci, astfel încât având un vânt bun l-am lăsat în urmă. Apoi el a strigat către noi toţi şi mai tare cerându-ne să oprim corabia. A făcut aceasta o dată. Apoi a venit către noi mergând pe apă şi curând a ajuns la corabie. Şi apoi scoţând trei mere de sub haina sa, mi le-a dat spunând: 'Când vei ajunge în capitală, dă-i acestea patriarhului şi spune-i că cel Atotputernic i le trimite de la prea iubitul Său discipol Ioan.' După aceea a luat alte trei mere şi mi-a cerut ca acestea să ţi le aduc ţie, stareţă din Hrisovalant. Şie ţi-a transmis: 'Mănâncă acestea şi tot ceea ce sufletul tău curat va dori va şi primi pentru că acest dar vine de la Ioan din Rai.' Spunând acestea el l-a binecuvântat pe Domnul, i-a urat bineţe şi apoi a plecat.

Irina a făcut o rugăciune de mulţumire, cu lacrimi de bucurie Sfântului Ioan Teologul, Apostolul şi Evanghelistul, şi preaiubit ucenic al Domnului. Marinarul a cerut binecuvântare şi a părăsit mănăstirea. Irina a sărbătorit o săptămână, mulţumind Domnului pentru mere. După aceea, ea a mâncat bucăţele m ici din primul măr zilnic, fără să mănânce altceva timp de patruzeci de zile; când mânca, ea mirosea ca şi cum ar fi transpirat mir; în acest timp, merele rămase s-au făcut şi mai frumoase şi mai aromate. În Joia Mare, ea şi-a condus obştea la Împărtăşanie; după Liturghie, cel de al doilea măr a fost împărţit între ele; când l-au mâncat, aşa de dulce încât surorile s-au simţit ca şi cum sufletul lor ar fi fost hrănit. Al treilea măr a fost păstrat până când Irina avea să afle ce să facă cu el.

În Vinerea Mare, în timpul cântării imnurilor Patimilor, Irina a avut o vedenie cu nenumărate fiinţe angelice intrând în biserică: unii cu instrumente cu coarde, cântând imnuri minunate lui Dumnezeu; altele cu cupe cu mir, pe care îl turnau pe masa Sfântului Altar, ceea ce a umplut mănăstirea cu o mireasmă minunată. Printre aceste fiinţe se afla şi un om deosebit de maiestuos, cu faţa strălucind ca soarele, care era privit cu evlavie. El s-a apropiat de altar, şi luând învelitoarea oferită lui de celelalte fiinţe, a acoperit altarul înmiresmat.

Îngerul care stătea aproape de altar, cu mare tristeţe, a strigat către cel măreţ: "Până când, Doamne?" la care o voce a replicat: "Până la al doilea Solomon, atunci când înălţimile se vor uni cu adâncimile şi toate vor fi una. Atunci Domnul va fi preaslăvit şi amintirea Irinei va fi slăvită." Irina a considerat acestea ca o confirmare a învăţăturilor ei că nimeni, fie ea fie celelalte surori, nu pot fi slăvite până când nu vor intra în Împărăţia Cerurilor prin moarte. Irina a adunat obştea, insistând asupra necesităţii părăsirii onorurilor lumeşti pentru atingerea şi păstrarea slavei lui Dumnezeu.

Viziunea împăratului

Irina avea o rudă nobilă care a fost condamnată pe nedrept pentru conspiraţie împotriva împăratului, care atunci i-a condamnat ruda la înecare în mare. Prieteni şi rude ale celui condamnat au alergat la Irina pentru intervenţie. Ea i-a alinat şi le-a spus să se întoarcă acasă şi să aibă credinţă în Dumnezeu. A mers apoi în chilia ei pentru a mijloci pentru cel condamnat pe nedrept.

Dumnezeu i-a îngăduit Irinei să îi apară împăratului în vis. Irina l-a ameninţat pe împărat, spunându-i "Rege, scoală-te imediat şi eliberează prizonierul condamnat din gelozie. Dacă nu mă asculţi o să-i cer Regelui Regilor să îţi ceară sufletul şi să dea trupul tău fără valoare animalelor sălbatice." Împăratul, mânios, a întrebat cine l-a ameninţat; ea i-a răspuns: "Sunt stareţa din Hrisovalant, Irina este numele meu" şi l-a lovit atât de tare încât s-a trezit iar ea a dispărut. Împăratul le-a cerut gărzilor explicaţii despre cum a reuşit femeia să scape. Gărzile şi-au apărat nevinovăţia iar el a realizat că avusese o viziune.

În ziua următoare, condamnatul a fost anchetat şi şi-a dovedit loialitatea spre satisfacţia împăratului. Împăratul l-a întrebat dacă cunoaşte o Irina din Hrisovalant. "Sigur", a fost răspunsul. "Este rudă cu mine, o stareţă foarte virtuoasă şi cu frică de Dumnezeu, atât de smerită încât niciodată nu părăseşte mănăstirea şi doar arareori primeşte vizitatori."

Împăratul şi-a trimis nobilii împreună cu un artist, să meargă la mănăstirea Hrisovalant, astfel încât artistul să-i facă Irinei portretul după intrarea în mănăstire; toate acestea i-au fost revelate Irinei.După Utrenie ea s-a reîntors în biserică împreună cu obştea, spunându-le să –i aducă pe vizitatori imediat. Când ei au ajuns la ea, a devenit atât de strălucitoare încât ei s-au aruncat la pământ, incapabili să reziste la o aşa prezenţă. Irina le-a spus imediat: "Nu vă temeţi. Şi eu sunt o creatură supusă greşelii. Dar de ce v-a pus în încurcătura aceasta scepticul vostru stăpân? Spuneţi-i să facă cum îi spun şi să elibereze prizonierul, căci altfel toate acele profeţii pe care le-am făcut se vor împlini." Nobilii au căzut de acord să îi transmită împăratului acestea, dar au cerut să mai stea cu ea, în mod oficial că să o asculte, dar şi ca să îi poată face portretul.

Artistul i-a pictat portretul, dar când i l-a arătat împăratului toată suita a fost copleşită de o lumină mare. Orbit, împăratul a recitat începutul Psalmului 50, şi spre marea lui uimire, orbirea i-a trecut. Apoi a privit portretul şi şi-a dat seama că era aceeaşi persoană cu cea din visul lui. Prizonierul a fost eliberat cu mari onoruri, iar Irinei i-a fost trimis un mesaj de mulţumire pentru intervenţia ei. El i-a cerut să vină la palat să îl binecuvinteze pe el şi pe împărăteasă., dar ea a răspuns:"Mulţumeşte-I lui Dumnezeu, care nu doreşte moartea păcătosului, ci să se pocăiască. Nu-mi mulţumi mie, slăveşte-L pe El", şi "Nu este bine nici pentru tine, maiestate, să vii la mănăstire şi nici pentru mine să te vizitez. Nu ai nevoie de binecuvântarea unei femei păcătoase când îi ai pe sfântul patriarh şi pe călăuzitorii spirituali ai marilor mănăstiri să te povăţuiască. Fă cum îţi spun ei şi vei cârmui imperiul cu înţelepciune. Ţine de ceea ce ţi-am zis şi fie ca mâna dreaptă a Domnului să vegheze asupra ta."

După aceste evenimente, casa regală, cât şi familia fostului prizonier, urmau exemplul şi învăţăturile mănăstirii Hrisovalant; drept mulţumire pentru acestea, mănăstirea a primit numeroase daruri. Printre multe altele, Irina a devenit cunoscută pentru darul ei de a prezice moartea. Folosindu-şi darul de la Dumnezeu, ea a fost capabilă să întărească multe persoane în ceasurile lor ultime.

Trecerea la cele veşnice a Sfintei Irina

În concordanţă cu profeţia angelică, cum că Irina va trece la cele veşnice în ziua de după prăznuirea Sfântului Pantelimon, mănăstirea a sărbătorit ziua de dinaintea celei a Sfântului Pantelimon pentru a aniversa fondarea mănăstirii.

Irina şi-a petrecut toată săptămâna de dinainte pregătindu-se. Şi-a petrecut toate zilele în meditaţie şi ajunare, doar bând apă şi mâncând bucăţele din ultimul măr rămas pe care l-a mâncat pentru că şi-a simţit aproape moartea. Imediat ce a mâncat prima bucăţică de măr orice duşmănie a dispărut din mănăstire, iar mănăstirea s-a umplut de aroma mărului. Într-un moment de îndoială Irina a strigat cu multă siguranţă. Obştea a alergat la ea, iar Irina recăpătându-şi calmul, a spus:

"Astăzi, copiii mei, Voi pleca din lumea aceasta şi nu mă veţi mai vedea. Pentru că a sosit vremea să trec în viaţa eternă. De aceia vă aleg ca maică superioară pe Sora Maria, pentru că ştiu că ea a fost deja aleasă de Dumnezeu. Ştiu că vă va conduce urmând Voia Domnului şi o să vă ţină pe calea îngustă astfel încât să ajungeţi să mergeţi pe străzile largi ale Raiului. Urâţi lumea şi tot ce este al ei, pentru Domnul şi Stăpânul a spus: 'Nu iubiţi lumea sau cele ale lumii. Dacă cineva iubeşte lumea, nu este dragoste pentru Tatăl în el' (Ioan I 2:15), pentru că toate lucrurile trecătoare sunt inutile. Niciodată nu urmaţi calea trupului ci numai Voia Domnului pentru că El este cel care va dat toate lucrurile pe care apoi voi puteţi să i le înapoiaţi în acea zi."

Şi astfel, după ultimele ei instrucţiuni şi după ce şi-a numit stareţa care o va înlocui la Hrisovalant, ea şi-a ridicat mâinile şi ochii spre Rai şi s-a rugat astfel:

"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului celui viu, Bunule Păstor care ne-ai salvat şi hrănit cu Preascump Sângele Tău, pun în Preasfintele Tale Mâini această mică turmă. Ascundea cu umbra aripilor Tale (Psalmul 90), apăr-o de ispitele demonilor pentru că a Ta este Împărăţia, Puterea şi Slava şi Ţie îţi mulţumim în vecii vecilor."

După ce a terminat rugăciunea s-a aşezat şi a zâmbit la vederea îngerilor care o întâmpinau, iar faţa ei strălucea. A închis ochii şi a adormit în Domnul.

Înmormântarea

În timpul privegherii de toată noaptea, erau prezenţi aşa de mulţi oameni – bogaţi şi săraci – încât porţile mănăstirii au putut fi închise doar forţat. În ziua următoare, la înmormântare, mulţimea şi mai mare a fost uimită de frumuseţea Irinei, care avea peste 102 ani. În timpul slujbei şi a înmormântării o mireasmă inexplicabilă şi indescriptibilă a umplut mănăstirea.

Sfânta Irina Făcătoarea de Minuni

Nenumărate miracole o înconjoară pe Sfânta Irina. Primul dintre acestea este mireasma, la fel ca cea de la înmormântare, care a continuat la mormântul sfintei ani de zile. Nenumărate miracole au avut loc acolo, şi încă se aduc multe rugăciuni pentru intervenţiile ei. O astfel de serie de miracole este pentru mamele care nu sunt capabile să zămislească: după solicitarea ajutorului Sfintei Irina, adesea este născut un copil, iar părinţii îl botează Hrisovalant sau Hrisovalanta.

Imnografie

Tropar Glasul unu plagal (Glasul 5)

asemenea cu "Ton Synarnarhon Logon (Împreună etern cu Tatăl)"

Nu o împărăţie trecătoare din fire tu ai câştigat
ci pe Hristos, cel mai frumos Mire, care ţi-a dat ţie coroanele cereşti,
şi tu vei împărăţi ca o regină, cu El pentru vecie;
pentru că I te-ai dedicat din tot sufletul tău,
Irina, Maică preacinstită,
laudă a Hrisovalantului şi puternic sprijin al întregii ortodoxii.

Condac în Glasul 3

asemenea cu "I Parthenou Simeron (Fecioara astăzi...)"

Lăsând toate cele lumeşti în urmă cu gloria ei trecătoare,
te-ai nuntit cu Hristos, eternul şi nemuritorul Rege,
aducând Lui ca zestre frumuseţea ta feciorelnică
şi cununile tale câştigate asupra demonilor prin fecioria ta.
Irina, Maică preaslăvită, imploră-L pe Mirele Tău să ne arate nouă Mila Sa.

Legături externe şi izvoare

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi