Biserica Sfântului Mormânt (Ierusalim)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Exteriorul Bisericii Sfântului Mormânt

Biserica Sfântului Mormânt, supranumită şi Biserica Sfintei Învieri (Anastasis) de către creştinii răsăriteni, este o biserică creştină care acum se află în interiorul fortificaţiilor Oraşului Vechi al Ierusalimului. Pământul pe care este construită biserica este cinstit de mulţi creştini ca fiind Golgota, Muntele Calvarului, unde Domnul Iisus Hristos a fost răstignit, după cum atestă Noul Testament. De asemenea, include locul unde Iisus a fost înmormântat (mormântul). Încă din secolul al IV-lea, biserica a fost un important loc de pelerinaj, iar partea care este administrată de ortodocşi este în grija Bisericii Ortodoxe din Ierusalim. Biserica Ortodoxă face pomenirea începerii construirii Bisericii Sfântului Mormânt pe 13 septembrie.

Cuprins

Istoric

Clădirea iniţială a fost începută de Constantin cel Mare în anul 335, după ce a demolat un templu păgân aflat acolo, probabil templul Afroditei construit de Hadrian. Constantin a trimis-o pe mama sa, Sfânta Elena, să găsească locul; se spune că în timpul săpăturilor a fost găsită Sfânta Cruce. Biserica a fost construită în jurul dealului Răstignirii care a fost excavat, şi de fapt existau trei biserici legate între ele, construite peste trei locuri sfinte diferite, inclusiv o biserică mare (Martyrium-ul vizitat de monahia Egeria în anii 380), un atrium cu coloane încorporat (Triportico) construit în jurul Stâncii tradiţionale a Calvarului, şi o rotondă, numită Anastasis (Învierea), care conţine rămăşiţele peşterii pe care Sfânta Elena şi Sfântul Macarie, Patriarh al Ierusalimului le-au identificat ca fiind locul de înmormântare al Mântuitorului. Piatra înconjurătoare a fost tăiată, iar Mormântul a fost aşezat într-o structură numită Edicula (din latinescul aediculum, clădire mică) în centrul rotondei. Domul rotondei a fost finalizat în secolul al IV-lea.

Această clădire a fost deteriorată ca urmare a unui incendiu din anul 614 când perşii conduşi de Chosroes al II-lea au invadat Ierusalimul şi au capturat Sfânta Cruce. În anul 630, împăratul Heraclie, care recuperase Sfânta Cruce de la perşi, a intrat triumfător în Ierusalim şi a înapoiat Sfânta Cruce Bisericii reconstruite a Sfântului Mormânt.

Iconostasul din katholikon-ul ortodox

Sub ocupaţia musulmană a rămas biserică creştină, spre deosebire de multe alte biserici care au fost distruse sau transformate în moschei. Primii guvernanţi musulmani au protejat siturile creştine ale oraşului, interzicând distrugerea lor sau folosirea ca apartamente de locuit, dar după o răzmeriţă din 966, când uşile şi acoperişul au fost arse, clădirea iniţială a fost distrusă complet în 18 octombrie, de către nebunul Fatimid calif Al-Hakim bi-Amr Allah, care a scos fundaţiile bisericii până la stâncă. Zidurile estic şi vestic ale Ediculei au fost distruse sau deteriorate (părerile contemporanilor sunt împărțite), dar zidurile nordic şi sudic au fot protejate cu moloz de distrugeri viitoare.

Cu toate acestea, o serie de capele mici au fost ridicate pe acest loc de către Constantin al IX-lea Monomahul în anul 1048, datorită condiţiilor stricte impuse de califat. Reconstruirea bisericii a fost iniţiată de cavalerii primei cruciade în 15 iulie 1099. Şeful cruciaţilor, Godefroy de Bouillon, care devine primul Rege al Ierusalimului, hotărăşte să nu se intituleze rege în timpul vieţii sale, şi se declară el însuşi Advocatus Sancti Sepulchri, "Protector (sau Apărător) al Sfântului Mormânt." Cronicarul William din Tyre vorbeşte despre reconstrucţie. Cruciaţii încep să renoveze biserica în stil romanesc şi îi adaugă o clopotniţă. Aceste renovări care reunifică locurile sfinte sunt finalizate în timpul domniei Reginei Melisende, 50 de ani mai târziu, în 1149. De asemenea, biserica era locul cancelariei regatului.

Această construcţie a fost sursă de inspiraţie pentru bisericile din Europa, cum ar fi Santa Gerusalemme în Bologna şi "Biserica Rotundă" din Cambridge, Anglia.

Călugării franciscani o renovează mai târziu în 1555, dar biserica este neglijată, în ciuda numărului în creştere de pelerini. În 1808, un incendiu îi afectează grav structura, provocând căderea domului Rotondei şi sfărâmarea decoraţiunilor exterioare ale Ediculei. Rotonda şi Edicula au fost reconstruite în 1809. Focul nu a atins interiorul Ediculei şi nici decoraţiile din marmură ale Mormântului care, majoritatea, datau de la restaurarea din 1555. Domul actual datează din 1870. Restaurări ample au început în 1959, incluzând şi redecorarea Domului în perioada 1994-1997.

Câteva comunităţi creştine cooperează (câteodată cu mare dificultate) la administrarea şi întreţinerea bisericii şi locului, sub incidenţa unui status quo emis de Sublima Poartă în 1852 pentru a oprii ciorovăielile locale, adeseori violente. Cele trei comunităţi, numite prima dată când cruciaţii au capturat Ierusalimul, sunt Bisericile Ortodoxă, Armeană Apostolică şi Catolică. Acestea au rămas custozii de bază ai bisericii. În secolul al XIX-lea, copţii, etiopienii şi Biserica siriacă iacobită au primit unele responsabilităţi minore, care includ morminte şi alte structuri în interiorul şi în afara bisericii. Există o înţelegere care stabileşte perioadele şi locurile de rugăciune pentru fiecare comunitate. Timp de secole, două familii musulmane, vecine şi neutre, numite de Saladin, familiile Nuseibeh şi Joudeh, sunt custozii cheii singurei uşi.

La un incendiu izbucnit în 1840, câteva zeci de pelerini s-au călcat în picioare până la moarte. În 20 iunie 1999, toate comunităţile creştine care deţin controlul au hotărât de comun acord să instaleze o uşă nouă în biserică.

Configuraţia actuală a Sfântului Mormânt

Mormântul Mântuitorului

În centrul Bisericii Sfântului Mormânt, sub cel mai mare dom (recent renovat), se găseşte însuşi Sfântul Mormânt. Acest loc este folosit de toate trei bisericile. Este un edificiu din granit roşu, cu un mare număr de sfeşnice uriaşe în faţa lui. Armenii, latinii şi grecii, toţi slujesc Sfânta Liturghie sau Mesa zilnic, în interiorul Sfântului Mormânt. Tot acolo se face și slujba numită a Sfintei Lumini în Sâmbăta Mare de către Patriarhul Ortodox al Ierusalimului. În spatele său, într-o construcţie din fier ca o cuşcă, se găseşte altarul folosit de copţi. După aceea, într-un colţ, într-o capelă foarte grosier cioplită, siro-iacobiții îşi slujesc Liturghia în fiecare duminică. În dreapta mormântului este zona romano-catolică, care este constituită dintr-o capelă pătrată încăpătoare şi dintr-o capelă privată a călugărilor franciscani. Chiar în faţa Mormântului este zona principală în care stau credincioşii la slujbă şi care a fost înconjurată cu ziduri şi este folosită de ortodocşi. Caracteristica sa specifică este iconostasul şi cele două tronuri ale superiorului şi patriarhului. După acestea este o zonă de intrare care are ca scop principal adăpostirea pietrei mirungerii, pe care se crede că a fost uns cu miruri Iisus înainte de înmormântare. Sus pe scări, în dreapta este partea cea mai ornamentată a bisericii, capela situată pe locul unde se crede că a fost crucificat Iisus. Această zonă este sub administrarea ortodocşilor, în timp ce romano-catolicii au un altar lateral. În plus, există şi o capelă subterană care este în grija armenilor şi care are hramul aflării Sfintei Cruci.

În secolul al XIX-lea, anumiţi teologi au dezbătut problema identificării locului bisericii cu locul real al Răstignirii şi Îngropării Mântuitorului. Ei argumentau că Biserica se află în interiorul zidurilor oraşului, în timp ce cronicari timpurii (e.g. Evrei 13,12) descriu aceste evenimente ca având loc în afara zidurilor cetăţii. În dimineaţa de după sosirea sa în Ierusalim, Charles George Gordon a ales un mormânt săpat în piatră într-o grădină din afara zidurilor drept un loc mult mai realist pentru înmormântarea lui Iisus. Acest loc este cunoscut, în general, ca Mormântul din Grădină, spre a-l deosebi de Sfântul Mormânt.

Trebuie precizat că zidurile oraşului au fost lărgite de Irod Agripa în 41-44 şi doar atunci au inclus Sfântul Mormânt. Citându-l pe profesorul israelian Dan Bahat, fost Arheolog al Ierusalimului:

"Nu putem fi absolut siguri că locul Bisericii Sfântului Mormânt este locul înmormântării Mântuitorului, dar nu există alt loc care să ridice pretenţii de importanţa acestuia, şi chiar nu avem motiv să ne îndoim de autenticitatea locului."(1986)

Minunea anuală a Sfintei Lumini

Articol principal: Focul Sfânt

În fiecare an, în Sâmbăta Mare, în Biserica Sfântului Mormânt are loc un eveniment care inspiră veneraţia. La amiaza Sâmbetei Mari, Patriarhul Ierusalimului, împreună cu escorta sa – protopopi, preoţi şi diaconi şi cu Patriarhul armean intră în Sfântul Mormânt. După ce termină rugăciunile, apare o lumină miraculoasă -- Patriarhul Ierusalimului aprinde două candele de la această lumină şi apoi iese din mormânt şi aprinde candelele patriarhilor ne-calcedonieni care aşteaptă afară. Candelele celorlalţi se aprind singure. În primele câteva minute de la apariţia focului, acesta nu arde când este atins şi mulţi pelerini îşi scufundă feţele şi mâinile în flăcări fără să se ardă.

Cunoscut sub numele de Lumina Sfântă sau Focul Sfânt, această minune se întâmplă aici cel puţin din secolul al IV-lea, dacă nu de mai demult. În 1579, când patriarhul ortodox a fost scos din mormânt de autorităţile turce şi de către patriarhul oriental ortodox, Sfânta Lumină a ţâşnit dintr-o coloană din afara bisericii şi a ajuns la patriarhul ortodox şi la credincioşi. Coloana despicată încă face parte din clădirea bisericii. Alte câteva incidente (inclusiv doi preoţi romano-catolici din secolul al XI-lea care au fost pedepsiţi de Domnul pentru că au încercat să obţină focul doar pentru ei) atestă vechimea şi autenticitatea acestei minuni. Holyfire.org (eng)

O altă versiune (probabil) a istorisirii de dinainte este redată mai jos. După ce prinţul Ibrahim Paşa, fiul lui Mohamed Ali Paşa, a cucerit Ierusalimul şi Siria în 1832 A.D. el l-a invitat pe Papa copt Petru al VII-lea să viziteze Ierusalimul şi să slujească în timpul apariţiei Sfintei Lumini din Sfântul Mormânt al Mântuitorului în Sâmbăta Mare, aşa cum face Patriarhul ortodox grec în fiecare an. Patriarhul-Papă copt a acceptat invitaţia şi când a ajuns, a fost primit cu onoruri şi cinste şi a intrat în Ierusalim printr-o mare procesiune şi o celebrare splendidă, la care au participat guvernatorul, conducătorii şi capii diferitelor facţiuni creştine prezente. Cu înţelepciunea sa, şi-a dat seama nu va putea sluji în Sfântul Mormânt fără să stârnească animozităţi între copţi şi greci. Papa i-a cerut Paşei să nu-l silească la aceasta ci să-l lase să participe împreună cu patriarhul grecilor ca terţ, pentru că se îndoieşte de autenticitatea luminii. În Sâmbăta Mare, biserica Sfântului Mormânt s-a umplut de credincioşi, dar Paşa a ordonat ca toţi să fie scoşi afară din biserică în curtea spaţioasă din faţa acesteia. Când a venit vremea începerii slujbei, cei doi patriarhi şi Paşa au intrat în Sfântul Mormânt ca să spună rugăciunile cuvenite acestui moment. La momentul potrivit, lumina a ţâşnit din Sfântul Mormânt astfel încât l-a îngrozit pe Paşă, lăsându-l uimit şi confuz, Papa având grijă de el până şi-a revenit. Oamenii care aşteptau afară nu au fost lipsiţi de binecuvântarea luminii deoarece unul din stâlpii porţii vestice a bisericii s-a crăpat şi lumina a ţâşnit din el. Această minune l-a făcut pe Paşă să-l cinstească pe Papă şi mai mult. Papa Petru al VII-lea a făcut multe reparaţii şi renovări în biserica Învierii. Izvor: Sinaxarul Bisericii Copte

Referinţe

  • en: Bahat, Dan (1986). "Este situată biserica Sfântului Mormânt pe locul înmormântării lui Iisus?", Revista de arheologie Biblică 12(3) (Mai/Iunie) 26-45.
  • en: Biddle, Martin (1999). Mormântul lui Hristos. Phoenix Mill: Sutton Publishing. (ISBN 0-7509-1926-4)
  • en: J. Patrich, Prima biserică a Sfântului Mormânt în lumina excavaţiilor şi restaurărilor, Yosam Tsifiir, Ed., Ancient Churches Revealed, Isreal Exploration Society, Jerusalem, 1993. (ISBN 965-221-016-1)


Sursa

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi