Bartolomeu (Anania) al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Înaltpreasfinţitul Bartolomeu (Valeriu) Anania (n. 18 martie 1921, comuna Glăvile, judeţul Vâlcea - , m. 31 ianuarie 2011) a fost Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului (1993-2011) şi Mitropolit al Albei, Crişanei şi Maramureşului în perioada noiembrie 2005- ianuarie 2011. Este cunoscut şi ca scriitor, poet şi dramaturg.

IPS Bartolomeu

Cuprins

Primii ani

Mitropolitul Bartolomeu Anania s-a născut la data de 18 martie 1921. A primit la botez numele de Valeriu.

A urmat şcoala primară în satul natal, apoi cursul secundar l-a făcut la Bucureşti. S-a înscris la Seminarul Teologic Central din Bucureşti ale cărui cursuri le-a urmat în perioada 1933-1941.

A frecventat şi cursurile la liceele "Dimitrie Cantemir" şi "Mihai Viteazul din capitală, luându-şi bacalaureat în urma examenului susţinut la liceul "Mihai Viteazul" (1943).

Ajunge apoi student la "Facultatea de Medicină" şi la "Conservatorul de Muzică" din Cluj Napoca în toamna anului 1944. Aici, ca preşedinte al studenţilor din Centrul Studenţesc "Petru Maior", a organizat şi condus greva studenţească cu caracter anticomunist, după instaurarea guvernului "democratic" condus de Petru Groza la 6 martie 1946 şi totodată antirevizionistă împotriva celor care nu erau de acord cu revenirea Ardealului la România. În urma acestui protest al studenţimii, a fost exmatriculat de noile autorităţi.

Ulterior, şi-a continuat studiile la "Facultatea de Teologie" din Bucureşti şi la "Academia Andreiană" din Sibiu, obţinând titlul de "licenţiat în teologie" (1948).

Începutul perioadei ecleziastice

La 2 februarie 1942 s-a călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti, dându-i-se numele de Bartolomeu. În acelaşi an, la 15 martie 1942, a fost hirotonit ierodiacon, slujind în această calitate la Mănăstirile Polovragi şi Baia de Arieş. După greva studenţească de la Cluj, fiind înlăturat din Facultatea de Medicină în anul 1947, a ajuns stareţ la Mănăstirea Topliţa din judeţul Harghita.

Între anii 1948-1949 a fost intendent la Palatul Patriarhal, iar apoi, între anii 1949-1950, inspector patriarhal pentru învăţământul bisericesc. Între anii 1950-1951 a fost asistent la catedra de Istorie Bisericească Universală la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, iar între 1951-1952, decan al Centrului de Îndrumare Misionară şi Socială a Clerului, la Curtea de Argeş. În perioada 1952-1958, deţine funcţia de Director al Bibliotecii Patriarhale din Bucureşti.

A fost trimis în anul 1966 de către Biserica Ortodoxă Română în Statele Unite ale Americii unde a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de aici: secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Serviciului "Publicaţii".

În anul 1967 a fost hirotonit ieromonah de către Arhiepiscopul Victorin, acordându-i-se din partea Sfântului Sinod rangul de arhimandrit. Ţine nenumărate conferinţe şi face parte din mai multe delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române peste hotare.

A participat la diverse conferinţe în Detroit, Chicago, Windsor şi Honolulu, fiind ales ca membru în delegaţia Bisericii Ortodoxe Române care a vizitat Bisericile vechi orientale din Egipt, Etiopia şi India( 1969).

Reîntors în ţară, este director al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, între anii 1976-1982.

În anul 1982 se va retrage la Mănăstirea Văratec, pentru a se dedica scrisului. Operei sale scriitoriceşti, deosebit de bogată, va adăuga una de excepţie: diortosirea şi adnotarea Sfintei Scripturi, după Septuaginta. De fapt, această lucrare o va elabora şi desăvârşi după alegerea ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, la 21 ianuarie 1993. După cum mărturiseşte singur, această operă i-a solicitat peste zece ani de muncă de ocnaş dar, în acelaşi timp, i-a oferit Înalt Preasfinţiei Sale şi nouă tuturor, de astfel, bucuria de a avea o Biblie într-o limbă frumoasă şi curgătoare, limba română. Biblia aceasta, tipărită în anul 2001 a devenit şi ediţia jubiliară a Sfântului Sinod.

În primăvara anului 1990, Prea Cuviosul Arhimandrit Bartolomeu Anania a făcut parte din Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, alături de actualul patriarh Daniel, de părinţii Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Constantin Voicescu, Iustin Marchiş, Toader Crâşmariu şi de mirenii Horia Bernea]], Octavian Ghibu, Teodor Baconsky, Sorin Dumitrescu.

Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului

La 21 ianuarie 1993 este ales ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului. Hirotonirea întru arhiereu şi instalarea în Catedrala din Cluj-Napoca a făcut-o Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist pe data de 7 februarie 1993, înconjurat fiind de un sobor de ierarhi şi de o mare mulţime de credincioşi. Din acest moment a început misiunea de excepţie în fruntea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

În ședința sa din 4 noiembrie 2005, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a înființat o nouă Mitropolie cu sediul la Cluj, numită Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului și a hotărât ridicarea Prea Sfințitului Arhiepiscop Bartolomeu la rangul de Mitropolit.

Pe 25 martie 2006 ÎPS Bartolomeu a fost înscăunat ca mitropolit la de către un sobor de ierarhi în frunte cu Prea Fericitul Patriarh Teoctist.

A trecut la Domnul pe 31 ianuarie 2011 la spitalul din Cluj-Napoca, înconjurat de prieteni şi ucenici.

Scrieri

Poet, publicist, scriitor, traducător al Bibliei, Mitropolitul Bartolomeu a avut o bogată carieră literară[1] Viitorul mitropolit publică pentru prima dată în revista teologică Ortodoxia versurile „Pământ şi cer”, în anul 1935, iar cariera de publicist şi-o începe la revista Vremea în anul 1937. Un an mai târziu, îşi face debutul în dramaturgie, cu un scenariu radiofonic în versuri intitulat Jocul fugilor.

Încă din perioada interbelică, devine colaborator al mai multor reviste teologice şi laice – politice, sociale şi de cultură.

Până în prezent, există şi două iniţiative de publicare a unor ediţii integrale ale operei lui Bartolomeu Valeriu Anania, respectiv la editura Limes din Cluj-Napoca (integrala operei literare, începută în 2003) şi la Editura Polirom, Iaşi (serie de autor, din anul 2010).

Pe lângă vasta sa operă literară şi de traducere, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu a contribuit consistent şi la revizuirea treptată a cărţilor de cult româneşti, propunând diferite rectificări, aduceri la zi şi reformulări pe care le considera mai apropiate de logica şi spiritul limbii române şi totodată mai respectuoase şi faţă de spiritul limbii de origine. Cea mai mare parte a propunerilor sale au fost acceptate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române[2]

Scrieri literare

Dramaturgie

  • Mioriţa, poem dramatic, Ed. pentru Literatură, Bucureşti, 1966; reeditat: ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1999.
  • Meşterul Manole, poem dramatic în versuri, ed. pentru Literatură, Bucureşti, 1968.
  • Du-te vreme, vino vreme! , poem dramatic, ed. Tineretului, Bucureşti, 1969.
  • Păhărelul cu nectar, fantezie dramatică în versuri, pentru copii, ed. Ion Creangă, Bucureşti, 1969.
  • Steaua Zimbrului, poem dramatic, ed. Eminescu, Bucureşti, 1971.
  • Poeme cu măşti, volum de teatru, Cartea Românească, Bucureşti, 1972.
  • Greul pământului, ed. Eminescu, Bucureşti, 1982.
  • Hoţul de mărgăritare, parabolă în patru acte, ed. Casa Dokia, Cluj-Napoca, 1993; reeditat: Renaşterea, Cluj-Napoca, 2001.
  • 3 volume de Teatru, ed. Limes, Cluj-Napoca, 2007 (vol. 5, 6, 7 – Opera literară)
  • Teatru I, ed. Polirom, Iaşi, 2010 (serie de autor)
  • Teatru II, ed. Polirom, Iaşi, 2010 (serie de autor)

Versuri

  • Geneze, Cartea Românească, Bucureşti, 1971.
  • File de acatist, ed. bibliofilă, colecţia caietelor „Noi”, Detroit, 1976; reeditat: ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981; ed. arhidiecezană, Cluj-Napoca, 1996.
  • Anamneze, ed. Eminescu, Bucureşti, 1984.
  • Imn Eminescului, 1989, poem difuzat la Radiofuziunea Română în ianuarie 1990; ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992; reed. 1995
  • Poeme alese, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1998.
  • Poeme, ed. Limes, Cluj-Napoca, 2006 (vol. IV din Opera literară).
  • Poeme, ed. Polirom, Iaşi, 2010 (serie de autor)

Proză

  • Străinii din Kipukua, roman, Cartea Românească, Bucureşti, 1979; reeditat: ed. Limes, Cluj-Napoca, 2003 (Opera literară 1); Polirom, Iaşi, 2010 (serie de autor).
  • Amintirile peregrinului apter, nuvele şi povestiri, Cartea Românească, Bucureşti, 1990; reeditat: ed. Paralela 45, Cluj-Napoca, 2000; ed. Limes, Cluj-Napoca, 2004 (Opera literară 2).

Memorialistică şi publicistică

  • Rotonda plopilor aprinşi, Cartea Românească, Bucureşti, 1983; reeditat: ed. Limes, Cluj-Napoca, 2005.
  • Clujul universitar al generaţiei 1946 în memoriile lui Valeriu Anania, ed. Arhidiecezană, Cluj-Napoca, 1996.
  • De dincolo de ape, pagini de jurnal şi alte texte, Dacia, Cluj-Napoca, 2000.
  • Opera literară, vol. 8-9, Publicistica, ed. Limes, Cluj-Napoca, 2008.
  • Memorii, ed. Polirom, Iaşi, 2009.

