Antonie (Bloom) de Suroj

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Mitropolitul Antonie (Bloom) de Suroj

Înaltpreasfinţitul Mitropolit Antonie Bloom (6 iunie 1914 - 4 august 2003) a fost episcop al Episcopiei de Suroj al Bisericii Ortodoxe Ruse pentru Marea Britanie şi Irlanda.

S-a născut la Lausanne, în Elveţia. Şi-a petrecut primii ani în Rusia şi Persia, întrucât tatăl său era membru al corpului diplomatic imperial rus. Mama lui era sora compozitorului Alexander Scriabin. În timpul Revoluţiei bolşevice, familia a trebuit să părăsească Persia, iar în 1923 s-a instalat la Paris, unde viitorul mitropolit şi-a primit educaţia. A absolvit studii de fizică, chimie şi biologie şi şi-a luat doctoratul în medicină la Universitatea din Paris.

În 1939, înainte de a pleca pe front drept chirurg pentru armata franceză, a depus în secret voturile monahale în Biserica Ortodoxă Rusă. A fost tuns în monahism în 1943, primind numele de Antonie. În timpul ocupaţiei germane în Franţa, a lucrat ca medic pentru Rezistenţa franceză. După război, a continuat să profeseze ca medic până în 1948, când a fost hirotonit preot şi trimis în Anglia, pentru a sluji ca preot capelan al Frăţiei Sf. Alban şi Sf. Serghie. A fost numit preot al parohiei patriarhale ruse din Londra în 1950. A fost hirotonit episcop în 1957 şi ridicat la rangul de arhiepiscop în 1962, ca păstor al Bisericii Ortodoxe Ruse din Marea Britanie şi Irlanda (Episcopia de Suroj). În 1963, a fost numit exarh aj Patriarhiei Moscovei pentru Europa Occidentală, iar în 1966 a fost ridicat la rangul de mitropolit. La cererea lui, a fost eliberat din funcţia de exarh în 1974, pentru a se devota integral nevoilor pastorale ale mereu mai numeroşilor credincioşi din eparhia sa, care veneau la el căutând sfat şi ajutor.

Mormântul Mitropolitului Antonie de Suroj

Mitropolitul Antonie a devenit "Doctor Honoris Causa" al Universităţii din Aberdeen („pentru propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu şi reînnoirea vieţii spirituale a ţării”); de la Academia-Seminar Teologic din Moscova, pentru lucrarea sa teologică, pastorală şi predicatorială; de la Universitatea din Cambridge ; şi de la Academia Teologică din Kiev. Primele sale lucrări despre rugăciune şi viaţa spirituală (Living Prayer [Rugăciunea vie], Meditations on a Theme [Meditaţii pe o temă], şi God and Man [Dumnezeu şi Omul]) au fost publicate iniţial în Anglia, fiind ulterior traduse şi publicate fie în volum, fie sub formă de articole şi devenind binecunoscute în mai multe ţări, atât în Rusia, cât şi în România.

Mitropolitul Antonie a demisionat din toate funcţiile sale în 2003 şi a trecut la Domnul pe 4 august 2003. A fost înmormântat în cimitirul Brompton din Londra. Mulţi creştini ortodocşi din Marea Britanie şi din întreaga lume îl consideră pe Mitropolitul Antonie un sfânt contemporan.

Scrieri traduse în limba română

  • Şcoala rugăciunii, trad. de Irineu Slătineanu, arhiereu-vicar, ed. Coresi, Bucureşti, 1994; nouă traducere din limba engleză de Gheorghe Feodorovici, Sophia, Bucureşti/Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2006, ISBN 973-7623-12-6
  • Despre întâlnirea cu Dumnezeu, traducere din limba rusă de Mihai Costiş, ed. îngrijită de ierom. Savatie Baştovoi, Cathisma, Bucureşti, 2007, ISBN 978-973-88442-0-9
  • Despre credinţă şi îndoială, traducere din limba rusă de Mihai Costiş, ed. îngrijită de ierom. Savatie Baştovoi, Cathisma, Bucureşti, 2009
  • Despre credinţă şi îndoială, traducere de Mihai Costiş, Cathisma, Bucureşti, 2007; ed. a II-a: 2009.
  • Taina iubirii, traducere din limba rusă de Adrian-Tănăsescu Vlas, Sophia Bucureşti/Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2009
  • Viaţa, boala, moartea, traducere din limbile engleză şi franceză de Monahia Anastasia (Igiroşanu), ed. Sfântul Siluan, Slatina-Nera, 2010, ISBN 978-973-88994-1-4
  • Taina iertării. Taina tămăduirii, traducere din limbile engleză şi franceză de Monahia Anastasia (Igiroşanu), Reîntregirea, Alba-Iulia, 2010, ISBN 978-606-509-131-3
  • Dumnezeu şi omul, traducere din limba engleză de Luminiţa Irina Niculescu, Sophia, Bucureşti, 2011, ISBN 978-973-136-248-9
  • Un fragment în volumul colectiv Cum să trăim Ortodoxia astăzi, Sophia, Bucureşti, 2010.

Surse

Legături externe

Casetă de succesiune:
Antonie (Bloom) de Suroj
Precedat de:
Mitropolit de Suroj
1957-2003
Urmat de:
Elisei (Ganaba) de Suroj
Precedat de:
Nicolae (Yeryomin)
Exarh al Patriarhiei Moscovei pentru Europa Occidentală
1963-1974
Urmat de:
Nicodim (Rotov)


Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi