Biserica Ortodoxă a Greciei

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Biserica Ortodoxă Greacă)
Salt la: navigare, căutare
Biserica Ortodoxă a Greciei
Greece logo.gif
Întemeietor(i) Sfinții Apostoli
Autocefalie/Autonomie declarată 1833
Autocefalie/Autonomie recunoscută 1850 de către Constantinopol
Primatul actual Arhiep. Ieronim al II-lea
Sediu Atena, Grecia
Teritoriu principal Grecia
Posesiuni în afară
Limbă liturgică greacă
Tradiție muzicală cântarea bizantină/ corală
Calendar Iulian revizuit
Populație estimată 10.000.000 [1]
Site oficial Biserica Greciei

Biserica Ortodoxă a Greciei este una dintre bisericile ortodoxe autocefale, a cărei jurisdicție se întinde în toată Grecia contemporană, cu excepția acelor părți care depind de Patriarhia Constantinopolului (Insulele Dodecanez și Creta). Biserica este condusă de Arhiepiscopul Atenei și Întregii Grecii.

Primatul Bisericii Greciei este Preafericitul Ieronim al II-lea, Arhiepiscop al Atenei și Întregii Grecii din anul 2008.

Istoric

Articol principal Ortodoxia în Grecia (cronologie)

Primul contact al grecilor cu Hristos este relatat de autorul celei de a patra Evanghelii. Acesta scrie că niște greci dintre cei care veneau de Paștele evreiesc la Ierusalim s-au apropiat de Filip și de Andrei și au cerut să Îl vadă pe Iisus (Ioan 12, 20–24). Grecii, ca unii care căutau adevărul, doreau să asculte ceva nou și să Îl întâlnească pe noul Învățător. Iisus știa că grecii care veniseră la El erau oameni cu o minte iscoditoare și cu sufletul tulburat. Întâlnindu-i, exclamă: „A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului!” (Ioan 12, 24). În acești elini care veniseră la El, Hristos îi vedea nu numai pe greci, ci și pe romani, pe sciți și toate celelalte popoare din alte timpuri și din alte locuri care aveau să Îl caute. Iisus a spus astfel că era timpul ca Evanghelia să fie propovăduită și dincolo de granițele vechiului Israel.

Grecii au jucat un rol major în kerygma și didahia lui Hristos. Grecii au găsit în persoana lui Hristos Logosul etern și pe „zeul necunoscut” al străbunilor lor, în timp ce Hristos a găsit în ei următori sinceri și apostoli dedicați ai Împărăției celei Noi.

În istoria Bisericii Ortodoxe Greacă se pot distinge patru etape de dezvoltare. Primele trei secole până la Constantin cel Mare constituie perioada apostolică și primară. Perioada medievală include aproape zece secole, până la Căderea Constantinopolului. Perioada captivității începe, aproximativ, în secolul al XV-lea și se termină în anul 1830. Este urmată de perioada modernă.

Perioada apostolică și primară

Biserica Ortodoxă Greacă își are rădăcinile, înapoi în timp, în propovăduirile Sfântului Pavel care a fost primul care a propovăduit Creștinismul în Grecia. El a vizitat Atena, Filipi, Tesalonik, Veroia, Corint și Creta. Ulterior, Creștinismul s-a răspândit în întreaga Grecie pornind de la aceste orașe. În această perioadă, Biserica Greciei avea o singură eparhie, cu scaunul în Corint, cunoscut sub numele de Achaia și considerat un oraș foarte important.

Biserica Ciprului a primit autonomie față de Biserica Greciei la Sinodul de la Efes în 431. Această autonomie a fost confirmată de Împărat în anul 488.

Prima perioadă s-a încheiat în 313 cu edictul de toleranță, când Constantin cel Mare a împărțit Imperiul Roman și a pregătit calea pentru Creștinism ca să devină religie de stat pentru cele două imperii de mai târziu, Roman și Bizantin.

Perioada medievală

După trei secole de existență subterană și persecuții din partea Imperiului Roman, din nou, Biserica Greacă, limba greacă și misionarii greci sunt cei care au dus mesajul creștin atât în Răsărit cât și în Apus. Aria geografică pe care noi o cunoaștem în prezent sub numele de Grecia, constituia eparhia Iliricul Estic, fiind suto-guvernată.

În anul 733, sub Împăratul Leo al III-lea, Grecia a intrat sub păstorirea Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, dar înainte de aceasta, era subordonată episcopilor Romei.

Perioada captivității

În timpul Imperiului Bizantin și a ocupației ulterioare turce a Greciei, Biserica Creștină din Grecia s-a aflat sub administrarea Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului. După Războiul de Independență Grec (1821–32), președintele provizoriu al Greciei, Ioannis Kapodistrias (1776–1831), a început negocierile cu Patriarhul Constantinopolului pentru independența Bisericii Greciei. Decizia finală a venit în momentul în care Otto I (1815–1867), noul rege al Greciei, de teama posibilelor influențe ale guvernului turc asupra politicii din Grecia prin intermediul Patriarhiei din Constantinopol, a declarat autocefalia Bisericii Greciei în 1833. Independența a fost oficializată de Constantinopol în 1850, cu unele limitări, însă.

Perioada modernă

Harta actuală a jurisdicțiilor Patriarhiei Ecumenice în Turcia și Grecia.

În 1864, Insulele Ioniene au fost adăugate la Biserica Greciei iar în 1881, au fost adăugate, de asemenea, eparhia Tesaliei și unele părți ale Epirului. Tot în acest an, prima biserică ortodoxă greacă a fost stabilită în America. În urma unei înțelegeri din 1908 între Patriarhia Ecumenică și Sfântul Sinod al Atenei, jurisdicția bisericilor din America a fost acordată Bisericii Greciei. În 1927, statutul Bisericii a fost modificat, astfel încât guvernul a primit controlul Bisericii și prezența la sesiunile Sfântului Sinod.

În prezent, Biserica Greciei este guvernată de un Sfânt Sinod, prezidat de Mitropolitul Arhiepiscop al Atenei, asistat de patru episcopi cărora le vine rândul periodic. Patriarhul Ecumenic încă este considerat capul spiritual al Bisericii și tot Sfântul Mir folosit în Grecia este sfințit de către el. Organizată ca biserică de stat, după modelul adoptat de Biserica Rusă sub Petru cel Mare, autoritatea ultimă este acordată Sinodului Episcopilor sub președinția Arhiepiscopului Atenei și întregii Grecii. Un al doilea sinod, cu aceeași președinție, este format din 12 episcopi, fiecare făcând parte din acest sinod doar un an de zile. Primul sinod se ocupă de probleme ecleziastice generale, în timp ce al doilea sinod se ocupă de detalii administrative. Biserica Greciei este împărțită în 81 de eparhii mici; unele dintre acestea, se găsesc nominal sub jurisdicția Constantinopolului. Majoritatea preoților din Grecia nu au o educație universitară, doar cu o minimă educație formală în timpul celor doi ani de seminar post-liceal.

Eparhii

  • Mitropolia Aitolia și Akarnania
  • Mitropolia de Alexandroupolis
  • Mitropolia de Argolida
  • Mitropolia de Arta
  • Mitropolia de Attica
  • Mitropolia de Chalkis
  • Mitropolia de Chios
  • Mitropolia de Corfu, Paxoi și Insulele
  • Mitropolia de Demetrias și Almyros
  • Mitropolia de Didymotichon și Orestias
  • Mitropolia de Drama
  • Mitropolia de Dryinoupolis, Pogoniani și Konitsa
  • Mitropolia de Edessa, Pella și Almopia
  • Mitropolia de Elassona
  • Mitropolia de Eleftheroupolis
  • Mitropolia de Elias și Oleni
  • Mitropolia de Filippoi, Neapolis și Thasos
  • Mitropolia de Florina, Prespes și Eordaia
  • Mitropolia de Fokida
  • Mitropolia de Fthiotida
  • Mitropolia de Glyfada
  • Mitropolia de Gortyna și Megalopolis
  • Mitropolia de Goumenissa, Axioupolis și Polykastron
  • Mitropolia de Grevena
  • Mitropolia de Gytheion și Oetylos
  • Mitropolia de Hydra, Spetses și Aegina
  • Mitropolia de Ierissos, Agion Oros și Ardamerion
  • Mitropolia de Ioannina
  • Mitropolia de Kaisariani, Vyrona și Imittos
  • Metropolia de Kalavryta și Aigialia
  • Mitropolia de Karpenision
  • Mitropolia de Karystia și Skyros
  • Mitropolia de Kassandreia
  • Mitropolia de Kastoria
  • Mitropolia de Keffalinia
  • Mitropolia de Kitros, Katerini și Platamona
  • Mitropolia de Korinthos
  • Mitropolia de Kythira
  • Mitropolia de Lagkada
  • Mitropolia de Larisa și Tyrnavos
  • Mitropolia de Lefkas și Ithaca
  • Mitropolia de Lemnos
  • Mitropolia de Mantinia și Kynouria
  • Mitropolia de Maroneia și Komotini
  • Mitropolia de Megara și Salamis
  • Mitropolia de Mesogea și Lavreotiki
  • Mitropolia de Messinia
  • Mitropolia de Mithimna
  • Mitropolia de Monemvasia și Sparta
  • Mitropolia de Mytilini
  • Mitropolia de Nafpaktos
  • Mitropolia de Neapolis și Stavroupolis
  • Mitropolia de Nea Ionia și Philadelphia
  • Mitropolia de Nea Krini și Kalamaria
  • Mitropolia de Nea Smyrni
  • Mitropolia de Nicaea
  • Mitropolia de Nikopolis și Preveza
  • Mitropolia de Paramythia
  • Mitropolia de Paronaxia
  • Mitropolia de Patra
  • Mitropolia de Peiraeus
  • Mitropolia de Peristeri
  • Mitropolia de Polyani și Kilkis
  • Mitropolia de Samos și Ikaria
  • Mitropolia de Servia și Kozani
  • Mitropolia de Serres și Nigrita
  • Mitropolia de Sidirokastron
  • Mitropolia de Sisanio și Siatista
  • Mitropolia de Stages și Meteora
  • Mitropolia de Syros, Tenos, Andros, Kea și Melos
  • Mitropolia de Thessaliotis și Fanariofersala
  • Mitropolia de Thessaloniki
  • Mitropolia de Theva și Levadeia
  • Mitropolia de Thera, Amorgos și Islands
  • Mitropolia de Trifylia și Olympia
  • Mitropolia de Trikala și Stages
  • Mitropolia de Veria și Naousa
  • Mitropolia de Xanthi
  • Mitropolia de Zakynthos și Strofades
  • Mitropolia de Zihni și Nevrokopio

Limba greacă

Limba greacă este cunoscută și sub numele de „limba sfântă”[1][2] a Bisericii încă din vremea Apostolilor și și-a avut perioada de glorie, în principal, în perioada primară a istoriei Creștinismului. În foarte mare măsură este una din limbile originale ale Scripturilor (Noul Testament și Septuaginta).

... adsolent Latini homines Graece cantare oblectati sono verborum nescientes tamen quid dicant. [latinii sunt obișnuiți să câte în greacă, încântați de sonoritatea cuvintelor, dar neștiind ce spun aceste cuvinte.] [3]

Teologi remarcabili

Părinți contemporani

Scriitori contemporani

Scriitori ale căror poziții sunt considerate controversate:

Referințe

  1. Arthur P. Stanley, un profesor deosebit de istorie ecleziastică de la Oxford, scria acum câteva sute de ani:
    Biserica Greacă ne reamintește de vremea când limba, nu a Romei, ci a Greciei, era limba sfântă a Creștinătății. Împăratul Napoleon spunea că răspândirea Creștinismului însuși a fost, într-un anume sens, triumful Greciei în fața Romei; ultimul și cel mai puternic mesaj în acest sens îi aparține lui Horațiu: Graecia capla ferum victorem cepit (prizonierul grec își capturează paznicul grosolan). Biserica Romană primară nu era altceva decât o colonie de creștini greci și evrei grecizați. Primii Părinți ai Bisericii din Bisericile Apusene a scris în greacă. Primi papi nu erau italieni ci greci. Numele funcției de papă nu provine din latină ci din greacă, nume intrat în uzul comun desemnând preoții din Biserica Răsăriteană. … Ea este mama iar Roma este fiica. Este privilegiul ei să pretindă o continuitate directă de limbă cu cele mai vechi timpuri; să se laude că citește întreaga Scriptură, Veche dar și Nouă, în limba în care a fost citită și vorbită de Apostoli. Cel mai umil țăran care își citește Septuaginta sau Testamentul Grec în limba sa maternă pe dealurile din Boeotia poate simți cu mândrie că are acces la oracolul divin la care papi și cardinali au ajuns prin traduceri barbare și imperfecte; că are o cale de acces la cunoaștere care în Apus este la îndemâna doar a câtorva oameni instruiți.
  2. Hugo Rahner, un teolog de marcă Romano-Catolic:
    „Dumnezeu și-a cuvântat revelațiile în lumea spiritului grec și a imperiului roman iar Biserica păstrează acest adevăr revelat prin intermediul limbii grecești a Cărții sfinte …Biserica va continua să vorbească limba greacă chiar dacă …Elada va coborâ în abisul urâtei uitări.”
  3. „Ambrosiaster” (sec. IV) on 1 Cor 14:14; CSEL 81, 2, p. 153, 6

Bibliografie

A se vedea și

Legături externe


Biserici Ortodoxe autocefale și autonome
Biserici autocefale
Cele patru Patriarhate vechi: Constantinopol | Alexandria | Antiohia | Ierusalim
Rusia | Serbia | România | Bulgaria | Georgia | Cipru | Grecia | Polonia | Albania | Cehia și Slovacia | OCA*
Biserici autonome
Sinai | Finlanda | Estonia* | Japonia* | China* | Ucraina*
Bisericile autocefale sau autonome desemnate cu un * nu sunt universal recunoscute în cadrul comuniunii ortodoxe.