Scrieri teologice, teologico-istorice şi pastorale

  • Cerurile Oltului. Scoliile arhimandritului Bartolomeu la imaginile fotografice ale lui Dumitru F. Dumitru, ed. Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, 1990 (volum trilingv de istorie şi interpretare iconografică)
  • Pro memoria. Acţiunea catolicismului în România interbelică, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române [IBMBOR], Bucureşti, 1992; reeditat: ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005.
  • Din spuma mării. Pagini despre religie şi cultură, eseuri, ed. îngrijită de Sandu Frunză, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1995.
  • Pledoarie pentru Biserica neamului, articole şi studii, ed. Omniscop, Craiova, 1995 (ed. îngrijită de Sandu Frunză).
  • Atitudini, studii şi conferinţe, ed. Arhidiecezană, Cluj-Napoca, 1999.
  • Introducere în citirea Sfintei Scripturi (exegeză biblică), Renaşterea, Cluj-Napoca, 2001.
  • Apa cea vie a Ortodoxiei, pastorale şi cuvântări, ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2002; reeditat: 2005.
  • Icoana patriei vâlcene, broşură, ed. Almarom, Râmnicu Vâlcea, 2002
  • Atelier biblic. Caiete de lucru, ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003.
  • Cartea deschisă a Împărăţiei, exegeză a Liturghiei ortodoxe, ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005.
  • Corupţia spirituală. Texte social-politice, ed. îngrijită de Bogdan Ivanov şi Radu Preda, ed. Eikon [Theologia socialis 13], Cluj-Napoca, 2011 [postum]

Traducerea Bibliei, exegeză şi receptare

  • Noul Testament. Versiune revizuită, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, ed. IBMBOR, Bucureşti, 1993; reeditat: ed. bilingvă româno-maghiară, ed. Kalvin János, 1998;
  • Cartea lui Iov. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Anastasia, Bucureşti, 1996.
  • Pentateuhul sau Cele cinci cărţi ale lui Moise. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, ed. IBMBOR, Bucureşti, 1997.
  • Cartea Psalmilor sau Psaltirea profetului şi regelui David. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, ed. Arhidiecezană, Cluj-Napoca, 1998.
  • Cântarea Cântărilor. Versiune revizuită, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Anastasia, Bucureşti, 1998.
  • Cartea Profetului Isaia. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Anastasia, Bucureşti, 1999.
  • Cartea Profetului Ieremia. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Anastasia, Bucureşti, 1999.
  • Poezia Vechiului Testament.Cartea lui Iov, Psaltirea, Proverbele lui Solomon, Ecclesiastul, Cântarea Cântărilor, Plângerile lui Ieremia. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, ed. IBMBOR, Bucureşti, 2000.
  • Cartea Profetului Iezechiel. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Anastasia, Bucureşti, 2000.
  • Cartea Profetului Daniel şi ale celor doisprezece profeţi mici. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Anastasia, Bucureşti, 2000.
  • Apocalipsa Sfântului Ioan. Traducere, introducere şi note de Bartolomeu Valeriu Anania, ed. Paralela 45, Cluj-Napoca, 2001.
  • Biblia sau Sfânta Scriptură, ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscopul Clujului, sprijinit pe numeroase alte osteneli, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001; ed. electronică: 2004, 2005.
  • Sfintele Evanghelii după Matei, Marcu, Luca şi Ioan, versiune diortosită, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, sprijinit pe numeroase alte osteneli, Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006.
  • Bogdan Ivanov, Radu Preda (ediţie îngrijită) Biblia cu ilustraţii, versiunea diortosită de Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu, 8 volume, ed. Litera, Cluj-Napoca, 2011, [postum]

Atelier biblic, exegeză şi receptare

  • Introducere în citirea Sfintei Scripturi (exegeză biblică), Renaşterea, Cluj-Napoca, 2001.
  • Atelier biblic. Caiete de lucru, ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003.
  • Arhid.Ştefan Iloaie (ed. îngrijită), Primele mărturii despre Biblia jubiliară 2001, versiunea Arhiepiscopului Bartolomeu Valeriu Anania, Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003.

Volume omagiale

  • Arhid. Ştefan Iloaie (ed. îngrijită), Logos şi Radu Preda (realizator) – Arhiepiscopul, volum şi respectiv CD-Rom omagial la împlinirea a 80 de ani, 2001.
  • Bartolomeu Valeriu Anania. In honorem, volum omagial, ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2001.
  • Rotonda unui suflet aprins pentru Dumnezeu şi Neam, ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2007.

Note

  1. Bibliografie redactată pe baza Bibliografiei cronologice de la finalul volumului postum: Mitropolitul Bartolomeu, Corupţia spirituală. Texte social-politice, Eikon, Cluj-Napoca, 2011, pp. 371-384.
  2. Sumarele şedinţelor Sf. Sinod din anii 1990-2010, publicate în revista Biserica Ortodoxă Română, înregistrează intervenţiile succesive ale IPS Bartolomeu în acest sens.
Casetă de succesiune:
Bartolomeu (Anania) al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului
Precedat de:
Teofil
Arhiepiscop al Clujului, Vadului şi Feleacului
1993-2011
Urmat de:
Andrei


Precedat de:
-
Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului
2005-2011
Urmat de:
Andrei


Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte