Atenagora I (Spirou) al Constantinopolului

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Patriarhul Atenagora I

Preafericitul Patriarh Atenagora I (greceşte: Αθηναγόρας Α' ), născut Aristokles Spyrou (Αριστοκλής Σπύρου), a fost al 268-lea succesor al Apostolului Andrei şi Patriarh Ecumenic al Constantinopolului din 1948 până în 1972.

Cuprins

Viaţa laică

Patriarhul Atenagora s-a născut în Vasilikón, lângă Ioánnina, Epir, Grecia, în 25 martie 1886. Fiul unui doctor de ţară, mama sa a murit pe când el avea doar 13 ani. A studiat la Şcoala Teologică Patriarhală din Halki, absolvind în 1910. După absolvire a fost tuns călugăr şi hirotonit diacon, primind numele de Atenagora. A slujit ca arhidiacon în Eparhia de Pelagonia înainte de a deveni secretarul Arhiepiscopului Meletie al Atenei (şi viitor patriarh ecumenic) în 1919. A fost hirotonit la rangul de episcop ca Mitropolit de Corfu în decembrie 1922, pe când încă era diacon.

Arhiepiscop de America

În 1930 la întoarcerea dintr-o călătorie în Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă a Americii, Mitropolitul Damaschin i-a recomandat Patriarhului Fotie al II-lea să-l numească pe Atenagora Arhiepiscop al Americilor de Nord şi de Sud. Damaschin a simţit că Atenagora era cel mai potrivit să rezolve numeroasele probleme ale acestei arhiepiscopii, iar Fotie a făcut numirea în 30 august 1930.

Atunci când el a preluat această poziţie în 24 februarie 1931, Atenagora s-a confruntat cu sarcina de a face pace şi armonie într-o eparhie care fusese răvăşită de disensiunile dintre roialişti şi venizelişti şi care practic împărţise ţara în două eparhii independente. Pentru a corecta această situaţie, el a centralizat administraţia bisericească în birourile arhiepiscopale cu toţi ceilalţi episcopi ca vicari, numiţi ca asistenţi ai arhiepiscopului, fără eparhii şi drepturi administrative de sine stătătoare.

În timpul păstoririi sale de 18 ani, el a lucrat activ cu comunităţile sale pentru a facilita aceste reforme, în parte şi prin mărirea importanţei şi activităţii congreselor cler-laicat. El a înfiinţat societatea de femei Philoptochos, braţul filantropic al Bisericii, la fel ca şi un orfelinat şi Academia Sfântul Vasile. De asemenea, el a fondat primul seminar ortodox grec din America: Şcoala de Teologie Sfânta Cruce. Abilităţile sale de conducere i-au permis să facă faţă opoziţiei iniţiale iar ulterior să câştige iubirea şi devotamentul turmei sale.

Patriarhia

Atenagora I şi Paul al VI-lea

În 1 noiembrie 1948, Atenagora a fost ales Patriarh al Constantinopolului, şi a zburat la Istanbul în avionul personal al preşedintelui SUA Harry Truman. Ca patriarh, el a fost pe deplin implicat în Consiliul Mondial al Bisericilor şi în îmbunătăţirea relaţiilor cu Papa. Lungă sa slujire s-a încheiat la 7 iulie 1972, în Istanbul.

Întâlnirea din 1964 cu Papa Paul al VI-lea, de la Ierusalim a dus la ridicarea reciprocă a Bulelor de Excomunicare care au dus la Marea schismă din 1054. Acest a fost un pas semnificativ spre restaurarea comuniunii dintre Roma şi Constantinopol. A dus la Declaraţia Comună Catolică-Ortodoxă din 1965, care a fost citită public în 7 decembrie 1965, simultan la o şedinţă publică la Conciliul Vatican II în Roma şi într-o ceremonie specială în Istanbul. Declaraţia nu a încheiat schisma, dar a arătat o dorinţă de reconciliere între cele două biserici. Cu toate acestea, nu toţi ortodocşii au împărtăşit acest sentiment, inclusiv Mitropolitul Filaret, care a scris o scrisoare patriarhului în acelaşi an.

Citate

Extrase din Conversaţii cu Patriarhul Atenagora:

"Nu neg existenţa diferenţelor dintre Biserici, dar spun că trebuie să schimbăm modul nostru de a ne apropia de ei. Şi întrebarea referitoare la metodă este în primul rând psihologică, mai mult decât o problemă spirituală. Timp de secole au existat conversaţii între teologi, dar ei nu au făcut nimic în afară de a-şi întări poziţiile."
"Aceia care mă acuză de sacrificarea Ortodoxiei unui obsesii oarbe a dragostei au o concepţie foarte deficitară a adevărului. Ei o fac într-un sistem pe care îl au, care îi reasigură, când ceea ce este într-adevăr, este slăvirea vie a Dumnezeului viu, cu toate riscurile implicate în viaţa creativă. Iar noi nu suntem stăpânii lui Dumnezeu; El este Cel care ne ţine şi ne umple cu prezenţa Sa proporţional cu smerenia şi dragostea noastră. Doar prin iubire îl putem slăvi pe Dumnezeul iubirii, doar dăruindu-ne şi împărţindu-ne şi sacrificându-ne pe noi înşişi îl putem slăvi pe Dumnezeu care, pentru mântuirea noastră, s-a sacrificat pe El Însuşi şi a mers la moarte, la moarte pe cruce."
"Ortodoxia, dacă mergem la originile tradiţiei ei măreţe, va fi mărturia smerită şi credincioasă a Bisericii nedespărţite. Bisericile ortodoxe, prin apropierea lor însăşi în respect reciproc şi dragoste, vor porni o mişcare de frăţietate care va trece prin toată lumea creştină, dând exemplul comunităţii libere a Bisericilor surori, unite prin aceleaşi taine şi aceeaşi credinţă. Cât priveşte credinţa ortodoxă, centrată pe slăvirea şi slujirea ei liturgică şi pe sfinţenie, va aduce criteriul experienţei spirituale la dialogul ecumenic, un criteriu care ne va permite să descurcăm adevărurile parţiale din propriile limitări astfel încât acestea să poată fi reconciliate într-o mai mare plenitudine a adevărului."
"Dar noi ortodocşii, suntem noi demni de Ortodoxie ? Ţinând cont de eforturile pe care le-am făcut în ultimii ani, ce fel de exemplu dau Bisericile noastre ? Suntem uniţi în credinţă şi suntem uniţi în potir, dar am devenit străini unii de alţii şi uneori rivali."


Casetă de succesiune:
Atenagora I (Spirou) al Constantinopolului
Precedat de:
?
Mitropolit de Corfu
1922-1931
Urmat de:
Alexandru (Demoglou)
Precedat de:
Alexandru (Demoglou)
Arhiepicop al Americilor de Nord şi de Sud
1931-1948
Urmat de:
Mihail (Konstantinides)
Precedat de:
Maxim al V-lea
Patriarh al Constantinopolului
1948-1972
Urmat de:
Dimitrie I



Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi