Dionisie cel Smerit

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Dionisie cel Smerit (Dionisie Exiguul)
Dionisie cel Smerit
Date personale
Naștere ~470, Sciția Minor (Dobrogea de azi)
Mutare la Domnul (†) ~545, Roma
Localizare Roma
Naționalitate roman, „de neam scit”
Date cult
Tip cuvios
Data canonizării 8 iulie 2008
Prăznuire la data de 1 septembrie
Recunoaștere Biserica Ortodoxă Română
Biserici patronate

Cuviosul Dionisie cel Smerit (n. cca 470 - d. cca 545, Roma), sau Dionisie Exiguul, a fost un teolog din secolul al VI-lea, originar din Sciția Mică (Dobrogea de astăzi). A rămas cunoscut ca fiind inventatorul numărării anilor începând de la Nașterea Domnului, sistem de numărare utilizat atât în calendarul iulian cât și în calendarul gregorian.
Prăznuirea sa se face pe 1 septembrie.

Viața

Dionisie este prezentat de biograful său, Cassiodor, ca fiind „de neam scit, dar de maniere întru totul romane, foarte priceput în ambele limbi (latină și greacă, n.n.), cunoscător perfect al Sfintei Scripturi și al Dogmaticii”.

A intrat de tânăr într-o mănăstire dobrogeană, alăturându-se călugărilor sciți. Mai târziu ajunge la Constantinopol, pentru ca în anul 496 să fie chemat la Roma, unde a fost hirotonit preot.

A trăit mult timp în mănăstirea „Sfânta Anastasia”; de asemenea a lucrat și în cancelaria papală.

Tot Cassiodor scria că Dionisie preda dialectica în mănăstirea Vivarium (în Calabria) și că a învățat mulți ani în biserică.

Proslăvirea

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis, în ședința din 8-9 iulie 2008, canonizarea Sfântului Cuvios Dionisie cel Smerit (Dionisie Exiguul), cu data de prăznuire la 1 septembrie.[1]

Scrieri

  • A mai tradus și o colecție de canoane, cele zise „apostolice”, ale primelor patru sinoade ecumenice și ale unor sinoade locale (în două versiuni); a mai întocmit o colecție de decrete (lat. Collectio decretorum Pontificum Romanorum) a opt papi: de la Sf. Siricius până la Sf. Anastasius II (384-498). Amândouă colecțiile au cunoscut o largă circulație în Biserica Apuseană.
  • A avut bogate cunoștințe de astronomie, calendaristică și calcul pascal. Mai multe lucrări de acest gen îi sunt incluse în Liber de Paschatae sau „Cartea despre Paști”: Pascalia adevărată și regulile îndreptării ei, Precizări pentru stabilirea datei Paștilor, Elementele calculului calendaristic și Pascal etc.
  • În mod deosebit trebuie subliniat faptul că Dionisie este cel care a fixat „cronologia erei creștine”, luând pentru prima oară ca punct de plecare, pentru numărarea anilor, Nașterea Mântuitorului, „începutul nădejdii noastre” și fixând-o în anul 754 sau 753 de la întemeierea Romei. Această cronologie fost adoptată încă din secolul al VII-lea în Italia, din secolul al VIII-lea în Anglia, în cel următor în Franța, apoi, cu timpul, în toate țările lumii.
  • Prin mai multe studii publicate în anii din urmă, Pr. Dr. Gheorghe Drăgulin susține că tot lui Dionisie Exiguul îi aparțin și lucrările atribuite lui Dionisie Areopagitul: Despre numele divine, Ierarhia îngerească, Ierarhia bisericească; Teologia mistică și zece Epistole. Această atribuire nu întrunește însă acordul istoricilor.

Imnografie

Tropar (glas 1)

Ca o rază strălucitoare ce luminează toată lumea te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Dionisie, cel ce al socotit curgerea timpului după Nașterea lui Hristos și ai făcut cunoscute rânduielile Sfinților Părinți. Pentru aceasta îți cântăm cu bucurie: Slavă Celui ce ți-a dat ție înțelepciune; Slavă Celui ce te-a binecuvântat pe tine; Slavă Celui ce lucrează prin tine sfințirea vieții noastre.

Condac (glas 8)

Din Dobrogea strămoșească ai pornit spre Apus ca un apostol, pe Hristos propovăduind și următor Sfinților Părinți făcându-te, Sfinte Cuvioase Dionisie. Lumina ta, Părinte înțelepte, laudă Dumnezeirea cea întreit strălucitoare; pentru aceasta cu dragoste prăznuim sfântă pomenirea ta.

Surse

Note

  1. Hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 8-9 iulie 2008, 9 iulie 2008, Basilica.ro, accesat la 26 septembrie 2021

Legături externe