Dreptul Nicodim

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Țara Sfântă și Iudaismul
în timpul Mântuitorului
Curente religioase și partide politice
SaducheiiFariseii
EsenieniiZeloțiiIrodienii
Instituții
Sanhedrinul - Marele Preot
Templul din Ierusalim
Legea lui Moise
Oameni
Irod cel MareArhelauIrod Antipa
Irod Agripa al II-lea
Pilat din Pont
AnnaCaiafa
Iosif din ArimateeaFariseul Nicodim
Femeile mironosițe
Fotini samarineanca
Mariamna - Irodiada
Locuri
Ierusalim
BetleemNazaret
GalileeaMuntele TaborMarea Galileei
BetaniaGhetsimaniMuntele Măslinilor
Golgota
SamariaIerihon
Cezareea
Editați această casetă

Sfântul și dreptul Nicodim a fost un fariseu, fruntaș al iudeilor, „învățător al lui Israel” (Ioan 3, 10) și membru al sanhedrinului, care a crezut că Iisus este Mesia, Hristosul, Mântuitorul.

Dreptul Nicodim este acela care a venit la Mântuitorul noaptea pe ascuns (ca să evite o eventuală persecuție din partea mai-marilor poporului), ca să vorbească cu El, și este inițiat de Iisus în taina botezului, a „nașterii din nou” prin care se intră în Împărăția lui Dumnezeu.[1]

Nicodim apare pentru a doua oară în Evanghelia sfântului Ioan Evanghelistul atunci când ia cuvântul în adunarea de noapte a fariseilor opunându-se judecății răutăcioase și premature făcută de farisei chiar înainte de judecata propriu-zisă, punând întrebarea retorică: „Oare legea noastră osândește ea pe un om înainte ca să-l asculte și să știe ce face?”[2]

După crucificarea lui Iisus, Nicodim și Iosif din Arimateea sunt cei care merg la Pilat și cer trupul lui Iisus, ca să-l îngroape cum se cuvine. Ei îl coboară pe Mântuitorul de pe Cruce, îl înfășoară în pânză de in, îl ung cu amestecătura de aproape o sută de litri de smirnă și de aloe, cumpărată de Nicodim[3], și îl pun în mormântul nou, săpat în stâncă, al lui Iosif[4]

Pentru că s-au purtat cu aceeași îndrăzneală ca mironosițele după moartea lui Iisus, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Iosif și Nicodim în duminica a doua după Paști, numită Duminica Femeilor Mironosițe[5].

Nu se cunosc decât puține lucruri despre viața sfântului Nicodim după Învierea Domnului. După tradiția Bisericii, Nicodim a fost dat afară din sinagogă după ce s-a aflat că a crezut în Mântuitorul Iisus Hristos. El s-ar fi mutat la casa de la țară a Dreptului Gamaliel, la Cafarganda, și a trăit acolo până la sfârșitul vieții (după o altă tradiție ar fi murit ca mucenic). Aici a fost înmormântat împreună cu Gamaliel și nepotul său în acelați mormânt în care aceștia din urmă au îngropat moaștele sfântului Ștefan întâiul-mucenic.

Moaștele lor au fost descoperite în 415 și aduse la Ierusalim și s-a construit o biserică în cinstea lor. Mai apoi au fost aduse de la Ierusalim la Constantinopol în anul 428, odată cu moaștele sfântului Ștefan întâiul-mucenic și a sfinților Gamaliel și Abibas (eveniment prăznuit la 2 august), și au fost așezate în biserica sfântului mucenic arhidiacon Laurențiu (prăznuit la 10 august).

Note

  1. Ioan 3, 1–21
  2. Ioan 7, 45–51
  3. Ioan 19, 39
  4. Ioan 19, 39–42
  5. În documentele aghiografice georgiene dCalendrier pelestino-géorgien du Sinaiticus 34 (Xe siècle, Bruxelles 1958, p. 317.

Surse