Brendan Călătorul

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Brendan Călătorul

Cuviosul și de Dumnezeu-purtător Părintele nostru Brendan Marinarul (sau Călătorul) a fost un călugăr ortodox irlandez din secolul al VI-lea. Probabil, este primul ortodox care a pus piciorul pe pământul Canadei și, astfel, este primul dintre sfinții care au călcat teritoriile din America de Nord. Mai este cunoscut și sub numele de Brendan din Clonfert. El este prăznuit de Biserică în 16 mai.

Viața

Sfântul Brendan s-a născut în 484 la Tralee în Kerry, Irlanda. El a înființat câteva mănăstiri în Irlanda, inclusiv Cluain Ferta Brenaind (sau Clonfert) din County Galway. Călătoriile sale misionare și pastorale l-au dus prin insulele Scoției și, posibil, prin Țara Galilor. El a adormit în domnul, în pace în 577.

O cronică latină de la începutul secolului al IX-lea, Navigatio Brendani (Călătoria lui Brendan), l-a făcut să devină eroul unei aventuri creștine, care a inclus și călătorii departe de coastele vestice ale Irlandei. Menționările precizează vizitele călătorilor irlandezi în America încă din secolul al VIII-lea, înainte de vikingi; dar dacă Sfântul Brendan însuși a făcut acest voiaj este încă motiv de dispută, în principal din cauza îndoielilor legate de capacitatea unei bărci din piele de bou, nava cu care ar fi călătorit Brendan, de a face față unei astfel de călătorii.

În 1976, exploratorul irlandez Tim Severin a construit o barcă din piele de bou tăbăcită, o replică a celei folosite de Brendan, și timp de două veri el a navigat din Irlanda, via Insulele Hebride, Insulele Faroe și Islanda către Newfoundland pentru a demonstra că această călătorie a sfântului era realizabilă. În călătoria sa, el a avut parte de întâlniri, cum ar fi aisberguri și animale de mare, printre care belene și porpoises, despre care el crede că sunt modelele din realitate pentru întâlnirile fantastice din legendele despre Brendan. (Vezi The Brendan Voyage, ISBN 0-349-10707-6.)

Imnografie

Tropar (Glas 4)

Arătarea Dumnezeirii s-a făcut prin tine, Sfinte Părinte Brendan,
Pentru că luând Crucea ai urmat lui Hristos,
Și prin faptele tale ne-ai arătat să disprețuim carnea pentru că este trecătoare,
Și să ne curățăm sufletul de păcate pentru că este nemuritor:
Iar pentru acestea toate, Sfinte Părinte, sufletul tău petrece împreună cu îngerii.

Izvoare și legături externe