Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Noul Testament
Evangheliile şi Faptele apostolilor
Matei - Marcu - Luca - Ioan
Faptele Apostolilor
Epistolele Sfântului Apostol Pavel
Romani
I Corinteni - II Corinteni

Galateni - Efeseni
Filipeni - Coloseni
I Tesaloniceni - II Tesaloniceni
I Timotei - II Timotei
Tit - Filimon
Evrei

Epistolele soborniceşti
Iacov
I Petru - II Petru
I Ioan - II Ioan- III Ioan
Iuda
Apocalipsa
Apocalipsa lui Ioan
Persoane din Noul Testament
Iisus - Fecioara Maria - Dreptul Iosif
Ioachim şi Ana- Ioan Botezătorul
Cei 12 apostoli: Petru - Ioan - Iacov (fiul lui Zevedei)
Matei - Filip - Toma
Iacov (fiul lui Alfeu) - Iuda - Simon
Matia - Bartolomeu
Iuda Iscarioteanul
Farisei drepți: Nicodim - Iosif din Arimateea
Pavel - Gamaliel
Simeon
Conducători: Irod cel Mare - Arhelau
Irod Antipas-Irodiada
Pilat din Pont
Femei credincioase: Maria Magdalena - Salomeea - Ioana Mironosiţa
Maria din Betania-Marta din Betania
Alte persoane: Lazăr
Descoperiri arheologice biblice
Editaţi această casetă

Epistola către Filipeni este una din cele paisprezece epistole ale sfântului apostolul Pavel aflate în Noul Testament. Ea este cea mai personală dintre toate epistolele(pronumele „eu” apare de peste 120 de ori) şi mare parte din ea evocă situaţia din închisoare a apostolului, tristeţile şi bucuriile sale, frământările şi speranţele sale. Epistola este un îndemn către apostoli (şi creştini în general) la bucurie (termenii „bucurie” şi „a se bucura” revin de 60 de ori), unitate şi curaj în pătimiri şi lupte , la lepădarea egoismului, la purtarea cu frică de Dumnezeu, fără cârtiri sau şovăieli, fără lăcomie şi fără îngrijorări, cu blândeţe, aducând cererile lor la cunoştinţa lui Dumnezeu prin rugăciuni şi mulţumiri. Ea este un avertisment împotriva ereticilor iudaizanţi şi vorbeşte despre preexistenţa din eternitate, întruparea, starea de kenoză (renunţarea la arătarea slavei dumnezeieşti prin întrupare) şi preamărirea Fiului lui Dumnezeu dar şi despre învierea în trupul de slavă hristic.

Cuprins

Autenticitatea

Argumente externe

Vechea tradiţie creştină, reprezentată prin Clement Romanul, Ignaţiu de Antiohia, Policarp al Smirnei, fac referiri la epistolă. Sf. Irineu, Clement din Alexandria şi Tertulian citează pasaje din ea. Fragmentul Muratori şi lista cărţilor canonice ale Sfinţilor Părinţi Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului şi Grigore de Nazianz o numără printre cărţile canonice. Este conţinută de vechile traduceri-siriacă şi latină- ale Bibliei.

Argumente interne

Autorul îşi pune numele în fruntea ei, numindu-se slujitor, nemaiavând nevoie de a se numi apostol căci era bine cunoscut şi stimat de cititorii săi. Timotei, care apare ca asociat, pare destul de cunoscut.

Locul

Locul de unde apostolul Pavel scrie epistola poate fi dedus din datele furnizate de scrierea însăşi. Astfel se aminteşte că era în lanţuri[1], adică închis. Apostolul a fost în închisoare în Cezareea Palestinei.[2], unde a stat doi ani (58-60), în Efes, după părerea unor exegeţi, în iarna anului 55-56 şi la Roma, între anii 61-63. În lanţuri fiind, în pretoriul din Roma el predica oamenilor de acolo şi din casa Cezarului.[3] Deci închisoarea la care se referă Sf. Pavel este Roma, întrucât cei din ,,casa Cezarului” erau servitorii şi curtenii din palatul imperial din Roma.

Timpul

Epistola a fost scrisă între anii 61-63, perioada primei captivităţi. A doua, din anul 67, nu putea fi deoarece, în această perioadă de timp, el era într-o situaţie grea, de solitudine şi suferinţă, ce nu rezultă din această epistolă. Aşadar este vorba de prima captivitate. Apostolul aminteşte de Epafrodit, trimis cu o colectă la el, care s-a refăcut din boală şi acum îl trimite la el acasă. Şi el era hotărât să vină la Filipi [4] Apostolul Pavel crede că situaţia sa se apropie de clarificare. Aşadar anul 63 este cel în care a fost scrisă epistola.

Localitatea Filipi

Localitatea Filipi îşi trage numele de la Filip al II-lea, regele Macedoniei, care în 358 î. Hr o cucereşte şi-i schimbă vechiul nume Cremides (Izvoare) şi o transformă într-o fortăreaţă împotriva Traciei. Oraşul era aşezat într-o regiune bogată în mine de aur şi argint şi avea nenumărate izvoare. Ea decade de la rangul de capitală a ţării în timpul stăpânirii romane în timpul Cezarului Octavian Augustus care o colonizează după lupta de la Actium (31î.Hr) împotriva lui Antoniu. El asigură oraşului o organizare asemănătoare cu cea a oraşelor romane iar locuitorilor cetăţenia romană. Limba pe care o vorbeau locuitorii vechi era greaca, dialectul comun, iar coloniştii latina. Pe lângă locuitorii traco-iliri şi greco-romani, existau şi un număr redus de evrei. Aceştia locuiau într-o margine a oraşului, nu aveau sinagogă, ci îşi făceau rugăciunile în aer liber.

Virtutea deosebirii lucrurilor alese

Apostolul Pavel se roagă ca dragostea apostolilor să crească tot mai mult în cunoştinţă şi pricepere, ca să deosebească lucrurile alese, pentru ca să fie curaţi şi să nu se poticnească până în ziua venirii lui Hristos, fiind plini de roada neprihănirii, prin Iisus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.[5]

Robia lui Pavel duce la înaintarea evangheliei

Apostolul îi încunoştinţează pe fraţi că robia sa a lucrat la înaintarea evangheliei. El le spune că în toată curtea împărătească şi pretutindeni aiurea toţi ştiu că este pus în lanţuri din pricina lui Hristos. Şi cei mai mulţi dintre fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile apostolului, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă cuvântul lui Dumnezeu. Unii îl propovăduiesc pe Hristos din pizmă şi duh de ceartă, nu cu gând curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanţurile lui Pavel. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Erau necredincioşii care voiau ca în felul acesta să-i îngreuneze situaţia la împărat”, în perspectiva judecăţii procesului. Alţii îl vestesc pe Hristos din bunăvoinţă, lucrând din dragoste, ca unii care ştiu că Pavel este însărcinat cu apărarea evangheliei. Apostolul spune că oricum, fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit şi el se bucură de lucrul acesta.[6]

Apostolul Pavel

Viaţă sau moarte

Apostolul Pavel spune că aşteaptă şi nădăjduieşte cu tărie că nu va fi dat de ruşine cu nimic, ci că Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul lui, fie prin viaţa sa, fie prin moartea sa. Căci –spune el- este strâns din două părţi:dacă ar fi mutat la Domnul ar fi împreună cu Hristos, ceea ce ar fi mult mai bine (pentru el) iar dacă ar mai trăi ar fi mult mai bine pentru creştini căci ar ajuta la evanghelizare. El înclină să creadă că va mai rămâne un timp printre creştini.[7]

Date biografice

Apostolul Pavel dă unele amănunte biografice despre el. Aflăm că este „tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, Evreu din Evrei; în ce priveşte Legea, Fariseu;/ în ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea, pe care o dă Legea, fără prihană.”[8]

Câştiguri şi pierderi

El spune că lucrurile care pentru el erau câştiguri, le socoteşte acum ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ele sunt o pierdere faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Iisus, Domnul. Pentru El - continuă apostolul - a pierdut toate şi le socoteşte un gunoi, ca să câştige pe Hristos şi să fie găsit în El, nu având o neprihănire pe care o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi în acelaşi timp pentru a-L cunoaşte pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi pentru a se face asemenea cu moartea Lui, ca să ajungă la învierea din morţi. Pavel continuă spunând că nu spune că a şi câştigat premiul sau că a şi ajuns desăvârşit, ci faptul că aleargă înainte, căutând să-l apuce, uitând ce este în urma lui şi aruncându-se spre ceea ce este înainte. El aleargă spre ţină, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Iisus şi doreşte ca acest gând să-i însufleţească şi pe apostoli.

Mulţumire

Apostolul spune că s-a deprins să fie mulţumit cu starea în care se găseşte. El continuă spunând că ştie să trăiască şi smerit, dar şi în belşug. ,,Pot totul în Hristos, care mă întăreşte/Dar bine aţi făcut că aţi luat parte la strâmtorarea mea”, spune el.[9]

Unitate în pătimiri şi lupte

Apostolul îi îndeamnă pe apostoli să rămână în acelaşi duh şi să lupte cu un suflet pentru credinţa evangheliei, fără a se lăsa înspăimântaţi de potrivnici. El îi avertizează pe apostoli că lor li s-a dat harul nu numai să creadă în el, ci şi să pătimească pentru el şi să se lupte pentru credinţa lor, aşa cum o face el însuşi.[10]

Lepădarea egoismului

Apostolul Pavel le spune să nu facă nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă, ci în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de sine însuşi. Fiecare să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.( a se vedea şi Flp2.21). Ei trebuie să aibă gândul lui Hristos care, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, a renunţat la prerogativa de a-Şi manifesta în afară dumnezeirea (cu excepţia momentului Schimbării la Faţă) şi, dezbrăcându-se de sine însuşi, a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. (Acest text hristologic atestă şi preexistenta Mântuitorului înainte de întrupare). El s-a smerit şi s-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce (care era considerată în epocă o moarte ruşinoasă, de ocară). De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume.[11] Aşadar şi apostolii trebuie să-şi lepede egoismul dacă doresc să primească, după moarte, o înălţare similară.

Sfaturi

Apostolii sunt îndemnaţi să ducă până la capăt mântuirea lor, cu frică şi cutremur, nu numai când apostolul Pavel e cu ei, ci cu mult mai mult în lipsa lui. El le spune să facă toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli ca să fie fără prihană, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care ei trebuie să strălucească ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii.[12]

Împotriva ereticilor iudaizanţi

Apostolul Pavel îi avertizează să se păzească de câini, de lucrătorii răi şi de tăierea-împrejur, referindu-se la evreii iudaizanţi care voiau să impună creştinilor proveniţi din păgâni tăierea împrejur, împotriva hotărârii sinodului apostolic întrunit la Ierusalim.[13]Căci –continuă apostolul- cei tăiaţi împrejur suntem noi, care slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus, şi care nu ne punem încrederea în lucrurile pământeşti.[14] Aceasta era o tăiere-împrejur spirituală

Soarta păcătoşilor lacomi şi soarta apostolilor

Apostolul Pavel le spune plângând că sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ. Cetăţenia apostolilor (şi a creştinilor în general) este în ceruri, de unde şi aşteaptă ca Mântuitor pe Domnul Iisus Hristos. El va schimba trupul stării smerite a apostolilor (şi a creştinilor) şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.[15]

Alte sfaturi

Apostolii sunt îndemnaţi să se bucure în Domnul şi blândeţea lor să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape. Apostolul le spune să nu se îngrijoreze de nimic, ci să aducă cererile lor la cunoştinţa lui Dumnezeu prin rugăciuni şi mulţumiri şi „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Iisus.”[16]

Note

  1. Flp1.7, 13.17
  2. Fapte 23.23-27
  3. Flp 1.13, 4.22
  4. Flp 2.24
  5. Flp1.9-10
  6. Flp 1.12-19
  7. Flp 1.20-26
  8. Flp 3.5-6
  9. Flp 4.11-13
  10. Flp 1.27-30
  11. Flp 2.3-11
  12. Flp 2.12-16
  13. Fapte 15.1-29
  14. Flp3.2-3
  15. Flp3.18-21
  16. Flp 4.4-7

Bibliografie

  1. I. Constantinescu- Studiul Noului Testament, pag 275-280, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2002, ISBN 973-9332-75-7,
  2. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
  3. Noul Testament, pag 363-365, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7
  4. Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2
  5. English Standard Version Bible, 1971
Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi