Arie

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Arie (eretic))
Salt la: navigare, căutare

Arie (c.250-336) a fost un eretic de la începutul secolului al IV-lea, teolog și preot, care învăța că Fiul lui Dumnezeu nu a fost din veșnicie, ci că Fiul a fost o ființă creată și subordonată lui Dumnezeu Tatăl. Această învățătură a fost considerată de Biserică erezie, cunoscută sub numele de arianism, și condamnată de Sinodul I Ecumenic de la Niceea în anul 325. Controversa teologică a continuat însă câțiva zeci de ani, fiind susținută chiar de către unii împărați (cum a fost, de exemplu, Constanțiu al II-lea, fiul și urmașul lui Constantin cel Mare). Doar după moartea fulgerătoare a lui Arie în anul 336, controversele au mai scăzut în intensitate.

Viața

Se pare că Arie era de descendență libiană sau berberă, fiind născut în jurul anului 250 în nordul Africii. Tatăl său este cunoscut sub numele de Amonie. Arie a crescut în Alexandria, Egipt în vremea în care orașul era centrul erudiție creștine. De asemenea, erau vremurile când se dezvolta explicația teologică a relației dintre Tatăl și Fiul. Astfel, învățăturile lui Arie au devenit unul din punctele de vedere propuse în timpul controverselor hristologice. Arie a fost unul din elevii lui Lucian al Antiohiei, un vestit învățător și mucenic creștin. În 306, Arie a fost alături de Meletie, un alt schismatic egiptean împotriva lui Petru, Episcop de Alexandria. Disputa lor s-a stins curând iar Petru l-a hirotonit pe Arie ca diacon. Ulterior, iarăși fiind împotriva lui Petru, Arie a câștigat prietenia succesorului lui Petru, Ahila, care l-a hirotonit preot în 313, dându-i astfel lui Arie un statut oficial. În mod evident, Arie spera să îi succeadă lui Ahila ca patriarh al Alexandriei. În vremea episcopului Ahila este menționat faptul că Arie devine un personaj controversat, așa cum mărturisește istoricul Socrate Scolasticul. Acest lucru s-a întâmplat atunci când Arie și-a prezentat silogismul :Dacă Tatăl s-a făcut Fiu, el care a fost făcut are un început al existenței. Din aceasta rezultă că a fost un timp când Fiul nu exista. Așadar, se deduce singura posibilitate că el și-a luat esența din nimic.

În 318, Arie intră într-o dispută cu Episcopul Alexandru I al Alexandriei, care îi succedase lui Ahila, cu privire la învățăturile sale referitoare la adevărul fundamental al filiației și esenței divine ale lui Dumnezeu. În timp ce Arie și-a făcut adepți printre prelații sirieni, un sinod alexandrin format din 100 de episcopi l-a condamnat în 321. El a fost excomunicat și a fugit în Palestina. Acolo s-a împrietenit cu Eusebiu de Nicomedia. Arie, un scriitor prolific, a scris multe lucrări, atât în proză cât și în versuri, în care își apăra convingerile, reunite într-un volum mai amplu numit de el Thalia. Majoritatea acestor scrieri nu au supraviețuit, fiind distruse pentru că erau eretice.

În schimb, Alexandru I al Alexandriei și-a prezentat cazul lui Alexandru de Constantinopol și Eusebiu de Nicomedia, de față fiind și împăratul (Constantin cel Mare). Cearta a continuat, devenind o dispută intensă în cadrul Imperiului Roman, pe care împăratul nu o mai putea tolera. Pentru a calma cearta, el a convocat un sinod cu delegați din întreg imperiul. Acesta a fost Primul Sinod de la Niceea și a avut ca scop să stabilească ceea ce se învățase încă de la început. Sinodul s-a reunit la Niceea, lângă Constantinopol în anul 325. Aici, mărturisirea de credință a lui Arie a fost desființată punct cu punct. Apoi, sub conducerea împăratului Constantin, Sinodul a dezvoltat un crez, Crezul de la Niceea, pentru instruirea catehetică și botez, învățăturile lui Arie fiind declarate eretice.

În urma acestui sinod, Arie și susținătorii săi au fost demiși și trimiși în exil. Totuși, îngrijorarea referitoare la utilizarea termenului homoousios - consubstanțialitate, care a fost folosit la formularea acuzațiilor împotriva lui Arie, a persistat. Anterior, definiții neadecvat formulate ale consubstanțialității au fost parte componentă din argumentația folosită în demiterea lui Paul de Samosata în anul 269, care în acea vreme era considerat ca având tendințe sabelianiste. În argumentația sa împotriva lui Arie, Alexandru al Alexandriei a rafinat definiția pentru a atenua obiecțiile de mai înainte. Cu toate acestea, nu toți cei de față au fost de acord cu acestea.

Prin urmare, decizia de la Niceea a fost aproape imediat contestată, iar după moartea lui Alexandru în 327, multora dintre suporterii lui Arie li s-a permis să își reia vechile funcții ceea ce i-a permis lui Eusebiu de Nicomedia să-l influențeze din nou pe Constantin. Chiar și lui Arie i s-a permis să se reîntoarcă la Alexandria în 331. Mulți dintre susținătorii deciziei de la Niceea au fost demiși deoarece se găseau în imposibilitatea de a apăra sinodul fără ca aparent să cadă în sabelianism. Eustatie de Antiohia, Marcel de Ancyra și mulți alții, susținători ai lui Atanasie al Alexandriei, se aflau printre aceștia.

Devenind favorabil lui Arie, împăratul Constantin i-a cerut lui Atanasie să reintre în comuniune cu Arie. Atanasie a refuzat aceasta și, în consecință, a fost acuzat de trădare a împăratului și exilat la Trier. Cu acordul împăratului, suporterii lui Arie au provocat tulburări în Alexandria pentru a prelua puterea. Atunci, împăratul i-a cerut lui Alexandru de Constantinopol să îl primească pe Arie în comuniune. Opunându-se reabilitării lui Arie, Alexandru a cerut adepților lui să se roage ca ori el ori Arie să părăsească această lume, înainte de a intra în comuniune cu acesta. Și, o zi înainte să reintre în comuniune, Arie a murit subit. Acestea se petreceau în anul 336.

Moartea lui Arie și, un an mai târziu, a împăratului Constantin cel Mare, au adus o perioadă de acalmie în această controversă, dar controversele hristologice au mai durat câteva sute de ani.

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi