Eufimie al Constantinopolului

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Eufimie al Constantinopolului (uneori scris şi Eftimie) a fost patriarh al Constantinopolului între anii 489 şi 496. A fost un ferm susţinător al Sinodului de la Calcedon, care a devenit patriarh după declanşarea schismei provocate de patriarhul Acachie. În vremea patriarhatului său, Eufimie a încercat să pună capăt schismei cu Biserica Romei şi să apere în acelaşi timp Biserica Constantinopolului de politicile eutihiene ale noului împărat Anastasie (491-518). Opoziţia lui faţă de politicile lui Anastasie a dus la depunerea sa din treaptă şi trimiterea sa în exil.

Viaţa

Nu există date despre tinereţea lui Eufimie. Prima dată când apare în surse, Eufimie era preot la Constantinopol, administratorul unui spital pentru săraci la Neapole, descris ca învăţat, foarte virtuos şi deasupra oricărei bănuieli de eutihianism.

La moartea patriarhului Fravita în 489, Eufimie a fost ales ca urmaş al său. El a încercat să restabilească intercomuniunea cu Biserica Romei, întreruptă ca urmare a publicării "Henoticonului" împăratului Zenon în 482. Printre primele gesturi ale lui Eufimie s-au numărat recunoaşterea hotărârilor Sinodului de la Calcedon, reînscrierea în diptice a numelui episcopului Romei şi întreruperea comuniunii cu Petru Mongus, patriarhul Alexandriei. Eufimie a refuzat însă să scoată din dipticele cu numele dreptcredincioşilor adormiţi numele lui Acachie şi Fravitta, ceea ce a împiedicat restabilirea comuniunii cu Roma în vremea patriarhatului lui Eufimie.

Înainte de urcarea sa pe tron, Anastasie se arătase a fi un simpatizant al convingerilor eutihiene şi fusese membru al unei grupări care se constituise într-o sectă care se întâlnea într-o biserică din Constantinopol până când au fost alungaţi de patriarh. Ştiind acest lucru, atunci când împărăteasa Ariadna, văduva lui Zenon l-a propus ca succesor al acestuia şi viitor soţ al ei pe Anastasie, Eufimie l-a proclamat public ca eretic şi prin urmare nevrednic să domnească asupra creştinilor. Eufimie a refuzat să îl încoroneze până când Anastasie nu a semnat un document prin care mărturisea public credinţa ortodoxă. [1] Mărturisirea de credinţă scrisă a lui Anastasie a fost încredinţată cancelarului şi economului Bisericii Constantinopolului, Macedonie. [2]

După moartea Papei Felix al II-lea pe 25 februarie 492, Eufimie a încercat din nou să pună capăt schismei acachiene cu papa Ghelasie I, dar fără succes, datorită faptului că Eufimie nu vroia să îl dezavueze pe patriarhul Acachie. Eufimie considera că o condamnare a lui Acachie nu ar fi fost valabilă decât dacă era pronunţată de un sinod general, iar nu de un singur episcop.

În 496, disputa dintre Eufimie şi împăratul Anastasie a ajuns la apogeu, când, în timpul războiului împotriva isaurienilor, Anastasie l-a acuzat pe Eufimie că le-ar fi dezvăluit duşmanilor săi strategia de luptă a împăratului. Când a prezentat aceste acuzaţii, împăratul i-a cerut totodată patriarhului să îi restituie mărturisirea de credinţă pe care i-o înmânase la încoronarea sa. [3] Eufimie a refuzat. În replică, Anastasie a convocat un sinod al episcopilor la Constantinopol, pentru a judeca acuzaţiile împotriva patriarhului. Episcopii, supunându-se dorinţei împăratului, l-au excomunicat şi l-au depus din treaptă pe Eufimie; l-au ales în locul său drept patriarh pe cancelarul Marii Bisericii, Macedonie.

Dat fiind că un slujitor abia îl scăpase, cu ceva vreme în urmă, din mâinile unui soldat care îl atacase, Eufimie, temându-se pentru viaţa lui, s-a refugiat în baptisteriu până când Macedonie i-a făgăduit, în numele împăratului, că nu avea să sufere niciun fel de brutalităţi în drumul spre exil. La început, poporul i-a rămas credincios lui Eufimie şi a refuzat să îl predea în mâinile împăratului, dar în cele din urmă a cedat. Când l-a întâlnit pe Eufimie, înainte de plecarea acestuia în exil, Macedonie i-a cerut diaconului său să îl dezbrace de omofor şi de celelalte veşminte episcopale, îmbrăcându-l în schimb în veşminte de simplu preot, "neîndrăznind să poarte" însemnele episcopale de faţă cu deţinătorul lor legitim. Macedonie s-a împrumutat pentru a-i asigura lui Eufimie banii necesari pentru întreţinerea sa în locul său de exil, în Asia Mică, sumă pe care i-a oferit-o cu prilejul ultimei lor întâlniri.

În 511, Macedonie la rândul său avea să fie trimis în exil în Asia Mică, fiind şi el depus de împăratul Anastasie pentru că refuzase să cedeze presiunilor împăratului Anastasie de a impune monofizismul.

În anul 515, Eufimie a murit în exil, la Ancyra (azi Ankara, Turcia). Până la moartea sa, Eufimie a fost recunoscut ca patriarh de drept al Constantinopolului de către patriarhii răsăriteni, îndeosebi de Ilie al Ierusalimului şi de Flavian al II-lea al Antiohiei.

Casetă de succesiune:
Eufimie al Constantinopolului
Precedat de:
Fravita
Patriarh al Constantinopolului
489-495
Urmat de:
Macedonie al II-lea



Note

  1. Evagrius, H.E., III, xxxii
  2. Evagr. iii. 3z
  3. Theod. Lect. ii. 8, 572 seq. in Patr. Gk. lxxxvi.

Surse

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi